Am dormit câteva zile în vechiul apartament, împreună cu un vechi…

Locul era doar puțin prăfuit, semn că nu mai fusese locuit constant de luni bune, dar nimic nu părea în neregulă. Ba chiar mi s-a părut sigur tocmai pentru că era familiar.

Prima noapte a trecut fără evenimente. Dimineața, m-am trezit odihnit, mi-am făcut cafeaua și mi-am văzut de treabă. Abia a doua dimineață am observat ceva care nu se potrivea cu imaginea aceea „cuminte”: câteva umflături mici pe brațe și pe gât. Ușor iritante, dar nu suficient cât să-mi strice ziua. Am pus totul pe seama unei reacții la praf, a unui detergent rămas prin textile sau, în cel mai banal scenariu, a unor înțepături care se întâmplă oriunde.

Semnele care au apărut pe rând, dar n-au mai plecat

A treia zi, însă, lucrurile au început să se lege într-un mod care nu-mi plăcea deloc. Au apărut mai multe urme: pe picioare, pe umeri, chiar și pe o parte a corpului unde nu-mi amintesc să fi fost expus. Nu era doar numărul lor, ci și felul în care erau așezate, ca și cum cineva ar fi urmat un tipar. Iar seara, mâncărimea devenea mai greu de ignorat, mai ales când încercam să adorm.

Am început să caut explicații în locul în care dormeam. Am ridicat salteaua, am verificat canapeaua, am urmărit marginile de la plinte, colțurile, cusăturile. La prima trecere n-am găsit nimic clar. Apartamentul părea curat „la suprafață”, iar asta făcea totul și mai frustrant. Îi povestesc prietenului și îl simt sincer uimit: apartamentul fusese gol, „nefolosit”, fără musafiri și fără semne că ar fi fost vreo problemă înainte.

În noaptea aceea am dormit prost. Orice senzație pe piele îmi pornea o alarmă în cap. Parcă liniștea din cameră devenise prea apăsătoare, ca și cum ascundea ceva. Încercam să-mi spun că exagerez, că sunt doar nervii, dar corpul nu coopera: te trezești, te scarpini, te întorci pe o parte, te ridici, te așezi iar.

Momentul în care am aprins lanterna și n-a mai fost loc de scuze

Spre dimineață, am aprins lanterna telefonului și am decis să verific încă o dată, cu răbdare, exact acolo unde nu mă uitasem îndeajuns: pe marginea saltelei, la cusături, în pliuri. Atunci am observat niște puncte închise la culoare, așezate ciudat, de parcă ar fi fost „urme” repetate. Apoi, în aceeași zonă, am zărit mișcări aproape imperceptibile, niște forme foarte mici care se ascundeau în material, fix în locurile unde ochiul trece de obicei mai departe.

Mi-am simțit stomacul strângându-se. Am făcut câteva poze, am comparat, am căutat. Nu mai era o simplă bănuială, dar încă speram că interpretarea mea e greșită. Când i-am arătat prietenului imaginile, reacția lui a fost un amestec de șoc și vinovăție: nu-i venea să creadă că într-un apartament „gol” poate să se întâmple așa ceva. Tocmai faptul că nu se vedea nimic la prima vedere făcea situația mai perfidă.

Am luat decizia rapid: am plecat în aceeași zi, cu hainele puse în saci închiși, fără să le mai ating inutil de nimic prin casă. M-am dus direct la spălătorie și am spălat totul la temperatură cât mai ridicată, doar ca să-mi scot din minte ideea că aș putea „transporta” problema mai departe. Pe piele, urmele s-au estompat în următoarele săptămâni, dar senzația de neliniște a rămas mult mai mult.

O firmă de curățenie specializată chemată în apartament a confirmat că era vorba de o infestare serioasă, veche, care poate rămâne ascunsă luni întregi în mobilier și chiar în zone greu accesibile. Căutările mele de pe telefon au numit exact vinovatul: ploșnițe de pat.