„Robinson Crusoe” este un roman extrem de celebru și captivant, însă puțini sunt cei care știu că la mijloc este de fapt o poveste reală. Alexander Selkirk a fost un pirat scoțian a cărui poveste a fost scrisă de către Daniel Defoe. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1719 și este considerată primul roman de aventură scris în limba engleză. Povestea piratului care a naufragiat pe o insulă și a petrecut patru ani singur acolo este una reală. Cartea și povestea piratului scoțian au multe în comun, însă sunt și lucruri care diferă. Relatarea romanului este cunoscută de toată lumea, așa că ne vom axa pe viața adevăratului Robinson Crusoe.
Alexander Selkirk s-a născut în 1676, în Lower Largo, Scoția și era cel de-al șaptelea fiu al unui cizmar. Numele de familie cu care s-a născut era de fapt Selcraig. Provenea dintr-o familie numeroasă și era un copil destul de problematic, atrăgând belelele ca un magnet. Încăpățânarea și firea sa rebelă l-au dus la o ceartă cu tatăl și frații săi, așa că a plecat de acasă. Totul s-a întâmplat în urma unei dispuse cu Andrew, fratele său mai mic. Acesta din urmă s-a amuzat teribil de prostia fratelui său, care a luat din greșeală o sticlă cu apă sărată. Supărat pe mezin, a luat un toiag de lemn și l-a lovit, acțiune care a aprins spiritele în familie. Nu a vrut să mai aibă legătură cu trecutul său, așa că și-a schimbat numele de familie în Selkirk și a decis să se alăture unui grup de pirați. Viața alături de aceștia părea una de vis din exterior însă, după ce a decis să plece în America de Sud, a cunoscut ce înseamnă cu adevărat viața la bordul unei nave.
S-a îmbarcat pe nava Cinque Ports, o ambarcațiune de 120 de tone și Alexander Selkirk a început să cunoască viața de pirat în adevăratul sens al cuvântului. A plecat din Irlanda spre America de Sud fără să știe ce îl așteaptă cu adevărat în această călătorie. Din păcate, nimic nu este la fel cu ceea ce visase el, ci dimpotrivă. Corabia era plină de mucegai și șobolani, iar mizeria făcea echipajul să se îmbolnăvească din ce în ce mai rău. Nici mâncare nu prea aveau, așa că piratul mult prea visător a trebuit să se acomodeze repede cu foamea și condițiile grele de pe navă. Toate neajunsurile nu îi uneau pe membri echipajului, ci din contră. Adeseori se certau, iar momentul de cumpănă a fost atunci când căpitanul lor, Charles Pickering, a murit de febră. Locul acestuia a fost luat de tânărul locotenent Thomas Stradling, lucru deloc pe placul piraților.
Cum a ajuns Alexander Selkirk pe o insulă pustie?
Nava pe care s-a îmbarcat piratul scoțian făcea parte din flota celebrului pirat Dampier. Deși acesta avea probleme cu alcoolul, a reușit de câteva ori să domolească spiritele aprinse între membrii echipajului și noul căpitan. Navele Cinque Ports și Sf . George navigau și atacau împreună, asta până în mai 1704, când căpitanii celor două vase s-au certat și au decis ca fiecare să meargă pe drumul său. Separarea nu era una de bun augur, iar nava pe care se afla Selkirk se degrada pe zi ce trecea.
Nou căpitan, Thomas Stradling, era un tip extrem de încăpățânat și arțăgos, exact ca și eroul nostru. Fiind cei mai tineri de pe navă, ei aveau mereu divergențe cu privire la orice lucru mărunt. Temperamentali, cei doi nu se protejau deloc unul pe celălalt, ci își spuneau mereu lucrurile verde în față. Acest lucru nu a adus nimic bun, iar Alexander Selkirk avea să regrete curând modul în care se comporta cu mai tânărul său căpitan. În septembrie 1704, totul avea să se schimbe pentru pirat. Echipajul a acostat în apropierea unei insule pustii, în partea de sud a Oceanului Pacific. Au stat aici o vreme, însă atunci când au trebuit să plece, un conflict s-a iscat între Selkirk și căpitanul Stradling.
Sătul de modul în care merg lucrurile pe corabie, Alexander Selkirk a făcut un plan. Atunci când vasul va fi gata de plecare, va spune toate nemulțumirile și va refuza să continue călătoria. Nu mai voia să trăiască printre șobolani, boală și mizerie. Zis și făcut. El s-a răzvrătit, însă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Selkirk a cerut să rămână pe țărm, însă ceilalți pirați nu au făcut același lucru. Când a văzut că este singur în această mișcare, adevăratul Robinson Crusoe și-a schimbat părerea, cerând să fie primit din nou la bordul navei. Stradling a fost extrem de bucuros de această reacție, mai ales că cei doi nu aveau o relație prea bună, așa că nu i-a permis să se întoarcă la bord, ci din contră. A decis să îl lase pe insula pustie, oferindu-i totuși câteva mici daruri. Proviziile lăsate pe insulă au fost foarte puține, însă i-a dat un topor și un cuțit, unelte necesare pentru a-și procura de mâncare. Arătându-și mărinimia, căpitanul i-a dat o pușcă, praf de pușcă, o oală, două kilograme de tutun, o sticlă de rom, dar și o Biblie, apoi a plecat. Acest gest i-a făcut pe pirații care nu erau supuși să își revizuiască comportamentul, Stradling amenințând că asta va fi soarta tuturor celor care îndrăznesc să îl înfrunte.
