Celebrități

5 dintre cărțile preferate ale lui Woody Allen

5 dintre cărțile preferate ale lui Woody Allen
Sursă imagine: theguardian.com

Orice mare creator are la rându-i persoane pe care le admiră și la care se uită cu respect. Stăm, nu-i așa, pe umerii giganților, cum bine spunea Umberto Eco. Iată mai jos, cinci dintre cărțile care i-au plăcut teribil și care l-au influențat pe marele creator de filme Woody Allen, așa cum s-a confesat chiar el însuși, într-un interviu acordat acum ceva vreme.

Catcher in the Rye a avut întotdeauna o semnificație specială pentru mine, deoarece am citit-o când eram tânăr – aproximativ la 18 ani. A rezonat cu fanteziile mele despre Manhattan, Upper East Side și New York în general. A fost o ușurare față de toate celelalte cărți pe care le citeam la acea vreme, care parcă fuseseră scrise ca să fie date ca temă pentru acasă. Pentru mine, a citi Middlemarch sau Sentimental Education este o muncă, în timp ce De veghe în lanul de secară este pură plăcere. Povara divertismentului i-a revenit autorului. Salinger și-a îndeplinit această obligație încă de la prima propoziție.

Când eram mai tânăr, cititul era ceva ce făceai pentru școală, ceva ce făceai din obligație, ceva ce făceai dacă vrei să scoți în oraș un anumit fel de femeie. Nu era ceva de făcut pentru distracție. Dar cartea asta era diferită. Era amuzantă, era scrisă pe limba mea, iar atmosfera a avut o rezonanță emoțională mare pentru mine. Am recitit-o cu mare plăcere de câteva ori.

Really the Blues de Mezz Mezzrow și Bernard Wolfe (1946)

Am învățat de-a lungul anilor – întâlnind muzicieni de jazz care îl cunoșteau pe Mezzrow și oamenii despre care a scris în carte – că această carte de memorii a fost plină de povești apocrife. Dar a avut un mare impact asupra mea, deoarece învățam să fiu clarinetist de jazz, ca Mezzrow, și învățam să cânt în stilul muzicii despre care au scris el și Bernard Wolfe. Povestea a fost foarte convingătoare pentru mine, deoarece era vorba despre mulți muzicieni a căror lucrare am cunoscut-o și am admirat-o, despre lucrurile neștiute din lumea jazz-ului, despre melodiile legendare care se cântau în cluburile de noapte la fel de legendare.  Așa că m-am simțit foarte bine citind-o chiar în perioada aceea, când se forma pasiunea mea pentru jazz.

Lumea lui SJ Perelman (2000)

Cea mai amuzantă ființă din timpul vieții mele, pe orice tip de mediu – indiferent dacă este vorba despre stand-up, televiziune, teatru, proză sau filme – este SJ Perelman. Primele lucrări au fost puțin sălbatice, nu la fel de subtile sau la fel de bune. Pe măsură ce s-a dezvoltat de-a lungul anilor, lucrările sale au devenit  senzaționale.

Există multe colecții de Perelman care sunt pline de lucruri grozave. Aceasta, la care am scris prefața, are o serie de bucăți spectaculoase. Deoarece editorii au făcut-o cronologic, opinia mea este că primele patru eseuri sunt mai slabe. Odată ce l-ați citit pe cel de-al cincilea veți fi îndrăgostiți de stilul său, iar restul sunt de un geniu comic absolut.

Epitaful unui mic câștigător de Machado de Assis (1880)

Tocmai am primit cartea asta prin poștă într-o zi. Un străin din Brazilia mi-a trimis-o și a scris: „Îți va plăcea ”. Pentru că este o carte subțire, am citit-o. Dacă ar fi fost o carte cu multe pagini, însă, aș fi aruncat-o.

Am fost șocat de cât de fermecătoare și amuzantă a fost. Nu-mi venea să cred că a trăit atât de mult timp pe vremea aceea. Puteam să jur că a scris-o ieri. Stilul este atât de modern și atât de amuzant. Clar, o lucrare foarte, foarte originală. Am rezonat cu ea, în același mod în care am făcut-o cu cartea lui Salinger. A fost vorba despre un subiect care mi-a plăcut și care a fost tratat cu mare ingeniozitate de către autor, cu o mare originalitate și fără sentimentalism inutil.

Elia Kazan: o biografie de Richard Schickel (2005)

Este cea mai bună carte despre showbusiness pe care am citit-o. Este scrisă genial, e vorba despre un regizor strălucit care a însemnat foarte mult pentru mine când eram mic și mai apoi, când am devenit cineast. Schickel îl înțelege pe Kazan; el îi înțelege pe Tennessee Williams, pe Marlon Brando. Cu certitudine el înțelege ”Un tramvai numit dorință”. Scrie având la bază cunoștințe istorice temeinice, perspicacitate și vioiciune. Cărțile din acest segment nu merită de obicei citite. Sunt doar emfatice fără noimă și profund superficiale. Dar aceasta este o carte fabuloasă. Orice ai crede despre Kazan din punct de vedere politic, nu are nimic de-a face cu faptul că tipul a fost un regizor grozav.