Home > Actualitate > Alertă de inundații, în mai multe județe din România
Actualitate

Alertă de inundații, în mai multe județe din România

Alertă de inundații, în mai multe județe din România

După zile întregi de caniculă, ploile au revenit masiv în România. Institutul Național de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, în cursul acestei zile, o atenționare de Cod galben de inundații. Noua avertizare meteo este dată pentru râuri din județe situate în regiunea Munteniei.

România, din nou în fața pericolului de inundații

Conform prognozei de specialitate emisă de INHGA, începând cu ora 13:00 și până la ora 00:00, cu posibilitate de prelungire, se vor înregistra viituri masive și creșteri ale debitelor și nivelurilor, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție. Astfel de fenomene meteo periculoase sunt așteptate pe râurile din bazinele hidrografice: Argeș – bazin superior, Dâmbovița – bazin superior, Ialomița – bazin amonte Moroeni și afluenții aferenți sectorului aval Moroeni – amonte Siliștea Snagovului. Vor fi afectate județele Dâmbovița, Prahova și Ilfov. Un alt bazin mare va fi afectat, cel din Prahova – bazin superior și afluenții bazinului mijlociu și inferior vor fi afectate. Râurile din Ialomița vor înregistra creșteri masive.

Fenomenele hidrologice anunțate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor se pot produce cu probabilitate și intensitate destul de mare pe unele râuri din județele Dâmbovița și Prahova. Există și posibilitatea de prelungire a alertei de inundații.

Atenționarea Cod galben a fost transmisă în regim de urgență către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. și Administrațiile Bazinale de Apă Argeș-Vedea și Buzău-Ialomița.

În același timp, pentru ziua de astăzi, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în intervalul 13-23.00. Potrivit meteorologilor, local în Carpații Meridionali și de Curbură, dar și în zonele din nordul Munteniei sunt așteptate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25 și până la 40 de litri pe metru pătrat.

Recomandări autor