Monden > Diverse > Istorie > 27 Ianuarie 1945, ultima zi de suferință a prizonierilor de la Auschwitz. Sfârșitul Infernului nazist
Istorie

27 Ianuarie 1945, ultima zi de suferință a prizonierilor de la Auschwitz. Sfârșitul Infernului nazist

27 Ianuarie 1945, ultima zi de suferință a prizonierilor de la Auschwitz. Sfârșitul Infernului nazist

Auschwitz, un nume care încă provoacă spaimă și o durere insuportabilă, a rămas în istorie drept cel mai mare lagăr de concentrare și exterminare nazist. Construit în 1941 din ordinul conducătorului Adolf Hitler, a fost locul unde milioane de prizonieri au fost supuși unor chinuri groaznice, de la înfometare și ore interminabile de muncă, până la exterminări în masă. Data de 27 Ianuarie 1945 a rămas cunoscută drept ultima zi de funcționare a lagărului, iar cei care au reușit să supraviețuiască cruzimii naziștilor au renăscut, primind o a doua șansă la viață.

1945, anul în care Cel De-al Doilea Război Mondial a luat sfârșit

Cu 84 de zile înainte de eliberarea sufletelor chinuite de la Auschwitz, Armata Roșie reușise să își croiască drumul spre Berlin, pe care îl și ocupase. Sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial era aproape, iar forțele naziste rezistau cu ultimele puteri. Prins din toate părțile și incapabil să găsească ocale de scăpare, Adolf Hitler a recurs la un gest disperat: și-a luat propria viață în data de 30 Aprilie 1845.

Deznodământul războiului era unul clar, așadar germanii făceau tot posibilul să-și ascundă urmele crimelor groaznice comise în ultimii ani. Auschwitz era condus în acel moment de Rudolf Höss, un individ cu sânge rece a cărui ultimă datorie era să îngroape odată pentru totdeauna dovezile crimelor oribile comise de naziști în ultimii ani.

Chinurile de la Auschwitz erau pe cale să se sfârșească, iar naziștii încercau să-și ascundă crimele

Ordinele sale au fost foarte clare: documentele trebuiau distruse, iar așa numitele „camere de gazare”, locul unde sute de mii de oameni nevinovați și-au dat ultima suflare, au fost demolate cu explozibil. În ciuda tuturor acestor eforturi făcute pe fugă, nimic nu putea ascunde urmele trecutului înfiorător de la Auschwitz. Armata sovietică se apropia cu pași repezi, iar întreaga lume avea să afle despre faptele monstruoase ale naziștilor și chinurile la care au fost supuse milioane de suflete.

Prizonierii care încă se aflau la Auschwitz au fost forțați să facă un marș până în nordul Germaniei, unde nu era încă clar ce le va rezerva soarta. Începând cu data de 17 Ianuarie 1945, aceștia au fost organizați în șiruri parcă fără sfârșit și puși să parcurg distanța imensă pe jos, în condiții chinuitoare. Cei care picau erau lăsați în urmă sau uciși, în timp ce ceilalți trebuiau să continue. „Marșurile morții”, după cum sunt amintite astăzi, au ucis peste 15.000 de prizonieri.

Nu toți erau însă apți de un asemenea efort fizic epuizant, așa că cei bolnavi, aproximativ 9.000 de suflete chinuite, au fost lăsați în urmă. Forțele SS urmau să îi împuște, căci viața lor nu mai servea acum naziștilor la nimic. Nu mai exista mâncare sau apă, iar medicamentele de care cei cu o stare de sănătate plăpândă aveau atât de multă nevoie lipseau cu desăvârșire. Mulți din cei rămași la Auschwitz s-au prefăcut că sunt pe moarte pentru a fi cruțați, iar alții au încercat cu ultimele puteri să evadeze.

Frica că Armata Sovietică va ajunge în lagăr înainte ca aceste ultime crime să fie săvârșite i-a determinat pe soldații germani să-și abandoneze posturile și să-i lase pe prizonieri în voia sorții, căci acum propria lor viață era în pericol.

Sfârșitul lui Rudolf Höss, comandantul de la Auschwitz

Soarta naziștilor era deja stabilită în momentul în care războiul se apropia de final, așa că fiecare dintre ei căuta o cale disperată de scăpare din calea pedepselor pe care urmau să le primească pentru faptele lor oribile. Ultimul ordin primit de comandantul Höss din partea superiorului său, Heinrich Himmler, a fost unul disperat: să fugă și să se ascundă, renuntând astfel la identitatea sa de până atunci.

