Home > Actualitate > Aderarea României la Schengen, pe primul loc în ședința Consiliului JAI. Data la care țara află rezultatul final
Actualitate

Aderarea României la Schengen, pe primul loc în ședința Consiliului JAI. Data la care țara află rezultatul final

Aderarea României la Schengen, pe primul loc în ședința Consiliului JAI. Data la care țara află rezultatul final

Consiliul Uniunii Europene a confirmat temele aflate pe agenda reuniunii pe care miniștrii de interne și ai justiției din statele membre UE (Consiliul JAI) o vor avea în 8-9 decembrie la Bruxelles. În acest sens, aderarea României, Bulgariei și Croației la Spațiul Schengen se află pe primul loc de pe ordinea de zi.

Aderarea României la Schengen va fi discutată pe 8 și 9 decembrie

Dacă discuțiile vor avea un final favorabil, România ar putea afla verdictul chiar în zilele menționate. Miniștrii de interne se vor reuni joi, 8 decembrie, și vor discuta despre „aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croația și România, scopul fiind să adopte decizii în acest sens”, potrivit agendei publicate pe site-ul Consiliului UE.

„Miniștrii vor evalua, de asemenea, starea generală a Spațiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceștia se vor concentra în special pe combaterea traficului de migranți și pe interoperabilitatea sistemelor informatice”, menționează acest prim punct de pe agendă.

Un alt punct de pe agenda de lucru face referire la politicile în domeniul migrației și azilului.

„Miniștrii vor face schimb de opinii cu privire la dimensiunea externă a migrației și la situația de-a lungul principalelor rute de migrație. De asemenea, aceștia vor fi informați cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește lucrările în curs referitoare la politica UE în materie de azil și migrație. Această discuție urmează Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne care a avut loc la 25 noiembrie”, precizează Consiliul UE a cărui președinție este deținută de Cehia.

Mai mult, migrația va fi discutată, în strânsă legătură cu subiectul Schengen, asta deoarece principalele obiecții ale statelor membre care încă mai au reticențe în privința aderării României și Bulgariei la Schengen, în special Austria, se referă la gestionarea ineficientă a afluxului de imigranți.

În acest context, miniștrii de interne din UE vor mai discuta la Consiliul JAI despre agresiunea Rusiei în Ucraina – sub aspectul unui nou val de refugiați și al riscului crescut de trafic cu ființe umane și cu arme -, despre abuzul sexual al copiilor în online și despre „reziliența infrastructurii critice”.

Recomandări autor