Home > Diverse > Frumusețe > 10 parfumuri preferate ale vedetelor pe care trebuie să le ai! Alege să miroși precum Printeșa Diana sau Marilyn Monroe
Frumusețe

10 parfumuri preferate ale vedetelor pe care trebuie să le ai! Alege să miroși precum Printeșa Diana sau Marilyn Monroe

10 parfumuri preferate ale vedetelor pe care trebuie să le ai! Alege să miroși precum Printeșa Diana sau Marilyn Monroe

Când vine vorba de parfumuri, un lucru este cert: celebritățile au cele mai rafinate gusturi, iar companiile renumite din lume fac tot posibilul să le impresioneze cu produsele lor. Dacă v-ați întrebat vreodată ce parfum aleg să poarte atunci când sunt pe covorul roșu sau în fața milioanelor de fani vedetele internaționale, ați ajuns în locul potrivit.

Iată 10 parfumuri pe care unele dintre cele mai admirate artiste și figuri din spațiul public le-au preferat de-a lungul timpului.

1.Hermès, 24 Faubourg Eau de Parfum – Prințesa Diana

Acest top nu putea să înceapă fără minunata Prințesă Diana, un simbol al eleganței și al feminității. Chiar dacă a plecat mult prea devreme din această lume, amintirea sa încă dăinuie, ea fiind la fel de iubită și apreciată acum precum era în timpul vieții. Orice detaliu legat de mama Prinților William și Harry este fascinant, iar parfumul pe care alegea să îl poarte nu face excepție. Trebuie precizat că prințesa a purtat această mireasmă deosebită chiar în ziua nunții sale cu Prințul Charles, apoi și-a păstrat această preferință și în anii ce au urmat.

Este vorba de un parfum select produs de Hermès, firmă care nu mai are nevoie de nicio prezentare. 24 Faubourg este unul dintre cele mai renumite produse ale lor, iar prețul pe care îl are în prezent se ridică la 195 de dolari. După cum explică chiar producătorul, „acest parfum este absolutul, o explozie de flori albe, cu o căldură învăluitoare și o senzualitate captivantă”.

2.Chanel N°5 – Marilyn Monroe

Apărut într-un moment în care industria modei trecea printr-o perioadă de pomină, Chanel N°5 a fost creat să șocheze și să dea peste cap standardele existente în acel moment. Această atitudine a fost specifică renumitei creatoare de modă Coco Chanel, care s-a afirmat în acest domeniu prin unicitatea și curajul său, dar și prin dorința de a reinventa conceptul de feminitate și a-i oferi puterea pe care o merita cu adevărat.

Chanel N°5 este unul dintre cele mai cunoscute parfumuri ale tuturor timpurilor, o reputație pe care a câștigat-o datorită mirosului său unic, dar și a vedetelor care s-au îndrăgostit pur și simplu de el. Dintre toate, actrița Marilyn Monroe a fost cea care fără voia ei a devenit o imagine indirectă a acestui parfum. Totul s-a datorat faptului că într-un moment de sinceritate față de publicul său, a dezvăluit că atunci când merge la culcare nu poartă nimic altceva decât câteva picături de Chanel N°5.

3.Guerlain, Mon Guerlain – Angelina Jolie

Povestea care o leagă pe fermecătoarea Angelina Jolie de Guerlain este una emoționantă și o are în centru chiar pe mama actriței. În anul 2017, aceasta a devenit în mod oficial imaginea renumitei firme de parfumuri, moment în care a fost lansat și Mon Guerlain.

Vedeta a povestit cu multă dragoste că este legată de Guerlain prin amintirea mamei sale, care obișnuia să poarte cu plăcere aceste parfumuri. Creat de Thierry Wasser și Delphine Jelk, Mon Guerlain este un parfum dulce, floral, cu miros predominant de vanilie, lavandă, bergamot și iris. Astfel, Angelina mărturisit:

„A fost o firmă pe care mama a iubit-o, așa că mi-a fost cunoscut încă din copilărie. I-a transmis frumusețe, istorie și calitate, una dintre cele mai vechi case de parfumuri din lume din Franța, o țară pe care o iubesc și cu care am o conexiune aparte.”

4. Creed, Fleurissimo Eau de Parfum – Grace Kelly

Cum s-a căsătorit cu un prinț, Grace Kelly a avut parte de cele mai rafinate cosmetice și parfumuri. Ziua nunții sale cu Prințul Rainier al III-lea de Monaco la 19 aprilie 1956 a fost un eveniment extraordinar, care a făcut o lume întreagă să se îndrăgostească de frumoasa prințesă. Se pare că și parfumul pe care l-a purtat în cel mai special moment din viața sa a fost special creat pentru ea, un miros care să o reprezinte în totalitate și să-i devină semnătură.

