Istorie

Alexandru Marghiloman – ”Omul vitrină”

Vă prezentăm aici o poveste din vremuri tulburi, viața unui om care a gustat pe deplin câștigul dar și înfrângerea. Marghiloman este cea mai de seamă figură a Buzăului și a avut nefericita soartă să își desfășoare activitatea de politician în timpul războiului.

Post factum este foarte ușor de judecat: totul este clar, dar aveți impresia că știți ce se întâmpla în spatele culiselor și a cortinelor din politica vremii? O poveste demnă de cercetat, mai ales în momentele de acum în care viața ne este amenințată de un război mult mai aspru și mai subtil, când conspirațiile și adevărul joacă parcă un teatru în spațiul public și nu suntem siguri de aproape nimic – o analogie perfectă a două povești similare cu actori politici prinși precum în zilele noastre în mijlocul unor situații foarte dificil de gestionat.

Cine își va asuma însă astăzi răspunderea pentru orice decizie precum a fost dispus să o facă distinsul orator, Alexandru Marghiloman?

Viața personală

Alexandru Marghiloman s-a născut la 27 ianuarie 1854 în Buzău, într-o familie burgheză rurală. Tatăl său, Iancu Marghiloman, era un mare arendaș al Țării Românești, iar mama sa, Irina Izvoranu făcea parte dintr-o familie înstărită din Oltenia. Despre Iancu Marghiloman, Duiliu Zamfirescu avea să scrie: „colon californian, arendaș, antrepenor, vânător de Bărăgan, jucător de cărți, prefect – în cele mai bune relații cu lumea din București: miniștri, deputați si senatori, și cu lumea din provincie: alegatori, subprefecti, hoți de cai”.

După strălucite studii în drept la Paris, intră în magistratură, apoi debutează în viața politică în 1884. În anul 1890, acesta se căsătorește cu Elisa Știrbei, nepoata domnitorului Barbu Știrbei și sora prințului Barbu Știrbei. Cei doi au divorțat mai târziu, Elisa căsătorindu-se cu Ion I.C. Brătianu.

Iancu Marghiloman

Iancu Marghiloman

Despre tatăl său, Iancu Marghiloman

Potrivit scriitorului Nicolae Peneş, Iancu Marghiloman a dobândit multe moșii pe căi necinstite. Hoţ de cai şi trişor renumit, Iancu Marghiloman s-a „bucurat” de atenţia presei locale şi centrale, fiind descris ca un tip ce nu ştia ce-i mila în afaceri, judecându-se până şi cu cele mai apropiate rude.

Pe mulţi i-a deposedat de avere, cum e şi cazul lui Constantin Musceleanu, la jocul de cărţi, acesta din urmă pierzând cele 20 de hectare şi heleşteul unde va fi ridicată mai târziu celebra sa vilă Albatros (Parcul „Alexandru Marghiloman” de astăzi). Atunci, supărat că a pierdut în faţa unui trişor, boierul Musceleanu ar fi exclamat: „Să se aleagă praful de tot ce va fi construit pe acest loc!”.

Demn de reţinut este că, dincolo de diabolismul lui, Iancu Marghiloman s-a impus ca personalitate de prim rang, drept dovadă că însuşi regele Carol I a participat la unul din balurile date de familia Iancu Marghiloman la locuinţa sa din Bucureşti, astăzi – sediul Ambasadei Franţei.

Cariera politică

În timp, Marghiloman s-a apropiat de gruparea junimistă, iar din 1884 devine reprezentant al acesteia în Reprezentanţa Naţională. Pe 6 noiembrie, este ales deputat în Colegiul I Buzău. În acest timp îşi dovedeşte calităţile excelente de politician, fiind cunoscut ca un orator desăvârşit, elegant şi un foarte bun organizator de campanii electorale. Pentru aceste însuşiri de specialist, Alexandru Marghiloman a fost cooptat în toate guvernele de concentrare conservator-junimiste.

A ocupat, printre altele, fotoliul Ministerului de Justiţie, Ministerului Lucrărilor Publice şi Ministerului de Externe. Contribuţia sa ca ministru al Justiţiei este demnă de remarcat. Astfel, el asigură printr-o lege inamovibilitatea în magistratură− un pas important în crearea unei justiţii cu adevărat independente. Acesteia i se adaugă legea organizării judiciare şi a organizării judecătoriilor de pace.

