Se pare că se întâmplă ceva cu vedetele de la emisiunea „Ferma”, deoarece mulți au început să se confeseze în fața camerelor de filmat. După ce George Burcea a făcut o serie de dezvăluiri, a venit rândul Alinei Pușcău să își spună oful. Se pare că femeia nu a avut deloc o copilărie foarte fericită.
Alina Pușcău este una dintre cele mai frumoase femei care au fost vreodată în emisiunea „Ferma”. Din păcate, femeia nu a avut o copilărie tocmai fericită din cauza tatălui său. Acesta era un bărbat foarte violent, care consuma alcool regulat. Alina a asistat de foarte multe ori la certurile dintre părinții ei, iar la vârsta de 14 ani a decis să își ia viața în propriile mâini și să plece de acasă.
Deși această decizie a fost cel mai bun lucru pe care ar fi putut să îl facă, oferindu-i succesul și recunoașterea celorlați, femeia regretă totuși că a fost nevoită să treacă prin asta. La 25 de ani și-a văzut visul cu ochii. A reușit să îi cumpere mamei sale o casă cu banii munciți de ea.
Când a cumpărat casa, mama Alinei a și divorțat de tatăl acesteia, sfârșindu-se astfel întreg coșmarul. Din păcate, în momentul de față vedeta are un singur regret, că nu a reușit să își ierte tatăl înainte să moară. Pentru acest lucru, aceasta a suferit mult timp, dar cu timpul a învățat să facă față sentimentului de vinovăție.
„A încercat cinci ani să-mi ceară iertare și să mă sune, dar n-am răspuns niciodată, După cinci ani, am primit un telefon de la sora mea că a venit Salvarea la el, că nu poate fi salvat și că o să moară. M-am simțit foarte vinovată. Doi ani mi-a fost foarte greu să fiu om pe Pământ. M-a afectat foarte mult.”, a declarat Alina în interviul acordat celor din emisiune.
