Home > Actualitate > Alertă InfoTrafic. Pe DN1 se circulă în condiții de risc, din cauza unui val de ceață densă
Actualitate

Alertă InfoTrafic. Pe DN1 se circulă în condiții de risc, din cauza unui val de ceață densă

Alertă InfoTrafic. Pe DN1 se circulă în condiții de risc, din cauza unui val de ceață densă

Centrul InfoTrafic a transmis o nouă avertizare legată de condițiile de drum care devin din ce în ce mai dificile pe Drumul Național 1, din cauza condițiilor de ceață. Oamenii legii au transmis că marți este ceață densă pe DN 1, iar vizibilitatea a scăzut sub 100 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri.

Ceața creează din nou probleme pe DN1

Conform Centrului InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, se circulă în condiții de ceață densă pe DN1 Ploiești – Brașov, pe tronsonul kilometric 68-90. Vizibilitatea este scăzută, iar riscul de accidente este unul foarte mare, mai ales că este oră de vârf, iar șoferii sunt grăbiți să ajungă la destinație.

În acest context, polițiștii le recomandă șoferilor să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de mașinile din față şi să folosească corespunzător luminile. Altfel, riscul de accident este foarte mare atât pentru ei, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Trebuie să atragem atenția și pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor care trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic”, au transmis polițiștii.

Drumul Național 1 este cel care face legătura între București și Oradea. Pe tronsonul București – Brașov sunt cele mai multe aglomerări în trafic din cauza faptului că DN1 se duce atât pe Henri Coandă – Otopeni, pe Băneasa, dar și pe Valea Prahovei, trei mari „puncte” de interes pentru români.

DN1 are inclusiv un traseu comun cu E60 între București și Brașov și unul cu Turda și Borș. Est unit cu E68 între Brașov și Sebeș, cu E79 între Oradea și Borș, precum și cu E81 între Veștem și Cluj-Napoca, motiv pentru care este extrem de circulat.

De altfel, la ieșirea din țară, la Vama Borș, DN1 face legătura cu drumul național 42 din Ungaria. Zilnic, la ieșirea din București către DN 1 circulă peste 60.000 de vehicule și doar jumătate dintre ele au destinația Prahova. Din cauza fluxului mare de mașini, DN1 este o adevărată șosea a morții, aici fiind raportate cele mai multe accidente mortale, anual.

Recomandări autor