Povestea prezentată până acum ne arată că protagonistul este destul de curajos, însă Alexander Selkirk nu era chiar așa. În primele zile ale șederii pe insulă avea provizii și nu făcea nimic altceva în afară de a privi în larg, cu speranța că cineva va trece pe acolo și îl va salva. Zilele treceau, iar mâncarea lăsată de căpitanul corabiei s-a terminat. S-a gândit chiar și la sinucidere, însă acest plan nu a fost pus în aplicare. A trebuit să caute ceva pentru a se hrăni, însă a preferat să rămână la malul oceanului. A prins și a mâncat homari, iar insula a rămas nedescoperită până într-o zi. Deși a stat zile în șir așteptând o corabie, nimeni nu a trecut pe acolo. Piratul a început să simtă din ce în ce mai mult singurătatea, iar lipsa de activitate îl făcea mereu să fie cu gândul la deciziile greșite pe care le-a luat în viață. Lipsa hrănii era și ea o problemă din ce în ce mai mare, așa că l-a determinat să exploreze insula pe care se afla de ceva timp.
Viața pe insula pustie s-a dovedit a nu fi chiar așa rea
La fel ca noi toți, Selkirk vedea viața în pustietate ca o problemă majoră, din care nu poate scăpa cu viață. Totuși, după ce și-a făcut curaj să se depărteze de ocean, piratul a observat că lucrurile nu sunt chiar atât de rele pe cum le vedea el la început. Își dorea în continuare să fie salvat, însă nu a mai existat problema lipsei de mâncare. Pe lângă plante, pe insulă erau capre sălbatice, aduse probabil de alți marinari care au trecut înaintea lui pe acolo. Selkirk avea acum lapte, dar se putea înfrupta și din carnea animalelor, obținând astfel mese destul de copioase. Anumite frunze ale copacilor îi ofereau șansa de a prepara mâncăruri gustoase, condimentând carnea cu fructele de la arborele de piper roz sau cu napii sălbatici. Avea suficiente surse de hrană, dar ele trebuiau totuși consumate cu măsură. Nu se știe când va trece prin zonă un vas care să îl poată salva.
În ceea ce privește mâncarea nu sunt probleme pentru pirat, însă viața pe o insulă pustie nu este deloc ușoară. Ca să privim partea bună, am putea spune că Selkirk nu era chiar singur cu caprele. Deseori îl deranjau șobolanii, care îl atacau în miez de noapte. Un tip inventiv, el a prins pisici și le-a dresat pentru a-l apăra de rozătoare. Cu stomacul plin și suficient timp liber, ideile bune vin. Piratul a construit două colibe cu materialele găsite pe insulă. Viața lui începe să devină palpitantă și este nevoit să se descurce cu ceea ce are. Nu există magazine pentru a-și cumpăra haine, așa că și-a confecționat singur, din piele de capră. Nici cizmărie nu găsim pe o insulă pustie, așa că, adevăratul Robinson Crusoe a fost nevoită să meargă desculț.
Cu bune, cu rele, viața în pustietate nu era chiar așa grea până în momentul în care s-a lovit foarte tare și nu era nimeni care să îl poată îngriji. Aflat la vânătoare de capre, piratul a alunecat de pe o stâncă și a căzut în gol. Starea sa de sănătate a fost gravă și a fost nevoit să își trateze singur rănile. Nici să se miște nu a putut timp de câteva zile, însă totul s-a terminat cu bine și viața sa pe insulă a decurs normal. Timp de patru ani și patru luni, două vase au poposit pe insula pustie, însă Alexander Selkirk a fost nevoit să se ascundă. Voia să scape de acolo și să revină la civilizație, însă nu chiar cu orice preț. Primele două corăbii care au trecut pe acolo erau spaniole, iar el, fiind pirat scoțian, cu siguranță nu ar fi avut o soartă prea bună.
Când se aștepta mai puțin, Alexander Selkirk este salvat de pe insulă
Ziua de 2 februarie 1709 nu a fost uitată niciodată de către Alexander Selkirk. După patru ani și patru luni de stat singur în sălbăticie, Dumnezeu s-a îndurat de el și i-a trimis salvatorii. O navă de corsari a acostat pe insulă, iar cel care l-a salvat a fost un pirat englez, Woodes Rogers. Cei doi s-au împrietenit și piratul scoțian i-a povestit celui englez întreaga aventură, care s-a terminat cu bine. Tot ceea ce a povestit stă la baza lucrării „O călătorie în jurul lumii”, scrisă de Rogers.
După o așa aventură plină de peripeții, probabil vă întrebați ce s-a întâmplat cu eroul nostru. După ce a fost salvat, acesta s-a întors în Anglia, însă nu a vrut să ia legătura cu rudele sale. În curtea tatălui său și-a amenajat un loc doar al lui, de unde putea să privească spre portul Largo. A continuat să fie un singuratic, chiar dacă s-a întors în civilizație, iar singurul său prieten era băutura.
Până în 1720 a privit în larg și s-a gândit să se întoarcă la pasiunea sa. Avea 44 de ani când a decis să facă parte din echipajul unui nave de război, care pleca spre Guineea pentru a captura pirați. Unele povești spun că celebru pirat s-a îndrăgostit de proprietara unui han, Frances Candis, alături de care probabil își dorea o familie, însă nu a mai apucat să o aibă. Pe 13 decembrie 1721, Alexander Selkirk se stinge din viață din cauza unei febre galbene. Pentru că a iubit extrem de mult navigatul pe apă sau pur și simplu din cauza împrejurărilor, trupul său a fost aruncat în mare.
