Tragedie în familia Fraților Graur: „O durere care nu se poate descrie în cuvinte…”

Frații, cunoscuți online pentru faptele lor bune, au ales să împărtășească public această mărturie, pentru toți cei care le sunt aproape.

Familia Graur: 11 copii și două despărțiri

Gemenii Graur provin dintr-o familie numeroasă, cu 11 frați, în care au existat două perechi de gemeni. Viața i-a încercat, însă, crunt: doi dintre frați s-au stins. Într-un dialog filmat în familie, unul dintre fii a invitat-o pe mamă să-și pună în cuvinte trăirile, atât cât se poate, pentru cei care nu au trecut printr-o astfel de durere.

Fiul ei: Mami, tu ai avut 11 copii. Acum mai ai nouă, pentru că doi i-ai pierdut. Ce a însemnat pentru tine, ca mamă, să îți pierzi copiii? Când l-ai pierdut pe Emanuel, fratele nostru, care făcea parte din a doua pereche de gemeni din familie, cum a fost pentru tine?”

Mărturia mamei, spusă cu lacrimi

Iarna în care l-au pierdut pe micuțul Emanuel a fost însoțită de drumuri blocate și de o cursă contra-cronometru spre medic, când o mică speranță s-a ivit: oamenii au încercat să deschidă calea cu două tractoare. A fost, însă, prea târziu. Mărturia mamei surprinde nu doar faptele, ci și acea tăcere apăsătoare ce urmează pierderii, momentele în care te ascunzi ca să te rogi și să-ți aduni fragmentele de inimă.

Avea un an și nouă luni. A fost o durere care nu se poate descrie în cuvinte. Îmi sfâșia inima, simțeam fiori adânci în sufletul meu. Acești fiori au început încă de când era bolnăvior. Era iarnă și satul nostru era blocat de zăpadă. Inima mea a început să tremure de teamă că s-ar putea să nu am nicio șansă să ajung la spital. S-a ivit o mică speranță că, folosind două tractoare, ar putea ieși din sat și ajunge la medic, însă a fost prea târziu. Atât de mare a fost durerea, încât nu am putut să îl însoțesc la mormânt. Nu am putut. Este greu de spus, greu de explicat. Mă apuca un dor atât de mare de el, încât mă ascundeam. Mă ascundeam să mă rog, pentru că îmi găseam refugiul în rugăciune. Nu îmi place deloc să vorbesc despre acele momente. Sunt atât de triste, îmi creează emoții adânci în suflet. Dar de multe ori mă rog și Îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că știu că mă voi întâlni cu el. Cred că Dumnezeu mă va ajuta să rămân ascunsă în El până la sfârșit, să am parte de copilul meu și de voi toți, cei care sunteți în viață. Îmi venea să rag cum rage vaca după vițel, pentru că mă cuprindeau fiori și stări cumplite de durere. Oricât m-aș strădui să le explic, nu le vei putea înțelege. Aceasta este durerea unui părinte. De aceea să știți: mamă, și astăzi sunt momente în care plâng în genunchi pentru voi toți. Mă întorc mereu la Dumnezeu și la iubirea Lui pentru lume. Cât de mult suferă Dumnezeu pentru atâta lume care Îl ignoră, care nu vrea să știe despre El, care fuge de El în loc să se apropie.

În spatele acestor rânduri stau nopți de veghe și zile în care rugăciunea a fost adăpostul cel mai sigur. Pentru mamă, credința a devenit firul care leagă prezentul de întâlnirea viitoare cu copilul pierdut, iar grija pentru copiii în viață se traduce, adesea, în „momente în care plâng în genunchi pentru voi toți”. Între suferință și nădejde, ea spune că se întoarce iar și iar la iubirea lui Dumnezeu.

Astăzi, frații continuă să fie aproape de comunitatea lor și să spună povești care ating, împărtășind atât lumina faptelor bune, cât și umbrele prin care au trecut. Iar mama, discret, păstrează ritmul vieții de zi cu zi, strângând la piept ceea ce nu se vede: amintirile, speranța și tăria de a merge înainte.