Sursa de inspirație a parfumului Fleurissimo a fost chiar buchetul de mireasă a lui Grace Kelly și se remarcă printr-un miros floral deosebit, cu note predominante de trandafir bulgăresc, violete, iris și tuberoză.

5. Givenchy, L’Interdit – Audrey Hepburn

Ne oprim acum asupra unei alte actrițe care a fost un idol de frumusețe și stil, Audrey Hepburn. La fel ca în cazul minunatei prințese Grace Kelly, și starul de cinema al anilor ’50 a avut onoarea de a avea un parfum special făcut pentru ea. Hubert de Givenchy s-a ocupat personal de această sarcină și a creat un miros unic, care să surprindă perfect sensibilitatea și senzualitatea muzei sale.

L’Interdit a fost creat în anul 1957, dar doamnele și domnișoarele din toată lumea l-au putut achiziționa abia 3 ani mai târziu, în 1960. Acest lucru se datorează dorinței lui Audrey, care și-a dorit ca parfumul său să fie doar pentru ea și să nu fie disponibil publicului. În cele din urmă însă, actrița a cedat, iar Givenchy a putut să pună spre vânzare minunata creație olfactivă. Este un miros deosebit floral, care îmbină perfect trandafirul, iasomia, irisul, narcisele și lemnul de santal.

6. Kilian, Love Don’t Be Shy – Rihanna

Rihanna a fost în repetate rânduri admirată pentru mirosul său deosebit, iar apropiații și celebritățile care au avut plăcerea să o întâlnească nu au putut să laude această trăsătură distinctivă a sa. În cele din urmă, artista a dezvăluit care este parfumul care a cucerit-o și de care nu se poate despărți indiferent de ocazie: Love Don’t Be Shy, creat de Kilian.

Parfumul poate fi descris ca o mireasmă sofisticată și dulce, care te duce cu gândul la cele mai gustoase și aromate deserturi. Notele sale principale sunt de flori de portocal, trandafir și miere, iar elementul secret sunt bezelele, care-i dau un miros unic și delicat, fără să devină deranjant de dulce.

7. Jean Patou, Joy – Jackie Kennedy

Atunci când a venit vorba de parfumuri, Jackie Kennedy s-a numărat printre celebritățile foarte curajoase și dornice să experimenteze. În calitate de Prima Doamnă a Americii a fost asociată cu numeroase branduri de renume, printre care și Chanel, însă unul singur a ocupat un loc deosebit în inima sa: Jean Patou.

Povestea creației lui Jean Patou este una impresionantă, fiind un parfum care pentru mult timp a fost considerat cel mai scump de pe piață. Acest lucru se datorează faptului că mirosul unic al unei singure sticluțe îmbină nu mai puțin de 365 de trandafiri și 10 000 de flori de iasomie, totul pentru a obține o mireasmă florală absolută.

8.Dior, Hypnotic Poison – Madonna

Madonna a fost supranumită regina muzicii pop, așa că și parfumul său preferat se cade să fie unul puternic, pe măsura sa. Alegerea sa este o creație a casei de modă Dior din anul 1989, un miros menit să impresioneze și să cucerească chiar și cele mai pretențioase doamne și domnișoare.

Creat de Annick Menardo and Christian Dussoulie, parfumul are note predominante de vanilie și chihilimbar, îmbinat cu mireasma fructată a cocosului, prunelor și al caiselor.

9.Emanuel Ungaro, Diva – Sophia Loren

În câteva cuvinte, parfumul Diva al casei de modă Emanuel Ungaro poate fi considerat un omagiu adus celor mai puternice zeițe ale Antichității, o odă care le poartă amintirea și o proiectează în femeile din prezent. Astfel, cele care aleg să îl poarte se pot simți în fiecare zi ca niște divinități, embleme ale frumuseții, farmecului și puterii feminine.

Cea care s-a îndrăgostit iremediabil de acest parfum a fost Sophia Loren, iar în scurt timp i-a devenit semnătură. Accentele principale ale acestei miresme sunt de trandafir și iris, care apoi sunt temperate de vanilie și lemn de santal.

10.Jean Desprez, Bal à Versailles – Elizabeth Taylor

Eleganta Elizabeth Taylor este cunoscută pentru linia de parfumuri pe care a lansat-o în ultima parte a vieții sale și care i-a reprezentat perfect personalitatea, însă actrița nu a avut mereu o echipă de parfumieri care să încerce să-i surprindă farmecul în miresme unice.

Așa se face că înainte de lansarea acestor parfumuri, ea a avut o preferință deosebită pentru Bal à Versailles, creat de Jean Desprez. Acesta este considerat în prezent un parfum rar, o armonie de miresme florale și revigorante, care îmbină rozmarinul, trandafirii și iasomia într-un miros elegant și aparte.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: