Alessandra Stoicescu, se mândrește cu un copil de invidiat. Ce a declarat prezentatoarea despre fiica sa, Sara
Sanda Stoicescu, cunoscută prin prezența sa în diferite emisiuni, fiind realizatoare în cadrul emisiunii New First în cadrul fostului post de radio News FM, dar mai ales fiind prezentatoare în cadrul Observartorului din cadrul postului de televiziune Atena 1, se declară o mamă foarte fericită și chiar încântată deoarece copilul ei este foarte cuminte.
Deși a reapărut pe micile ecrane cu foarte puțin timp după ce copilul s-a născut, mai exact când acesta a împlinit vârstă de 8 luni, nesiguranța a fost întotdeauna prezentă, prezentatoare chiar spunând că se gândea că nu se descurcă cu ambele preocupări în același timp.
Totuși, prezentatoarea e reușit să împace ambele situații și se decalară o mamă extrem, de ordonată și regretă câteodată că nu are mai mult timp pentru a petrece alături de fiica sa.
„Sunt bine din toate punctele de vedere, chiar și pe plan psihic. Mă supăr uneori că ziua are doar 24 de ore. Sara doarme noaptea, asta e foarte bine. Adică se culcă undeva la ora 23 și a doua zi dimineața, la 6, dă prima strigare, după care se culcă din nou încă vreo două ore, ceea ce e mai mult decât elegant.
Totuși, mi-ar mai trebui niște ore, pentru că sunt o seamă de schimbări care se produc. Se spune că și piloții de Formula 1 pierd câte o secundă la viteză pe măsură ce au copii și atunci și eu am o senzație că trebuie să protejez totul și, în primul rând, pe Sara”, a declarant Alessandra Stoicescu, pentru Libertatea în exclusivitate.
Caz șocant în Botoșani. Copilă de doar șase luni, ucisă de mamă și de bunică. Ce pedepse au primit femeile
Se întrerupe Curentul Electric între 12 și 16 Ianuarie. Lista Zonelor Vizate
Incident tragic în noaptea de Revelion! 10 persoane și-au găsit sfârșitul în urma unei explozii într-o stațiune din Elveția
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨
