Insectele imperiului [câte ceva despre orbirea șamanilor] (editura Charmides, 2021) este cea mai recentă carte de poeme a lui Alexandru Ovidiu Vintilă, cu o postfață de Liviu G. Stan și fotografii de Mihai Burlacu. Cartea conține 126 de pagini de poezie și este structurată în trei capitole, dacă le putem numi așa: I. Arii protejate; II. Lockdown; III. Câte ceva despre orbirea șamanilor. În deschidere un poem anunță continuarea tezei umaniste din cartea anterior publicată la aceeași editură Transparența unui popor de foci, regăsim versuri în care se repetă ca un refren preocupările față de om: „în inima omului/ zilele omului/ sângele omului/ tristețea omului/ bucuria numai bună de pus pe rană/ chipul ăsta care e Dumnezeu într-un fel” (chipul ăsta care e Dumnezeu într-un fel, p.5) și nici împletirea cu credința monoteistă nu se pierde, ci tot ceea ce am găsit anterior, aici e continuat mult mai complex. Vom observa o pătrundere în universul cuplului etern, în viața ce a fost gândită a fi efemeră, opoziția față de orice teorie a deconstructivității, rezistența în fața timpului și a distructivității umanității, reziliența în fața extincției (pandemiei) la nivel planetar, și toate astea acompaniate de imagini care să ne introducă și mai adânc în imaginarul, de acum, specific lui A.O.Vintilă.
Pasaje inteligente atunci când nimeni nu s-ar aștepta, despre lockdown, viața în captivitate, emoțiile care se consumă în mijlocul camerei, ceea ce e de visat, dar niciodată de atins, parcă nostalgia devine patologică odată cu izolarea impusă de mediu. Încercarea de adaptare la noua situație este punctul forte pe care îl pune în discuție cartea de față. Este mediul prietenos cu noi? Facem față acestui mediu? Îl invocăm mai des pe Dumnezeu ca salvator absolut? Este El în stare să ne salveze? Mai există lumea despre care pretindeam că știm atât de multe? Tot A. O. Vintilă dă câteva răspunsuri: „pe un deal ocru/ am urcat să privesc lumea/ și lumea nu mai era” (Un câmp cu instalații eoliene, p.95); „ne-am aliniat/ să intrăm în case/ și să nu mai ieșim// un timp/ al neapartenenței noastre la nimic” (omul decupat din om, p.109); „prin mijlocul camerei/ unde mi-am consumat/ în mine toate fericirile/ și nefericirile din acest an/ trec păsări în umbra glasului lor de piatră” (Turnul de apă, p.115).
Nici nu vreau să vorbesc despre tehnica de scriere, sau să devin arheologul de serviciu la locul unde se află poezia din Imperiul insectelor, ci să spun că este de departe unul dintre cele mai curajoase volume de poeme în plină pandemie, dacă Șerban Foarță a numit-o o poetică a discreției în volumul anterior, aici discreția nu rămâne decât o convenție și la nivel biografic, dar și ca voce, o voce protestatară: „și încă suntem în viață/ în locul subconștient al casei/ între patru pereți de hârtie (…)//timpul calcă peste cadavrele noastre vii” (zile întregi ca un fel de moarte, p.31).
Din realitatea imediată sunt preluate motivele exilulului, izolarea, închiderea exterioară versus închiderea în sine. Comunicarea tot mai deficitară, posibilitățile de a scrie dintr-o interiorizare impusă și propusă. Cartea de față îmi amintește de cărțile scrise în închisorile comuniste, de acel tip de scriitură unde se descriau în note de jurnal, uneori metaforizat și alteori franc gesturi și moduri în care deținuții erau tratați, torturile la care erau supuși, chiar am avut senzația că citesc cartea unui intelectual care realizează că împreună cu alți intelectuali este condamnat pentru fapte pe care nu le-a comis, că i s-au înscenat motive. Și când reflectăm profund la aceste aspecte ne oferim răspunsul că e posibil ca planeta întreagă să arate acum precum o închisoare. Acesta este subiectul pe care ni-l aduce în față A. O. Vintilă atunci când invocă amintiri din perioada de dinaintea pandemiei în Brno, Moravia, Moscova ș.a.m.d., amintiri despre libertate. Ce înseamnă libertatea acum? Dar ce înseamnă democrația visată și apărată de o întreagă Uniune Europeană? Ce mai înseamnă acum drepturile omului? Ne-am recăpătat libertatea? Ne-o vom recăpăta vreodată?
Poetul ucrainean Yuri Zavadsky în cartea Oamenii liberi nu s-au născut încă, trata probleme legate de războiul întreținut din Estul Ucrainei, dar și probleme legate de corupția statală. Afecțiuni grave menite să lovească poporul întreg din toate punctele de vedere. În acest context aducea discuția despre conceptul de libertate, care, evident rămâne o discuție foarte importantă, la fel ca la A. O. Vintilă în volumul Imperiul insectelor [câte ceva despre orbirea șamanilor]: „tu însuți stai/ închis într-un/ perimetru de execuție al tăcerii.” (Valul vorbirii ca un val de pământ înflorit, p.28); „încetul cu încetul/ se fabrică fericirea/ sclavilor fericiți” (O adorație și o lumină enormă, p.64). Cititorii vor spune, de fapt, dacă poezia lui A.O. Vintilă le oferă pastila rezilientă de care au nevoie în aceste timpuri grele, eu aș zice că da. Prezentăm într-adevăr o carte care are toate șansele să marcheze un hit al devenirii indiferent de mediul sclavizant, un imn.
