L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: „Noroc cu domnul Președinte, ne mai clătim și noi ochii” | EXCLUSIV

Reclama (Advertising)

Data actualizării: 7 octombrie 2026, 04:23
Reclama (Advertising)

Scenele cu Nicușor Dan mergând alături de fiica lui spre școală, la o zi după turul doi al alegerilor prezidențiale, au fost rapid preluate și distribuite pe rețelele sociale, dar nu pentru motivele la care s-ar fi așteptat cineva.

Reclama (Advertising)

Nu discursul noului președinte, nu programul politic, ci prezența calmă și impecabilă a unui tânăr agent SPP din spatele lor a atras toate privirile. Filmarea în care garda de corp îl însoțește pe președinte a devenit virală, iar reacțiile internauților nu au întârziat să apară.

Cine e misteriosul agent SPP care a făcut senzație pe internet

Un agent SPP în uniformă și cu un mers sigur, atent la tot ce mișcă în jur, a fost imediat remarcat de utilizatorii TikTok, Facebook și Instagram. Imaginile în care acesta apare au fost remixate cu muzică romantică, slow-motion și filtre cu inimioare, iar comentariile au devenit un spectacol în sine.

„Ce fain arată băiatul de la SPP!”

„Dar ce băiat! Mândru și chipeș, ca bradul de înalt!”

„Îl caut pe domnul de la SPP pentru o prietenă!”

„Vreau și eu o zi președinte, doar pentru băiatul de la SPP!”

„Dacă nu terminați, o să-i dea SPP-istului un SPP-ist și lui!”

Subit, bărbatul din spatele președintelui a devenit subiect de interes public, chiar dacă nu i s-a cunoscut nici numele, nici funcția exactă. Internauții au început să se întrebe cine este garda de corp care a furat inimile doamnelor și domnișoarelor.

Oficial, SPP nu a oferit niciun detaliu, așa cum era de așteptat, dat fiind caracterul discret al instituției și al misiunii de protecție. Totuși, informații venite din surse apropiate instituției conturează un profil clar: agentul este originar din Moldova, are o pasiune pentru munte, drumeții și sporturi de anduranță, e discret și bine antrenat, așa cum cere meseria. Trăiește o viață liniștită, este căsătorit, iar soția lui este medic. Cei doi s-au cunoscut din adolescență și s-au căsătorit recent, fiind din aceeași localitate.

Chiar dacă atenția publică s-a concentrat pe el pentru câteva zile, bărbatul pare să ducă o viață departe de camerele de filmat și de lumina reflectoarelor. Reprezentanții SPP au refuzat să ofere informații suplimentare, iar detaliile oferite au fost limitate tocmai pentru a respecta discreția necesară unei astfel de funcții.

„Chiar dacă noi știm multe despre frumosul SPP-ist, am ales să dezvăluim doar atât din motive deontologice și pentru că înțelegem și respectăm poziția în care se află și instituția pe care o reprezintă.”

Cu toate acestea, valul de simpatie și reacțiile de pe rețelele sociale nu au trecut neobservate. Comentariile continuă să curgă, iar unele dintre ele sunt adevărate declarații de apreciere.

„Noroc cu domnul Președinte, ne mai clătim și noi ochii”

Videoclipul a fost distribuit de mii de ori, iar înregistrările cu el au adunat milioane de vizualizări.

„Cum mă pot angaja la SPP? Întreb pentru un prieten.”

– a fost gluma devenită virală între bărbații de pe TikTok, care au remarcat impactul uriaș pe care l-a avut colegul lor asupra publicului feminin. Pe lângă glume, însă, au existat și comentarii admirative care au apreciat nu doar aspectul agentului, ci și atitudinea lui calmă, profesionalismul și discreția.

Faptul că identitatea lui nu a fost dezvăluită oficial nu a împiedicat internauții să încerce să afle mai multe. Cu toate acestea, singurele informații făcute publice rămân cele care nu-i compromit siguranța sau misiunea. Se știe că este un om care își ia munca foarte în serios și că relația lui de lungă durată cu soția – medic de profesie – este una solidă și discretă.

Deși prezența sa a fost pentru mulți doar un detaliu dintr-un context mai larg – apariția noului președinte alături de fiica sa –, agentul SPP a devenit, fără să vrea, un fenomen social. Nu a oferit declarații, nu a apărut în emisiuni, dar s-a impus în imaginarul colectiv printr-o simplă plimbare de rutină.

În încheiere, deși nu se va ști probabil prea curând cine este cu adevărat „băiatul de la SPP”, interesul pentru el rămâne ridicat. Iar reacția publicului este una pe care chiar și instituțiile statului au ajuns să o observe.

„Totuși, dragă Serviciule de Protecție și Pază, trebuie să știi că îți mulțumim și că… mai vrem!”

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