Literatură

Aleksandar Hemon, Asta nu-ți aparține / Părinții mei: O introducere

leksandar Hemon Asta nu-ți aparține, Părinții mei O introducere

Aleksandar Hemon, Asta nu-ți aparține/ Părinții mei: O introducere, Editura Black Button Books, traducere de Elena Marcu, 2020 este o dublă carte de memorii, se referă la reflecții personale vizavi de copilăria timpurie și la viața antecedenților din familia lui. Ține foarte mult la ideea de a concepe și organiza, a transcrie tot ce își amintește precum face un călugăr într-una dintre poveștile sale cu tâlc. Poate dintr-o dorință a sa de a imortaliza o lume atât de pestriță, oameni din naționalități diferite, bunicul lui e ucrainean, mama lui provine dintr-o familie de sârbi. Astfel că bunicul lui a avut de suferit atunci când oamenii lui Tito au intrat în Bosnia, războiul a fost sângeros, bunicul lui a fost torturat.

Copil fiind Hemon povestește că și-a dorit să devină istoric (ceea ce mi se pare că a devenit, dar un istoric care va consemna evenimentele istorice coroborat cu evenimentele familiei sale), însă încerca tot felul de experimente, aduna lichidele din baie, le dădea foc și aștepta să se producă în cadă un fel de efect de artificii, ceea ce bineînțeles că nu se întâmpla. Uneori mergea în magazine și fura, intra de fapt cu alte intenții teribiliste, dar se rușina și recurgea la fapte mult mai grave decât stabilize initial. I se spusese o poveste despre cum șerpii dintre frunzele de ceapă caută lapte și intră în gurile bebelușilor. De atunci începuse să își păzească sora care era bebeluș pe vremea aceea.

Ei bine, părinții lui Aleksandar Hemon erau foarte ocupați, copii rămâneau cu o bonă, aceasta îi târa pe copii după ea acasă la ea, unde avea în acest timp și alte treburi de rezolvat, ca întinsul rufelor la uscat. Pornind de la această imagine, Hemon concepe un soi de lirism dizolvat. O serie de linii paralele și posibilitățile mișcării acestei femei, o imaginație suprarealistă desprinsă din filmele futuriste.

Se găsesc aici nu numai reflecții istorice, sunt multe cadre intime între el și el, Aleksandar care își definește eul, ego-ul, personalitatea, cine este el în această lume brăzdată de războaie și teroare, cine este copilul și mai apoi adolescentul, de ce rebeliunea aceea. O relatare anume din cadrul familiei referindu-se la bunicii materni se referă la violența în familie: „La scurt după ce bunicii mei materni s-au căsătorit în 1925, iar bunica Mihaljina 19 s-s născut fiica lor Marjia. Într-o zi de vară, Ivan își ajuta tatăl să strângă fânul și o tot striga pe Mihaljina să-i aducă apă. A durat ceva, pentru că ținea bebelușul în brațe în timp ce Ivan striga: „Mihaljina, adu-mi niște apă!”Când, în cele din urmă i-a adus apa, deja fierbea de furie și a lovit-o. Tatăl lui a coborât din vârful căpiței și l-a lovit cu putere: „Niciodată să nu mai lovești o femeie cu un copil în brațe”, i-a spus. Dar această prohibiție nu interzicea automat să lovești o femeie care nu avea un copil în brațe. Mai e povestea în care Ivan a pierdut niște bani la pariuri, iar Mihaljina l-a mustrat. Ofensat, a lovit-o. Mama lui, străbunica Marija, auzind din casă vaietele Mihaljinei, a ieșit pe drum să vadă ce se întâmplase. Iar când a văzut, i-a ordonat bunicului meu să îngenuncheze în fața ei și l-a bătut cu maiul cu care măcina semințele de mac. Obligația sa filială l-a împiedicatsă răspundă și cu atât mai puțin să riposteze – a rămas îngenuncheat și a îndurat loviturile străbunicii Marija, cu sângele șiroindu-i pe față. Astfel au luat sfârșit experiențele de parior și de agresor al soției. Nimeni din familia Hemon, sunt sigur nu a mai lovit niciodată o femeie.” (pp.152-153)

Și ceea ce pare să confere o și mai mare valență textului scris de Hemon aici este faptul că nu-i scapă din vedere problemele femeilor, chiar are pagini dedicate drepturilor femeilor și situației în care se aflau în familiile lor, care erau răspunderile lor și cum trebuiau să se comporte în fața autorității soțului sau a tatălui dacă nu erau căsătorite. „În lumea rurală bosniaco-ucraineană, nimeni nu poate pretinde suveranitate deplină. Femeile nu erau stăpânele propriilor trupuri, ci familiile lor, iar în vârful ierarhiei se afla bărbatul, sau părinții lui, dacă erau încă în viață. Dar chiar și trupul bărbatului era predominant functional, singura lui valoare constând în capacitatea de muncă și procreere. Cu acest fel de politică de gen a crescut tata, demontându-și mare parte dintre principiile vetuste prin intermediul educației, și alterând altele în conformitate cu diferitul context modern.” (p.153)

Aleksandar are această temă obsesivă care străbate întreaga sa creație, tema familiei, nu oricare familie, familia unică și de neînlocuit, familia lui cu tot ce ține de această familie, tabloul complet cu toate rudele, cele pierdute, cele trecute, cele prezente la bine și la rău, spiritele înălțate la cer, așa cum, de pildă, în Cartea vieților mele unde ilustrează foarte îndeaproape și uman pierderea fetiței sale și la moartea acesteia tăria de a iubi mai departe viața și pe toți cei ai vieții.

Memoriile lui Aleksandar Hemon, Asta nu-ți aparține/ Părinții mei: O introducere, se pot comanda de aici!