Orele la care lumina va fi de 3 ori mai ieftina pentru romani.
Din toamnă, milioane de români ar putea plăti mai puțin la curent dacă știu să-și programeze corect consumul. Autoritățile pregătesc introducerea tarifelor dinamice la energia electrică, adică un sistem prin care prețul plătit variază în funcție de oră.
Noua măsură a fost anunțată de Bogdan Ivan, ministrul Energiei, într-o declarație exclusivă pentru Observator.
Tarifele dinamice: energie mai ieftină la prânz, mai scumpă seara
Sistemul de tarifare dinamică înseamnă că românii vor putea consuma curent la prețuri chiar și de trei ori mai mici, dacă aleg orele potrivite. Practic, cei care folosesc aparate mari – cum ar fi mașina de spălat, mașina de spălat vase sau mașina electrică – în miezul zilei, vor plăti mult mai puțin decât cei care le folosesc seara.

„Spune-mi când prețul e mai mic, ca să-ți spun când spăl rufele sau încarc mașina electrică.”
Potrivit ministrului Energiei, între orele 11:00 și 18:00, energia electrică ar putea fi de până la trei ori mai ieftină față de intervalul 18:00–21:00:
„Ei vor ști că pot să consume energia între orele 11 și 18, când este cea mai ieftină, poate să fie chiar de 3 ori mai ieftină energia în acest interval orar, comparativ cu cea între ora 18-21.” – Bogdan Ivan, ministrul Energiei
În timpul zilei, în special vara, panourile fotovoltaice produc un surplus de energie, ceea ce determină scăderea tarifelor până la niveluri negative.
„Există momente în care avem foarte multă producție în rețea, cum sunt orele prânzului, într-o zi de vară. Au fost uneori chiar și prețuri negative. Ne putem adapta consumul pt orele în care energia electrică este mai ieftină.” – Mihnea Cătuti, expert în energie
Chiar dacă nu ești acasă, electrocasnicele pot fi programate. De exemplu, o mașină de spălat poate fi setată dimineața pentru a porni singură la prânz, exact când energia costă mai puțin.
Un exemplu de diferență de cost: dacă o mașină de spălat vase consumă 1,5 kWh la o utilizare, iar este folosită de 20 de ori pe lună, înseamnă un total de 30 kWh. La un tarif de 0,5 lei/kWh, costul este 15 lei. Dar dacă se consumă seara, la tarif de 2 lei/kWh, factura urcă la 60 de lei.
„Obiectivul e să plătești cât mai puțin. Dar trebuie și motivat să consumi mai puțin la orele de vârf.” – Consumator
„Ar putea să încurajeze consumatorii să consume în momentele de preț foarte scăzut. Oferi posibilitatea consumatorului să aibă prețuri reduse atunci când producția e în surplus.” – Corneliu Bodea, expert în energie
„E cu dublu tăiș. Dacă nu avem niște consumatori care să fie flexibili, riscăm și să plătim un preț mare, dacă nu ne-am adaptat consumul.” – Mihnea Cătuti
Momentan, tarifele dinamice nu sunt disponibile pentru toți consumatorii. Ele pot fi accesate doar la cerere, prin câțiva furnizori, iar numărul celor care au optat pentru acest sistem e încă mic. Totuși, autoritățile au în plan o extindere semnificativă a sistemului.
„Putem să începem o zonă de experiment pentru cei care deja au instalate aceste contoare inteligente. Căutăm o soluție prin care să finanțăm toți operatorii de distribuție. Să poată să instaleze încă 6 milioane de contoare inteligente.” – Bogdan Ivan
În România există în prezent circa 3 milioane de contoare inteligente montate, iar ținta este ca numărul acestora să depășească 9 milioane. Aceste echipamente sunt esențiale pentru citirea automată a consumului și transmiterea în timp real a tarifelor zilnice către utilizatori.
Autoritățile iau în calcul și varianta unei tarifări diferențiate pe intervale fixe – de exemplu, trei sau patru praguri într-o zi, în funcție de nivelul de consum și producție. Acest sistem ar putea fi mai ușor de înțeles de către public, comparativ cu schimbările orare de prețuri.
Românii care au deja contoare inteligente și doresc să profite de aceste tarife, se pot adresa furnizorului pentru activarea sistemului. Cei care nu le au încă vor trebui să aștepte extinderea planificată de autorități.
Cu toate aceste schimbări, cheia rămâne informarea și adaptarea. Începând din toamnă, un simplu gest, cum ar fi programarea mașinii de spălat la prânz în loc de seară, poate însemna economii de zeci de lei lunar. Totul depinde de cum și când alegem să folosim curentul.
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨
