Istorie

Afacerea Dreyfus. Apogeul antisemitismului social născut în Franța

Afacerea Dreyfus. Apogeul antisemitismului social născut în Franța

Afacerea Dreyfus este unul dintre cele mai stranii evenimente care au avut loc pe teritoriul Franței. Pentru a înțelege cât mai bine această bizară „afacere” trebuie să trecem printr-o istorie care se întinde poate că pe milenii. Din păcate nu avem timp pentru asta. Este o decizie profund antisemită care a avut loc într-o perioadă mai mult decât tulbură din istoria Franței. Este vorba despre schimbarea valorilor umane în cadrul unei societăți în curs de formare. Un fenomen al mișcării de masă pe baza unor concepte artificial constituite.

Secolul al XIX-lea este recunoscut pentru schimbările dramatice a unei paradigme socio-politice care se întinde pe multe secole. Biserica este înlocuită de lucruri cu mult mai concrete decât se aștepta oricine până atunci. Economia conduce către o globalizare forțată. Oamenii sunt obligați să comunice pe baza schimburilor de marfă. Astfel, pentru a te putea distinge în mare de lume trebuie să te definești ca singularitate. De aici se naște falsa valoare de națiune și de naționalitate. Popoarele încep să transforme o istorie plină de valențe în lucruri mari și unitare. Este o primă schimbare de la societățile medievale în care exista un sistem feudal. Adică existat un fel de micro-societăți în care regulile erau foarte punctuale.

Dar, când oamenii pot merge să comercializeze bunuri mai departe de zidurile cetăților lor, devin mai puțin dependenți de seniorul căruia îi plătesc feudă pentru hrană și protecție. După dezvoltarea statelor se creează o populație a maselor, a oamenilor numeroși. Este vorba despre viitoarea clasă muncitoare. Pentru care naționalismul înseamnă toți suntem egali în cadrul aceleiași societăți. Nobilii devin inamici. Rămâne să vedem cum evreii din Franța acestei perioade încep să fie considerați un impediment în calea libertății clasei muncitoare. Și cum afacerea Dreyfus este cea care indică falsa credință într-un ideal artificial.

Afacerea Dreyfus. Apogeul antisemitismului social născut în Franța

Revoluția franceză instaurează dominația maselor și lupta cu evreul bancher

Toți cei care păstrează legăturile cu ei devin inamicii acestui nou sistem. Revoluția franceză distruge barierele sociale, nobiliare, le aduce pe cele de statut economic. Masele încep să preia puterea prin intermediul libertății conferite de puterea banului. Iar politica devine a celor mulți, elitele sunt înlocuite de un bine comun. Masele funcționează ca un corp. Astfel, se creează două corpuri, de stânga și de dreapta. Liberalii dau tonul antisemitismului. Nașterea antisemitismului așa cum va fi perceput și la început de secol al XX-lea, se face în același timp cu formarea statului național.

Elitele trebuie înlăturate cu orice preț. Cine nu este cu masa este împotriva ei. Astfel orice comunitate restrânsă devine un impediment în formarea societății ideale a egalitarismului. În secolul al XVII-lea, evreii care aveau parte un regim special, încep să ridice multe semne de întrebare. În secolul al XVIII-lea, Christian Wilhelm Dohm, susținător al abilitării evreilor, deja punea în discuție problema favoritismului pentru evreii bogați. Persoane favorizate chiar și în detrimentul „fraților de sânge”. Era nevoie de un evreu care să se ocupe de josnica povară a finanțelor, fie era împins spre marginea societății. Imaginea evreului din păturile de sus rămâne reprezentativă pentru referințele partidelor de stânga de la începutul secolului al XIX- lea.

„Emanciparea politică a evreilor la începutul secolului al XVIII-lea în unele ţări şi discutarea în restul Europei centrale şi occidentale a acestei probleme au avut drept rezultat, înainte de toate, o schimbare decisiva în atitudinea lor faţă de stat, care era oarecum simbolizată prin afirmarea tot mai evidentă a casei Rothschild.