Planul era unul bine pus la punct: Rudolf urma să se deghizeze în soldat și să pretindă că face parte din forțele navale ale Germaniei. În momentul în care britanicii i-au eliberat și i-au delegat să lucreze în diferite locuri, viața sa a fost salvată. A fost trimis pe Insula Sylt, unde urma să presteze munci agricole.

Crimele sale nu au putut fi ascunse însă, iar la scurt timp după ce Heinrich Himmler s-a sinucis pentru a nu fi prins, trupele Aliaților au realizat că Rudolf Höss era încă în viață. I-au arestat soția și au interogat-o, iar în ultimă instanță aceasta a destăinuit locul unde cel cu care și-a întemeiat o familie se ascundea.

A fost judecat de Tribunalul Național Suprem din Polonia, iar mărturiile sale au lăsat o lume întreagă încremenită. În timp ce majoritatea ofițerilor și soldaților din lagăre refuzau să-și recunoască faptele, Höss și-a asumat cu sânge rece cele întâmplate.

„Aceasta mi-a fost datoria de război. Mi-am făcut datoria de război.”, a declarat simplu Höss în momentul în care a fost prins și judecat.

Decizia judecătorilor a fost una clară: a fost condamnat la moarte. Executarea sa a avut loc la Auschwitz, fiind ultima astfel de sentință pusă în practică în mod public.

27 Ianuarie 1945, Armata Sovietică eliberează supraviețuitorii de la Auschwitz

Uimitor este că Armata Sovietică nu avea nicio idee ce se ascunde, de fapt, în spatele porților de la Auschwitz. Să-i elibereze pe cei din lagăr nu făcea parte din ordinele pe care trebuiau să le ducă la bun sfârșit, căci nimeni nu știa de existența acestuia și de crimele monstruoase care erau săvârșite aici.

În data de 27 Ianuarie, un grup de soldați roșii au pătruns la Auschwitz și au rămas îngroziți în momentul în care au realizat care era adevăratul scop al acestei construcții. Printre ruinele a ceea ce a fost cel mai mare lagăr de concentrare nazist au descoperit cadavre și muribunzi, însă miraculos era că încă existau și supraviețuitori. Cu ochii plini de spaimă, chinuiți de foame și de sete, așteptau să vadă dacă noii vizitatori le vor dărui din nou dreptul la viața sau le vor aduce sfârșitul care i-a urmărit în fiecare zi de când au fost închiși în lagăr.

„Am alergat la ei și ne-au oferit îmbrățisări, prăjituri și ciocolată. Atunci când ai fost atât de singur, o îmbrățisare a însemnat mai mult decât cineva și-ar putea imagina pentru că a compensat valoarea umană după care tânjeam cu toții. Nu am fost doar lipsiți de mâncare, ci și de bunătate umană. Iar Armata Sovietică ne-a oferit asta într-o oarecare măsură.”, a mărturisit Eva Mozes Kor, o supraviețuitoare a lagărului Auschwitz.

De atunci, misiunea sovieticilor a fost una singură: să-i salveze pe cei care erau pe moarte și să-i ajute pe cei care se puteau ține pe picioare să se însănătoșească și să-și reia viața. Niciunul dintre prizonieri nu era sănătos, dar acum aveau mâncare din belșug și medicamente, iar munca până la epuizare și nopțile albe, trăite în frică, luaseră sfârșit. Conform datelor publicate, 7,500 dintre aceștia au supraviețuit și au reușit să-și spună mai departe povestea.

Cum naziștii au ars și distrus dovezile crimelor comise în anii războiului, este aproape imposibil ca numărul celor uciși să fie stabilit cu exactitate. Conform datelor oficiale, se crede că 1,1 milioane de suflete au fost ucise fără milă la Auschwitz, însă cu toții știm că numărul acestora este mult mai mare.

Auschwitz-Birkenau rămâne până în zilele noastre un simbol care aduce aminte omenirii de coșmarul și crimele monstruoase ale Holocaustului. Cei uciși sunt și astăzi amintiți și omagiați de vizitatorii ruinelor lagărului, care rămân o dovadă a celor întâmplate. S-a estimat că peste 11 milioane de oameni au fost omorâți în spatele pereților lagărelor naziste, dintre care 6 milioane au fost evrei, iar 1.1 milioane au fost copii.

Surse folosite pentru acest material: PBS, History, Pennlive, ImperialWarMuseums.