Home > Actualitate > A plouat cu amenzi în minivacanța de Sfânta Maria
Actualitate

A plouat cu amenzi în minivacanța de Sfânta Maria

A plouat cu amenzi în minivacanța de Sfânta Maria

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunțat bilanțul activităților din ultimele zile. Aceștia au aplicat în minivacanţa din perioada 12 – 15 august peste 36.600 de amenzi, în valoare totală de peste 14 milioane de lei. Anunțul a fost făcut marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Amenzi pe bandă rulantă, în minivacanța de Sfânta Maria

În această perioadă au fost sesizate aproape 3.900 de infracţiuni, dintre care 24% din oficiu. „Nu au fost înregistrate evenimente de o gravitate deosebită în planul ordinii publice”, a subliniat Dajbog.

În ceea ce priveşte infracţiunile comise cu violenţă se constată o scădere faţă de ultimii trei ani„, a afirmat Monica Dajbog.

În perioada 12 – 15 august, la nivel naţional s-au produs 37 accidente rutiere grave. Acestea ar fi de două ori mai puţine faţă de anul trecut.

De altfel, conform bilanțului prezentat astăzi, poliţiştii de la circulaţie au reţinut peste 3.146 permise de conducere şi au fost retrase peste 1.000 de certificate de înmatriculare, în special pentru depăşirea vitezei legale, consum de alcool sau substanţe interzise sau nereguli grave la sistemele de siguranţă ale maşinilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, 91 de şoferi au fost depistaţi pozitivi la testul privind consumul de substanţe interzise.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Dan Octavian, a mai anunțat că, în cele patru zile de vacanţă, poliţiştii au constatat 3.753 infracţiuni, dintre care 1.558 contra persoanei, 977 contra patrimoniului, 38 de natură economică, 27 la regimul armelor, explozibililor şi substanţelor periculoase, 18 pe linia criminalităţii organizate şi 721 la regimul siguranţei rutiere.

Poliţiştii au intervenit la peste 13.300 de evenimente, marea majoritate, aproximativ 11.500, fiind sesizate prin 112. În urma activităţilor de investigaţii au fost prinse în flagrant delict 720 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni. Totodată, au fost depistate 63 de persoane urmărite, dintre care 59 la nivel naţional şi patru la nivel internaţional„, a afirmat Dan Octavian.

În intervalul 12 – 15 august, MAI a intervenit cu peste 24.500 de angajaţi, în special poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră.

Recomandări autor