Cartea Anei Paraschivescu, Între un coșmar și o fotografie frumoasă, Casa de pariuri literare, 2020, tratată cu multă dragoste de către poeta Nora Iuga, căreia i se și dedică și care-și așterne cuvintele ca postfață în 2 pagini. Își pune mari speranțe în poeta Ana Paraschivescu, așa că Ana, desi nu-i știu parcursul, dar nu trimite în lume cartea sa chiar singură, ci însoțită de o voce importantă a poeziei românești, așa cum spuneam.
Există în poemele Anei o predispoziție la hiperrealism, la expunere, confesiune și nimic patetic. Mama și tata se iubesc undeva într-un străfund, trebuie căutați și moștenită conformația fizică. Domnul Dumnezeu este chestionat, iată o pământeancă foarte curajoasă încât îi cere un interviu făcătorului cerului și al pământului și ajunge din vorbă în vorbă în intro-ul ca pretext pentru un interviu la inechitatea de gen: „Care crezi că este rolul bicicletei/ Cică tocurile ar fi pentru femei/ Sunt puțini bărbați care le poartă/ Ce părere ai/ Unii zic că sunt sexi alții câh (…) Dar știi ceva nu veni în parc/ Lasă că te iubesc și așa / De departe.” (Doamne ce este blasfemia, pp.38-39), și deci chestionează și intangibilitatea creatorului.
Poemele sale scurte și libere comunică despre o lume buclucașă, n-ar vrea să scrie, așa cum avem să aflăm, dar poezia, tot de la Ana aflăm e un soi de microb, dă dependență, e o boală care se manifestă constant din momentul declașării primei încercări de poetizare, așa pare să perceapă poeta actul de a scrie, compară debutul cu un viol colectiv. Pare foarte bine ancorată în poezia românească, îi dedică un poem și lui Radu Aldulescu, poemul sunt dorina (p. 31)
Se vede că Ana Paraschivescu nu-și caută idoli, desi dă de câțiva, își descarcă temerile și mai ales autoimpunerea, restricția vizavi de scris, Pare că are o relație tensionată cu actul de a scrie, parcă poeții pe la începuturi mai ales scriu poeme despre poeme, ei bine, asta pentru că aceea este etapa clarificării motivelor pentru care scriu, pare că aceste discuții se duc pe foile din Între un coșmar și o fotografie frumoasă și suntem invitați să asistăm la aceste libere cugetări de o deosebită oralitate, când am citit aveam sentimental că aș putea interveni pe alocuri să vorbesc și eu, parcă sunt poeme scrise ca pe niște invitații la dialog. Puterea poeziei Anei Paraschivescu este mare. Așa de mare că poemele ei se trăiesc cu intensitate la lectură, ca filmele bune pe care le vezi și în care te implici.
Spulberă intimitatea religioasă, închide în versurile sale acele așteptări de la femei din partea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului. Figurile Sfinte cad în dizgrație, și asta totcmai pentru că nu se coboară pentru conversație, Ana, așa cum am zis cere constant dialog, în lipsa lui nu se poate vorbi ideologic vorbind, despre o conexiune reală, asta crede Ana și este absolut real, cu alte cuvinte, dialog înseamnă și participarea celuilalt, nu îi plac cuvintele trimise în neant, nu ca Mirela Orban în cartea Buzunare pentru răvașe netrimise (Editura Colorama, 2017), acolo unde se trimiteau poeme unui el abscons, unui eu anonim și intangibil, niciodată atent la cuvinte, niciodată oferind o replica și asta pentru că ipoteza titlului sugerează că acele cuvinte nu sunt expediate niciodată.
Despre impas și dragoste, AND și țigări. Veliko Tîrnovo, pielea, Penelopa, Ulise, gheizere, magnolii, mariaj, copil, sex, viol, Leonard Cohen, Rusia și Statele Unite, despre toate acestea scrie Ana Paraschivescu, o poetă așa cum zice Nora Iuga, necunoscută, dar care surprinde prin abilitatea de compoziție lirică, desi pare uneori facilă, poezia sa se remarcă prin ideile pe care le transmite, uneori mici proteste transpar din versurile sale, nu este o tăcută, tocmai că asta își reproșează, noi nu avem nimic a-i reproșa în direcția asta, poemele sale nu sunt de mari dimensiuni, execute subiectele zilelor noastre cu o precizie de arcașă. Nu se încurcă cu jumătăți de măsură și nu stă să creeze contexte, începutul poemelor ei, ar putea la fel de bine să fie mijlocul sau finalul, adică nu mizează pe o tehnică de compoziție prin învăluire. Se duce exact la cee ace o interesează și fixează subiectul fără să întârzie cu divagații, dă referințe să vedem că necunoscută, dar nu e totuși oareșcine, cunoaște ceva lume bună, a citit cărțile pe care le citim și noi și se află acum aici cu această carte, nu ca să fie remarcată, ci mai ales pentru a ne explica câte ceva din ceea ce am uitat, ca biblia pe care o recites credincioșii când uită legile ei, ei bine, legile acestei poete sunt lipsite de restricții sau inhibiții, reflect un nou, un interes pentru libertate, o lirică extrem contemporană care ne interesează și la care să te întorci. Nu știu câte încercări a avut Ana Paraschivescu, dar știu că poezia de aici se cațără pe umeri înalți.
Cartea Între un coșmar și o fotografie frumoasă se poate comanda de aici!
