Home > Actualitate > Ample percheziții în Brașov! Zeci de brașoveni erau răpiți și exploatați
Actualitate

Ample percheziții în Brașov! Zeci de brașoveni erau răpiți și exploatați

Ample percheziții în Brașov! Zeci de brașoveni erau răpiți și exploatați

Brașovul intră din nou pe lista celor mai mari traficanți de carne vie din România. Noi percheziții au fost organizate în Tărlungeni, la persoane bănuite că racolau și exploatau în Marea Britanie mai mulți cetățeni.

Până și frumosul Brașov de la poalele munților  a reușit să fie distrus de acțiunile oamenilor. Un număr de 84 de cetăţeni, între care patru minori, se află pe lista victimelor unei reţele de trafic de persoane din localitatea braşoveană Tărlungeni. Poliția bănuieşte că indivizii transportau în Marea Britanie şi exploatau prin muncă persoane, iar veniturile obținute de oameni ajungeau la traficanți. Acum, aceștia sunt cercetaţi într-un dosar penal constituit sub coordonarea DIICOT Braşov.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean din județul Braşov, zeci de poliţişti de combatere a crimei organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat la primele ore ale acestei dimineți un număr de 15 percheziţii domiciliare în judeţul Braşov şi pe teritoriul Marii Britanii. Verificările sunt organizate într-un dosar ce vizează un grup infracţional organizat, trafic de persoane şi de minori, în urma cărora vor puse în aplicare 16 mandate de aducere.

Conform polițiștilor care s-au ocupat de dosar, din primele verificări a reieşit că, începând cu anul 2018, în Tărlungeni, din judeţul Braşov, ar fi fost organizat cu minuțiozitate un grup infracţional organizat. Membrii grupului se ocupau de activităţi de racolare, transportare, cazare şi exploatare prin muncă a mai multor persoane din localitate. Le duceau în Marea Britanie și le obligau să muncească, iar banii ajungeau în România, la traficanți.

Când ajungeau pe teritoriul Marii Britanii, oamenii racolați erau duși spaţii şi condiţii insalubre, erau bătuți și obligați să presteze diferite activităţi în domeniul construcţiilor sau să fure și să cerșească.

Sumele de bani provenite din prestarea acestor activităţi, în valoare de aproximativ 250.000 de lire sterline, ar fi ajuns la membrii grupării. Cu bani, indivizii și-au construit case, și-au cumpărat bolizi de lux și bijuterii scumpe.

În luna august 2019 a fost semnat un acord de colaborare între autorităţile judiciare din România şi cele din Marea Britanie, echipele comune de anchetă derulând o serie de activităţi specifice realizate sub coordonarea şi cu sprijinul EUROJUST. La data de 28 septembrie, simultan pe teritoriul Marii Britanii (Londra) şi pe cel al României, în judeţul Braşov, au fost efectuate 6, respectiv 9 percheziţii domiciliare, la activităţile desfăşurate pe teritoriul Marii Britanii participând şi o echipă formată din poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi procurori din cadrul DIICOT. Ca urmare a percheziţiilor efectuate, până în acest moment, în judeţul Braşov au fost identificate 29 de victime, 4 dintre acestea fiind minore. De asemenea, pe teritoriul Marii Britanii, au fost identificate 55 de alte posibile victime”, se arată în comunicatul citat.

Mai mult, la percheziţii au fost descoperite diverse sume de bani, bijuterii de aur, documente care atestă transferul mai multor sume de bani şi documente de călătorie.

 

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: