Frumusețe

Ai nevoie de 3 ingrediente, iar părul tău va crește instant! Masca care îți va salva părul

Zi de zi, părul nostru este expus factorilor care îl degradează și îl deterioriează. Fie că folosim uscătorul, placa de păr sau ondulatorul sau fie că alegem să ne schimbăm culoarea părului, toate acestea contribuie la slăbirea firului de păr și astfel ajungem să avem fire despicate. Singura soluție rămasă? Tăierea părului.

Ei bine, iată o mască de păr care promite să hidrateze părul și să-l salveze înainte să fi nevoită să apelezi la foarfecă și să pierzi din lungime. Aplică masca aceasta o dată pe săptămână, iar rezultatele nu vor întâzia să apară.

Tot ce ai nevoie sunt aceste 3 uleiuri naturale, care îți vor hrăni părul din exterior spre interior, lăsându-l moale și strălucitor.

Vei avea nevoie de:

Uleiul de ricin ajută la creșterea părului, în timp ce uleiul de avocado îl va hidrata, iar uleiul de cocos îl va lăsa parfumat și lucios.

Pentru început, topiți la temperatură uleiul de cocos. Este recomandat ca toate uleiurile folosite să fie cumpărate din plafar, să fie extravirgine și presate la rece. Apoi, toate ingredientele se amestecă într-un bol, până când totul s-a omogenizat.

Aplică masca obșinută de la rădăcină spre vârfuri, insistând cu produs pe zonele cele mai afectate. Masează-ți cu degetele scalpul timp de cinci minute pentru a stimula creșterea părului, apoi acoperă-ți capul cu o mască de păr sau folie de plastic.

Produsul se lasă să acționeze cel puțin 60 de minute înainte de a fi clătit, însă pentru rezultate maxime poți dormi cu el și ulterior să-ți speli părul dimineața următoare.

Partea cea mai bună este că această mască poate fi folosită și pentru sprâncene. Dacă ai exagerat cu pensatul sau îți dorești să-ți schimbi forma, aplică amestecul peste sprâncene, maseaza-l cu grija în piele și lasă-l să acționeze 10 minute. Clătește apoi și repetă acțiunea de câteva ori pe săptămână!

To Top