Reclamă
S-a stins din viață Simona Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la Curtea Constituțională a României și deputată PSD, la vârsta de 55 de ani. Anunțul tragic a fost făcut de colegii săi din Partidul Social Democrat, care au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, exprimându-și regretul profund pentru pierderea suferită.
Teodoroiu a fost apreciată de toți cei care au avut ocazia să colaboreze cu ea, fiind considerată un exemplu de profesionalism și un om cald și empatic, mereu dedicată celor din jur. Ea s-a stins din cauza unei boli grave, lăsând un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o.
Reclamă
„Cu profund regret am aflat de trecerea în nefiinţă a colegei noastre, Simona Maya Teodoroiu (deputat PSD Prahova). Maya a fost o persoană deosebită, apreciată de toţi cei care au avut ocazia să o cunoască şi să lucreze alături de ea.
Familiei îndurerate, vă transmit sincere condoleanţe şi vă doresc putere în aceaste momente dificile. Suntem alături de voi cu sufletul şi vă împărtăşim durerea. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis Virgiliu Nanu, președintele PSD Prahova, pe Facebook.
Simona Maya Teodoroiu, născută pe 9 iulie 1969, a avut o carieră remarcabilă, fiind judecătoare la Curtea Constituțională a României între 2015 și 2019 și agent guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului între 2019 și 2020.
În septembrie 2019, a fost numită de Viorica Dăncilă în funcția de agent guvernamental pentru CEDO. Pe lângă activitatea sa profesională, Teodoroiu a fost deputată PSD și a fost recunoscută pentru dedicarea sa față de comunitate și colegi.
„Cu profundă tristeţe şi durere, ne luăm rămas bun de la o colegă deosebită – Simona-Maya Teodoroiu -, care a fost nu doar un exemplu de profesionalism, dar şi un om cald, empatic şi mereu dedicat celor din jur.
Trecerea sa în nefiinţă lasă un gol imens în sufletele noastre, dar amintirea ei va rămâne vie prin tot ce a realizat şi prin bunătatea de care a dat dovadă”, a transmis Laura Moagher, senatorul de Prahova, pe pagina sa personală de Facebook.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa