Stefan Ahnhem s-a născut în Helsingborg, Suedia, și în prezent locuiește în Stockholm. Timp de mulți ani a fost scenarist și a lucrat, printre altele, la adaptarea pentru televiziune a seriei Kurt Wallander, a lui Hening Mankell. De asemenea este membru al comitetului director al Uniunii Scriitorilor din Suedia. A debutat cu romanul Victimă fără chip (Offer utan ansikte, 2014), care a câștigat Premiul pentru cel mai bun roman polițist al anului în Suedia și care face parte dintr-o serie ce îl are ca protagonist pe detectivul inspector Fabian Risk. Următoarele romane din serie sunt: Al nouălea mormânt (Dien nionde graven, 2015), Minus optsprezece grade (Arton grader minus,2016) și Motiv x (2018). Cărțile lui Stefan Ahnhem au fost sau urmează să fie publicate în 27 de țări.
Debutul lui Ahnhem în proza polițistă cu romanul Victimă fără chip (traducere din limba engleză și note Dana-Ligia Ilin, Litera, 2018) îi aduce succesul pe plan mondial. Asta înseamnă că pe coperta patru scriu Daily Mail, Marea Britanie; Knack, Olanda; Politiken, Danemarca; Norrbottens-Kuiren, Suedia; Tony Parsons; Helsingborgs Dagblad, Suedia.
Fabian Risk este protagonistul în drum spre noua casă unde urmează să locuiască cu familia. De la Stockholm la Helsingborg, Sonja preia o parte din drum de parcurs cu mașina. Copiii sunt alături de ei și se gândesc la modificările pe care le au de făcut când ajung la casă. Ajung la locul cu pricina și iată că nu după mult timp sosește unul dintre viitorii colegi ai lui Fabian ca să îl anunțe că a fost găsit corpul lui Jörgen Pålsson, se întâmplă să fie unul dintre colegii de clasă ai lui Risk. Bineînțeles că nu spunem cum se ajunge la fața locului, cum arată cadavrul și care sunt problemele metodic deciziile care se vor lua și cum se va elucida misterul.
Nu obișnuiesc să citesc romane polițiste, ele au o rețetă cumva, însă la Ahnhem te oprește stilul lui foarte viu de a pronunța haosul ambiental. Se referă la situația familială, dar și la poziția la job. Are o viziune amplă, se ocupă de personajele sale ca un fel de mână imensă care modelează acolo unde e cazul de corectat și subliniază eforturile acestora. Miza în cartea aceasta este neapărat cea pe personaje și pe imagini-cadru care să tonifice dinamica misterului. Se creează un mit în jurul crimei și cel care a comis fapta este căutat. Un bun profiler este Ahnhem și încearcă să solidifice, dar să pună cap la cap toate detaliile care să formeze un tablou imens al detaliilor extrem de utile în rezolvarea oricărei anchete.
Ceea ce ne place la această carte, este, pe de altă parte modalitatea prin care cele două planuri narative familia și cariera ajung să se întrepătrundă și loialitatea este punctul forte al căsniciei trainice Fabian -Sonja. Toți iubitorii de pericole, amatorii de documentare despre omucideri sunt chemați odată cu apariția acestei cărți să viziteze una dintre cele mai atractive lumi, o lume închisă oamenilor de rând, lumea poliției de la Omucideri. Veți afla cu mult mai multe decât vă puteți închipui. Situația sentimentală a personajelor din această carte, sunt destul de trepidante, trăiesc între lumi, pe niște culmi și nimic nu-i poate deteriora, atâta vreme cât financiar situația rămâne stabilă.
Evenimentele se succed rapid, achetele se derulează într-o anume stare de euforie și beatitudine, pentru că cei care lucrează aici sunt chiar pasionați. Expozeul și dialogul sunt tipurile de expunere textuală. Asta preferă Ahnhem. Trebuie să ținem seama de faptul că avem totuși un debut, am observat unele imagini care vin „ca din lopată”, autorul nu are răbdare să creeze contexte, de multe ori anumite imagini se derulează înainte de a fi observate, nu de lector, ci chiar de autorul însuși. Ni se propune o nouă abordare a celui care săvârșește crima. Și anume, aceea practicată de psihologii din întreaga lume: ideea unanimă că uncigașii sunt și ei victime, pentru că dacă nu ar fi nu ar ajunge să săvârșească atrocități. Nu vă vom oferi mai multe spoilere decât v-am oferit deja, dar trebuie să intrați în contact cu literatura polițistă, asta ca să nu rămâneți la preconcepția că romane polițiste citesc numai oamenii cu mult timp liber.
Aici vedem un roman psihologic, justițiar, doldora de sacrificii, intuiții imprecise și oameni care vin și pleacă. Familia pare să fie echilibrul absolut. De aceea este protejată. Crimele se săvârșesc pretutindeni, autorul nici nu trebuia să depună foarte mult efort, putea (poate chiar a și făcut) să structureze subiectul, probabil a preluat foarte mult din ceea ce se întâmplă în realitatea cotidiană. Nu se pierde niciun moment textual fără tensiune și suspans, fără praguri de euforie și pragurile cele mai de jos ale psihicului uman. O crimă devine epicentrul tuturor discuțiilor din zonă. Cine este criminalul. De ce nu se arată? Iată că indiferent de munca depusă se va face dreptate trupului neînsuflețit, pentru că trebuie, pentru că așa e firesc, pentru că așa e deontologic și asta este munca personajelor de aici, o altă lume, lumea armelor, a instrumentelor de recoltare-proble.
Victimă fără chip, aici!