Pe 1 mai 1891, Marghiloman se numără printre fondatorii Partidului Constituţional. Pe 3 aprilie 1907, Partidul Constituţional a fuzionat cu Partidul Conservator, iar Marghiloman este ales în Comitetul executiv al PC. În perioada guvernării conservatoare dintre anii 1910 – 1913, liderul conservator a mai ocupat portofoliile Internelor şi Finanţelor.

De numele său ca ministru la Finanţe se leagă elaborarea unui important set de legi privind legea administrativă a falimentelor, adoptarea unui nou cod comercial pus în conformitate cu exigenţele relaţiilor externe ale României, răscumpărarea căii ferate Lvov–Cernăuţi–Iaşi.

Mandatul de prim-ministru

În urma retragerii din viaţa politică a lui Titu Maiorescu, pe 4 iunie 1914 Alexandru Marghiloman este ales președinte al Partidului Conservator. La 18 mai anul următor, partidul se scindează. Aripa antantiştilor, condusă de rivalul său Nicolae Filipescu, formează o nouă formaţiune politică intitulată tot Partidul Conservator.

Pe 30 septembrie 1916, în urma decesului șefului ei, gruparea Filipescu fuzionează cu Partidul Conservator Democrat, condus de Take Ionescu. Sosirea bolşevicilor la putere în Rusia a determinat ieşirea acesteia din război, iar acest fapt a izolat România pe front. Brătianu nu a dorit să încheie un armistiţiu ruşinos, astfel că la preşedinţia cabinetului a fost chemat eroul-general Alexandru Averescu. Acesta nu a reuşit să semneze decât preliminariile tratatului, pe 20 februarie, la Buftea.

Alexandru Marghiloman şi-a asumat responsabilitatea încheierii unei păci separate ruşinoase pentru România, dar care ar fi salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său. Totodată, regele considera că datorită poziţiei sale filogermane, fermă de-a lungul timpului, liderul conservator va reuşi să încheie o pace mai blândă. I-a fost dat să trăiască perioada cea mai zbuciumată a Partidului Conservator.

A cunoscut din plin dulceața victoriei, dar și amărăciunea înfrângerii. Pe toate le-a înfruntat cu demnitate. Al. Marghiloman figurează printre marii întemeietori ai BĂNCII Agricole și fondator al Băncii Generale Române, fiind unul din marii acționari la Societatea de Asigurări “Generalia”.

Pe 5 martie 1918, Marghiloman este desemnat să formeze un Consiliu de miniştrii de sacrificiu. În timp ce la Bucureşti se purtau tratative dificile pentru încheierea armistiţiului, primul ministru a fost martorul primei etape din procesul de făurire a României Mari. Pe 27 martie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România. În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştinţa lui Marghiloman care, în numele poporului român, a guvernului României şi al regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea.

Alexandru Marghiloman alături de alți oameni politici ai vremii

De remarcat este comportamentul acestuia la Chișinău, unde nu a intrat în sala votului până ce nu a primit un răspuns, pentru a nu se stipula mai apoi că ar fi măsluit alegerile. Cu acest prilej, el declara:

„În numele poporului român şi al regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România”.

Alexandru Marghiloman era un orator prin excelență. Inteligența, memoria sa excepțională au făcut din el un adversar redutabil. Stăpân pe sine, demn, elegant, amabil, vorbind limpede și precis într-o formă impecabilă, turnată în bronz, captiva prin eleganța expunerii, convingea prin claritatea ideilor, prin argumentarea logică ce i-o inspira, sănătoasa sa experiență politică și o puternică intuiție a realității.

Afară de Al. Lahovary nici un om politic nu s-a mai putut mândri cu o ascensiune ministerială atât de strălucită. În Parlament, a fost ales fără întrerupere din 1884 până în 1914. A ocupat diferite portofolii ministeriale în mai toate guvernele conservatoare care s-au succedat la cârma statului până în 1918.

Alexandru Marghiloman scriind în jurnalele sale

Post factum

După cum spuneam și la început, este ușor să judecăm acum situația la rece, când nu suntem prinși în mijlocul evenimentelor. Probabil așa s-a gândit și Marghiloman care s-a răzbunat pe adversarii săi politici cum nimeni altul nu a mai făcut-o: după moartea sa. Personajul a fost unul atât de controversat și de blamat după ce a semnat tratativele de pace și și-a sacrificat reputația politică încât a dorit să lămurească o dată pentru totdeauna lucrurile.