Noua politică a acestor evrei de curte, primii care au devenit bancheri de stat cu puteri depline, a ieşit la lumină atunci când ei n-au mai fost mulţumiţi să slujească un anume principe sau guvern prin relaţiile lor internaţionale cu evreii de curte din alte ţări, ci au decis să-şi consolideze ei înşişi o poziţie pe plan internaţional şi să slujească simultan şi eventual la concurenţă guvernele din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Austria.” Hannah Arendt în Originile totalitarismului, p. 42

Afacerea Dreyfus și apogeul urii împotriva evreilor

Statutul uman al comunităților evreiești se pierde printre tot felul de clișee antisemite. Dar și miturile unei lumi moderne care se află în devenire. Lupta conservatorilor de dreapta împotriva burgheziei se confunda cu cea împotriva evreilor. Asta pentru că evreii păstrau multe din valorile societăților de tip feudal, Ei fiind înzestrați cu tot ce ținea de contabilizarea averii fostelor elite nobiliare bogate. Acei seniori față de care actuala clasă muncitoare plătea feudă.

Resentimentele acestei noi clase de mijloc a societății era formată din foști negustori. Ei nu mai aveau acel principiu al concurenței scoase în afara legii. Concurența distruge echilibrul economic. Iar împrumuturile oferite de evrei celor în nevoie, va schimba statutul evreului. Acesta va fi adesea asimilat burgheziei înstărite. Fix acea clasă sau elită, de sub jugul căreia trebuia să iasă pătura de mijloc a statului francez din secolul al XIX-lea.

„Mulţi dintre aceşti bancheri erau evrei şi, lucru şi mai important, portretul popular al bancherului avea trăsături în mod vădit evreieşti, iar aceasta din motive istorice definite. Astfel, mişcarea de stânga a păturilor mijlocii inferioare şi întreaga propagandă împotriva capitalului bancar au devenit mai mult sau mai puţin antisemite”. Originile totalitarismului, p. 63

Omul nou al egalității sociale striga moarte evreilor pentru că asta era egal pentru el cu nașterea noului om. Cel care reușește din clasa de jos să se ridice prin propriile puteri. Prin faptul că evreii erau conservaționiști atrag toată atenția negativă supra lor. Iar totul este dublat de frustrarea omului de rând care este subjugat de cei nou îmbogățiți.

Antisemitismul dus la extrem

Scandalul care a zguduit Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, afacerea Dreyfus, a implicat un căpitan de artilerie evreiască în armata franceză. Alfred Dreyfus (1859-1935), care a fost condamnat în fals pentru a trece secretele militare ale nemților. În 1894, după ce un spion francez de la Ambasada Germaniei de la Paris a descoperit o scrisoare sfâșiată într-un coș de deșeuri. Iar scrierea a fost pusă în legătură cu Dreyfus. A fost judecat în judecată, găsit vinovat de trădare și condamnat pe viață să stea în spatele gratiilor pe Insula Diavolului din Guineea Franceză. Într-o ceremonie făcută publică la Paris în urma condamnării sale, lui Dreyfus i s-au rupt însemnele din uniformă și sabia. Apoi plimbat  în fața unei mulțimi care striga: „Moarte lui Iuda, moarte pentru evreu”.

„Exact opusul îl constituie adevărul în ce priveşte antisemitismul francez. Afacerea Dreyfus scoate la lumină toate celelalte elemente ale antisemitismului secolului al XIX-lea, în aspectele sale pur ideologice şi politice; ea este apogeul antisemitismului care s-a dezvoltat din condiţiile speciale ale statului naţional. Cu toate acestea, forma sa violentă a prefigurat evoluţiile ulterioare, astfel încât actorii principali ai afacerii par, uneori, să organizeze o uriaşă repetiţie generală pentru un spectacol care a trebuit să fie amânat mai bine de trei decenii.” Hannah Arendt în Originile Totalitarismului.

Mathieu Dreyfus, fratele său, a face publică situația acuzării lui Alfred. În primăvara 1896 noul șef de poliție ajunge la concluzia că vinovatul este un alt soldat. Vicepresedintele senatului, Auguste Scheurer-Kestner a încercat să obțină revizuirea cazului lui Alfred Dreyfus, fără succes din păcate.

În anul 1906 Dreyfus  este reabilitat. Afacerea Dreyfus duce la două convingeri. Detractorii îl ponegreau pe Dreyfus dar și pe evrei. Pe de altă parte existau și susținătorii ai cauzei lui Dreyfus, cei care credeau sincer în nevinovăția tânărului. Răul fusese deja făcut.