Home > Actualitate > Meteo > Alertă meteo. ANM a emis un nou cod galben de vânt și ninsori în România
Actualitate Meteo

Alertă meteo. ANM a emis un nou cod galben de vânt și ninsori în România

alerta meteo
Foto: Pexels.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul zilei de azi o atenționare cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până luni. Mai multe județe din România se află sub cod galben.

Schimbare radicală de vreme, în cea mai mare parte a țării

Temporar, vântul va avea intensificări cu rafale de 55, până la 65 de kilometri pe oră și izolat peste 75 de kilometri pe oră. Cele mai afectate vor fi județele din Dobrogea și estul Munteniei.

În același timp, a fost emis un cod galben de ninsori însemnate cantitativ valabil de duminică și până luni în Carpații Orientali și Occidentali precum și în zonele joase de relief din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava și Neamț. Începând cu ora 3:00 și până pe 4 aprilie, ora 3:00, în aceste zone se va depune un strat de zăpadă consistent care va fi spulberat de vântul puternic.

Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în zonele din vestul, centrul, nordul și nord-estul țării. Începând de astăzi și până pe 4 aprilie, ora 3:00, cu posibilitate de prelungire, în jumătatea de nord a teritoriului, dar și la munte vor fi precipitații, pe arii restrânse moderate cantitativ.

În localitățile poziționate în zone mai joase de relief, astăzi, precipitațiile vor lua aspect de ploaie, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică se vor transforma local în lapoviță și chiar ninsoare, vremea devenind cu mult mai rece față de normalul perioadei. La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici.

În celelalte zone din teritoriu, după amiaza, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi chiar grindină de mici dimensiuni.

Cum va fi vremea azi și mâine, în București

În Capitală, vremea se menține instabilă, iar valorile termice vor fi în ușoară scădere față de ziua anterioară. Conform prognozei speciale pentru Capitală, publicate de Administrația Națională de Meteorologie, înnorările se vor accentua îndeosebi spre seară și la începutul nopții când vor fi averse și descărcări electrice.

Pe parcursul zilei de duminică, 3 aprilie, vremea va fi tot într-un proces de răcire, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, mai mult noros în prima parte a zilei, iar vântul va sufla moderat cu intensificări pe parcursul zilei cu viteze la rafală de peste 50 de kilometri pe oră. Temperatura maximă va fi de 15 grade, iar pe timpul nopții va ajunge până șa 3 grade Celsius.

Recomandări autor