Home > Actualitate > A fost activat planul roșu la metroul din București. Magistrala M2, afectată de fum
Actualitate

Breaking: A fost activat planul roșu la metroul din București. Magistrala M2, afectată de fum

A fost activat planul roșu la metroul din București. Magistrala M2, afectată de fum
Credit imagini: Inquam Photos / Octav Ganea

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfăşoară cu dificultate, începând cu ora 8:50. Totul se întâmplă din cauza unei defecţiuni tehnice identificată la un tren care a plecat din staţia Piaţa Romană către Berceni. Anunțul a fost făcut de Metrorex.

Un nou incident la metrou

Circulaţia metroului pe magistrala M2 este întreruptă, marţi, după ce s-a înregistrat o degajare de fum în subteran la staţia de metrou Piaţa Romană. Se realizează evacuarea călătorilor din toate zonele magistralei, iar autoritățile au dispus deconectarea de la alimentarea cu energie electrică.

În acest moment se realizează evacuarea călătorilor. A fost realizată deconectarea de la alimentarea cu energie electrică. Nu sunt victime„, precizează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Acţionează opt autospeciale de stingere, SMURD şi Detaşamentul Special de Salvatori. Conform reprezentanţilor companiei, la trenul respectiv a avut loc o defecţiune cu degajare de fum, din cauza frânării.

În urma defecţiunii, trenul va fi retras din circulaţie pentru analiză şi remediere. Între timp se iau toate măsurile pentru ca circulaţia pe Magistrala 2 să se reia în condiţii normale. Metrorex prezintă scuze călătorilor pentru disconfortul creat”, mai transmite Metrorex.

Zeci de călători au fost evacuați, doi dintre aceștia având nevoie inclusiv de spitalizare. Unul dintre românii care a asistat la nefericitul incident susține că a văzut inclusiv o flamă, însă de partea cealaltă, Metrorex a transmis că a fost vorba despre o degajare de fum cauzată de o defecțiune tehnică. În total, 172 de persoane au fost evacuate, dintre care 25 au primit îngrijirile medicale ce se impun la fața locului.

Au fost evacuate și stațiile Piața Victoriei și Piața Universității, deoarece fumul a ajuns și la aceste stații. Traficul rutier a fost restricționat între Piața Universității și Piața Romană, ambele sensuri de deplasare și pe bulevardul Lascăr Catargiu, dinspre Piața Victoriei către Piața Romană, pentru a permite intervenția pompierilor la metrou.

Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a putut produce un astfel de eveniment. Cercetările sunt continuate și de Brigada de Poliție pentru Transportul Public, comisia tehnică mixtă Metrorex-Agenția Feroviară Română.

  • A fost activat planul roșu la metroul din București. Magistrala M2, afectată de fum
  • A fost activat planul roșu la metroul din București. Magistrala M2, afectată de fum

Recomandări autor