Home > Actualitate > Alertă de la seismologi! Patru noi cutremure au avut loc în România
Actualitate

Alertă de la seismologi! Patru noi cutremure au avut loc în România

Alertă de la seismologi! Patru noi cutremure au avut loc în România

România devine din nou gazda mai multor cutremure de pământ produse la intervale scurte. O nouă mișcare tectonică a fost raportată la primele ore ale prânzului. Cutremurul a fost destul de mare și s-a produs în zona seismică activă din Vrancea. În nici 24 de ore, patru seisme au fost înregistrate de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Trei dintre acestea s-au produs într-un interval extrem de scurt.

Val de cutremure, în România

În ziua de 11 August 2021, la ora 12:31:21, ora locală a României, s-a produs în zona seismică activă din Vrancea, în județul Buzău, un cutremur mediu cu magnitudinea de 4.2 grade pe scara Richter. Din fericire, acesta nu a fost resimțit extrem de puternic, deoarece s-a produs la adâncimea de 134 de km. Institutul Național de Cercetare a notat mișcarea tectonică de astăzi cu gradul de intensitate II.

Cutremurul a avut epicentrul aproape de mai multe orașe. Acesta a fost înregistrat de seismografe la 55 de km est de Brașov, 60 de km nord de Ploiești, 115 de km nord de București, 129 de km nord-est de Pitești, 132 de km sud vest de Bacău, 136 de km vest de Brăila, 140 de km vest de Galați, 168 de km est de Sibiu, 180 de km nord de Ruse și 215 km sud vest de Iași.

În ultimele 24 de ore, alte trei cutremure au fost raportate de INCDFP. Acestea s-au produs în mai puțin de o oră. Seismele au fost raportate în zona seismică activă Vrancea, în județele Vrancea și Buzău. Primul cutremur s-a produs în Buzău, la ora 1.06 și a avut o magnitudine de 2.9 grade pe scara Richter. Câteva minute mai târziu, la 1:22:59, s-a produs un al doilea seism cu o magnitudine de 2.5 grade, în Vrancea. Cel de-al treilea cutremur a fost raportat pe seismografe la ora 1:32:49, a avut o magnitudine de 2.5 grade Richter și a fost înregistrat în Vrancea.