În jurnalele sale intitulate ”Note politice” cuprinde o serie de întâmplări și realități ale perioadei în care a activat ca politician și care au prezentat onest situația, chiar dacă uneori cu oarecare tentă subiectivă. Acesta și-a prezentat gândurile și și-a asumat faptele, fie ele de laudă sau demne de blamat. Dar pe lângă faptele și gândurile sale, a surprins momente importante din viața politică a vremii, care după ce au fost făcute publice au subminat influența unor lideri politici apreciați până atunci.

Poate că nimeni nu se aștepta ca în spatele culiselor, politica să fie o meserie curată ca lacrima, dar după prezentarea volumelor de note politice ținute de Marghiloman nepublicate până la moartea sa, cu siguranță viziunea publică a suferit o mare schimbare de perspectivă. După ce a semnat tratatele de pace, a rămas un om important al politicii, dovadă a faptului că Regina încă se întâlnea la Buzău cu consiliul de miniștri pentru a discuta problemele țării, dar fiind învinuit pentru acțiuni drastice dar necesare, Marghiloman nu s-a putut bucura de nici un pic de recunoaștere așa cum ar fi meritat.

Când au apărut pentru prima dată, partidele din opoziție au încercat să piardă urma notelor sale politice monopolizând cumpărarea de cărți de la edituri până când nu a mai rămas nici măcar un exemplar pe piață. Acest lucru s-a întâmplat deoarece la acea vreme, apariția în spațiul public a acestor notițe ar fi însemnat pentru partidele în cauză o decapitare publică, chiar una făcută pe bună dreptate.

Chiar și după aceste eforturi, câteva exemplare au supraviețuit tentativei de mușamalizare și au reapărut în diverse variante și multiple ediții de-a lungul timpului, opoziția nemaiputând bloca eliberarea pe piață a materialelor. Cumva ironic, Marghiloman a reușit să dea lovitura din nou prin ingeniozitatea manierei adoptate de a-și răscumpăra păcatele și a se curăța de denigrarea nefondată.

Chiar și așa, soarta moșiei sale de la Buzău a fost una dramatică, urmașii acestuia fiind neobișnuiți să își administreze fondurile, au risipit mare parte din averea acestuia. Aceștia nu sunt neapărat vinovați dacă ne raportăm la contextul în care trăiau, ci mai degrabă compătimiți că acum ne lipsește o bună parte din moștenirea culturală și istorică a acelor vremuri.

Vila Albatros din Buzău

La acest lucru a contribuit enorm regimul comunist care a transformat luxoasa Vilă Albatros în depozit și au vandalizat mare parte din lucrurile de preț ale moștenirii lui Marghiloman. Unii ar spune că blestemul lui Musceleanu adresat tatălui marelui om politic, s-ar fi împlinit, dar ații s-ar bucura că fiul i-a răscumpărat tatălui său greșelile prin sacrificiul făcut pentru țara sa. Acum, vila a fost renovată împreună cu o mare parte din Complexul Marghiloman din Buzău și se încearcă o reconstrucție și a zonelor adiacente după ce valoarea locului a fost remarcată destul de târziu după revoluție.

Parcul Marghiloman este acum o zonă verde unică în Județul Buzău, unde au fost climatizate din nou zeci de specii exotice de plante din multe colțuri ale lumii pentru a reda o parte din nostalgia grădinii lui Marghiloman de odinioară. Dacă nu știați, Marghiloman avea o pasiune deosebită pentru botanica curții sale, pentru echitație și pentru cafea, creând chiar o marcă ce îi poartă numele: cafeaua Marghilomană fiartă în coniac.

Concluzii

Despre omul care a fost Marghiloman sunt multe de spus, acesta fiind o figură foarte complexă după cum îl descriau și apropiații acestuia, dar el va rămâne în istoria colectivă ca eroul care s-a sacrificat pentru țară în vremuri tulburi. Poate chiar complexitatea personajului a fost atât de importantă pentru gestionarea optimă a crizei politice din vremea războiului, pentru că trebuie totuși menționat faptul că decizia asumată de Marghiloman a fost cea mai bună variantă, sau cum ne-am obișnuit astăzi să replicăm la fiecare alegere: cea mai puțin rea variantă dintre cele posibile.

Din păcate poporul român are o istorie îndelungată care l-au învățat să se adapteze și să accepte unele dintre cele mai grele compromisuri. Totuși de aici provine puterea națiunii noastre probabil, din perseverența încercării chiar și atunci când credem că totul merge cum nu se poate mai prost. Tot acest spirit ne ajută și acum pe o parte dintre noi, pe timp de pandemie, când vremurile par la fel de tulburi și conducătorii, oricare ar fi aceștia, au de luat decizii la fel de dificile ca în acele vremuri.