Home > Cultură > Celebrități > 11 lucruri pe care sigur nu le știai despre unul dintre cel mai celebrii bărbați ai lumii interlope, Al Capone
Celebrități

11 lucruri pe care sigur nu le știai despre unul dintre cel mai celebrii bărbați ai lumii interlope, Al Capone

11 lucruri pe care sigur nu le știai despre unul dintre cel mai celebrii bărbați ai lumii interlope, Al Capone

Pentru mulți, numele „Al Capone” reprezintă o emblemă a criminalității în Statele Unite ale Americii, de departe, fiind cel mai notoriu personaj al secolului trecut, lângă vestiții criminali de război. Chiar și așa, pentru mulți, numele „Al Capone” sau „Scarface” nu reprezintă nimic în lumea reală, ci doar personaje întruchipate în marile filme cu mafioți de acum patru-cinci decenii.

Al Capone s-a caracterizat drept un personaj puternic, influent și de temut, câștigându-și influența datorită prohibiției ce a avut loc în Statele Unite ale Americii acum mai bine 100 de ani. De la evaziune fiscală, la trafic de droguri, vă invităm să aflați mai multe despre personajul controversat al secolului trecut – Al Capone.

Copilăria sa și lumea interlopă

Încă de mic, Alphonse Gabriel Capone a intrat in diferite conflicte violente, rănind chiar profesori la școala unde acesta învăța. Născut în 1899, Al Capone a fost mezinul unei familii de italieni stabiliți într-un cartier rău famat din Brooklyn. Familia Capone s-a remarcat prin comunitatea ei cosmopolită și educată pe care o avea în cadrul acelui cartier, statut dat chiar de tatăl său, născut și educat în Napoli.

Imediat după incidentul în care a fost implicat, acesta a fost exmatriculat și-a găsit drumul spre lumea interlopă sub aripa lui Johnny Torrio – născut, la fel ca tatăl lui Al Capone, în Napoli. Toate acestea la vârsta de doar 14 ani, o vârstă mult prea fragedă pentru a vedea cu adevărat modul în care funcționează crima organizată.

De unde provine porecla „Scarface”?

Înainte ca acesta să intre sub aripa lui Johnny Torrio, Al Capone s-a angajat ca bodyguard la clubul local Harvard Inn, iar în urma unei încăierări s-a ales cu porecla pe care a purtat-o cu mândrie toată viața: Scarface.

Pe vremea când lucra la Harvard Inn, într-o noapte, Frank Galluccio se plimba alături de sora sa, iar Capone i-a făcut un compliment nepotrivit: „Îți spun un lucru, ai un posterior drăguț, iar acesta este un compliment” – fapt ce l-a supărat destul de mult pe Galluccio, care l-a tăiat ulterior pe Al Capone cu cuțitul pe față.

Capone și Caddilacul personalizat

Al Capone era un împătimit al obiectelor personalizate. Acesta se bucura de o varietate de costume personalizate pentru el, însă plăcerea lui era mereu pătată de sânge sau tăiată în urma altercațiilor. Soluția? Un Caddilac V-8 Town Sedan personalizat, placat cu oțel, cu ferestre antiglonț, cu găuri în părțile laterale și posterioare ale șasiului, astfel putând să se apere de potențialii atacatori,

Accidentul care i-a pus viața în pericol

Se cunoaște faptul că Al Capone era un mare fan al jocului de golf, dar pasiunea lui era gata să-i curme viața. În septembrie 1928, pe terenul de golf Burnham Woods, acesta s-a împușcat singur cu un revolver pe care acesta îl avea ascuns în sacul cu crose. Accidentul nefericit a fost unul grav. Așadar, a fost transportat de urgență la spitalul Sf. Margareta sub un nume fals – „Geary”, pentru a proteja identitatea marelui mafiot.

Al Capone și banii săi

În ciuda cheltuielilor pe care acesta le avea pentru a-și menține stilul de viață extravagant și luxos, Al Capone nu a fost niciodată nevoit să-și facă griji în privința banilor. Pe lângă lumea criminală în care activa, Al Capone era și un cunoscut om de afaceri. Așadar, până la finalul anilor ‘20, activitatea criminală și afacerile pe care acesta le deținea îi aducea anual peste 100 de milioane de dolari.

Influența

O viață în această lume constă în multe sacrificii și, cel mai important, în multe relații pe care trebuie să le stabilești. Ăsta a fost și modul de operare a lui Al Capone. Mituind ofițeri ai poliției din Chicago, judecători și oficiali publici, Al Capone a reușit să-și păstreze intactă libertatea și averea pe care acesta o deținea.

Capone și sifilisul

Chiar dacă viața lui Capone pare roz, nu este chiar așa. La 18 ani, acesta s-a îmbolnăvit de sifilis și nu i-a acordat importanță, ajungând, ulterior, să-i agraveze starea de sănătate și implicit creierul. Înainte de moartea sa, inteligența lui Al Capone era similară cu a unui copil din clasa întâi.

Familia Capone și prohibiția alcoolului

Rivalitatea în familia Capone nu era lipsită. În timp ce Al se ocupa cu criminalitatea, cu spălarea de bani, droguri și prostituție, James Vincenzo Capone, fratele mai mare, și-a schimbat numele în Richard Hart imediat după întoarcerea lui din Primul Război Mondial, iar acesta a devenit mareșalul orașului Homer. În timpul prohibiției, Hart a condus foarte multe raiduri în orașul amintit anterior, pentru a stopa consumul de alcool printr-o metodă simplă, dar ingenioasă: deghizarea.

Capone, salvatorul săracilor

Chiar dacă în timpul liber Al Capone se ocupa cu ilegalități, partea umană a lui Capone îl făcea un om bun și de ajutor. Fiind un cunoscut om de afaceri, acesta și-a donat o bună parte din avere pentru a ajuta foarte multe familii sărace, el fiind cel care a construit și susținut prima cantină socială din Chicago, în timpul crizei economice.

Al și Ralph Capone și laptele îmbuteliat

În urma presiunii exercitate de cei doi, Consiliul municipal din Chicago a votat o lege prin care laptele îmbuteliat va avea termen de expirare inscripționat pe sticlă. Cei doi au susținut acest proiect de lege, deoarece un membru al familiei Capone s-a îmbolnăvit după ce a consumat lapte expirat.

Atenția publică

Spre deosebire de ceilalți interlopi, Al Capone adora atenția publică și făcea tot posibilul să fie în preajma fanilor lui. Prin prisma bijuteriilor și costumelor personalizate pe care le avea, prin prisma actelor de caritate pe care le făcea, Al Capone a reușit să câștige simpatia opiniei publice, aceștia considerând că este un Robin Hood modern.