Diverse

Ai auzit de Mița biciclista? Doamnă de companie în anii 20′, sucea mințile bărbaților cât ai clipi

Cu toții am auzit de coana Mița biciclista, însă câți dintre noi îi știu cu adevărat povestea? A existat ea cu adevărat sau a fost doar un personaj inventat? Află-i povestea acum.

Din câte se pare, Mița biciclista chiar a fost o persoană reală și chiar una destul de cunoscută în perioada în care a trăit.

Povestea ei începe în perioada României interbelice, pe când Mița era una dintre cele mai cunoscute personaje mondene ale vremii. Totuși, ocupația ei nu era una onorabilă. Conform datelor vremii, tânăra era atât de cunoscută deoarece era doamnă de companie și avea relații cu bărbați foarte importanți ai vremii.

Frumosă și plină de ambiție, s-a născut într-o familie simplă din județul Prahova. Numele ei real era Maria Mihăescu, iar părinții ei nu i-au putut oferi prea multe. Dorind să facă ceva cu viața ei și să-și depășească condiția, a plecat la doar 15 ani la studii în străinătate, loc unde și-a făcut și prima cucerire: Regele Leopold al Belgiei.

De acolo, numele ei a devenit cunoscut și a fost căutată de tot mai mulți bărbați bogați și celebri. Bineînțeles, clientela ei era selectată cu grijă, iar ea avea cele mai scumpe haine și bijuterii.

Și totuși, dacă era atât de frumoasă, de unde porecla de Mița biciclista?

Acest nume i s-a tras de la faptul că a fost printre primele femei ale vremii care s-au afișat pedalând o bicicletă. În perioada respectivă, să mergi pe bicicletă era considerat o mare impudoare, tocmai de aceea puține erau cele care îndrăzneau să facă acest lucru.

„Lucru rar la vremea aceea, în anii ‘20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta.” povestește Neagu Djuvara, în cartea „Un secol cu Neagu Djuvara”.

To Top