Alertă de ploi și vijelii puternice în aproape toată țara. Harta cu zonele vizate de avertizarea meteo
Meteorologii au emis, vineri dimineață, mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi și vijelii puternice, valabile în aproape toată țara. Administrația Națională de Meteorologie a precizat că, între orele 12:00 și 21:00, va fi în vigoare un cod galben de furtuni, ce vizează nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, Muntenia și Dobrogea.
În aceste zone se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50…70 km/h, iar în regiunile sudice, pe alocuri, peste 80 km/h. Pe arii restrânse este posibilă apariția grindinei cu dimensiuni între 1 și 3 cm.
Cod portocaliu de vijelii puternice
![]()
„În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp”, au transmis meteorologii.
![]()
De la ora 14:00 până la ora 21:00, intră în vigoare un cod portocaliu de ploi și vijelii în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Covasna, dar și în zonele montane. Aici se vor înregistra averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice, vânt cu intensificări de 50…70 km/h și grindină de dimensiuni medii, de 3 – 4 cm.
„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp”, potrivit ANM.
Un alt cod portocaliu de vijelii este activ vineri, între orele 13:00 și 19:00, în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu. Dinspre vestul Olteniei către sud-vestul Munteniei sunt anunțate vijelii cu viteze ale vântului care pot atinge 80…90 km/h.
Administrația Națională de Meteorologie a transmis că, începând de vineri seara, de la ora 21:00, și până sâmbătă dimineață, la ora 3:00, intră în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică. Zonele vizate sunt cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei. În aceste regiuni sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50 – 70 km/h, dar și grindină de mici și posibil medii dimensiuni, între 1 și 3 cm.
„În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 – 30 litri/mp și, izolat, de peste 40 – 50 litri/mp”, a precizat ANM.
Județele aflate sub această atenționare sunt: Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Covasna, Vaslui, Bacău, Harghita, Neamț și Iași.
Pe lângă furtuni, meteorologii avertizează că vineri, între orele 12:00 și 21:00, în sudul, centrul și estul Munteniei, sud-estul Moldovei și sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
„Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨





