Monden > Diverse > Literatură > Anaïs Nin, Foc – dragostea continuă, oarbă față de legi și avertismente
Literatură

Anaïs Nin, Foc – dragostea continuă, oarbă față de legi și avertismente

Anais Nin, Foc

Foc, cel de-al treilea jurnal al celebrei Anaïs Nin în ordinea lecturilor mele (și vizavi de care nu mai am ce inova în interpretare, dar încerc să expun stările prin care m-a trecut) este un jurnal masiv care cere timp și dispoziție. Pe alocuri redundant, dar necesar, fiindcă așa își fixează Anaïs obsesiile, ca și cum le-ar cânta ca pe niște refrene poetice. Gonzalo, Eduardo, Rank, Huck, Henry și Hugo sunt vedetele masculine pe care le portretizează, transcrie fragmente din conversații sau scrisorile cu amanții ei, așa cum am văzut și în jurnalele Henry & June; Incest.

Anaïs Nin se mută de la Louveciennes la New York o bună perioadă de timp invocând către Hugo că va profesa și scrie acolo cu mult mai multă libertate și acalmie. Psihanalizează persoane, pe care, spune ea că le ajută foarte mult, aceste persoane, toate devenind dependente de ea. În viața ei lucrurile nu se schimbă prea mult. Experimentează sexual cu toți bărbații de care se și ocupă ca o mamă, se simte obligată să le făurească un destin, să-i ajute în toate formele, ea nu este amanta pur sexuală, este amanta totală: „Prea târziu pentru schimbări, prea târziu probabil pentru explicații și țesături ideologice, dar dragostea continuă, dragostea continuă, oarbă față de legi și avertismente, ba chiar față de înțelepciune ori temeri. Și orice-ar fi dragostea asta, poate o iluzie a unei noi iubiri, o vreau, nu-i pot rezista, întreaga mea ființă se topește într-un singur sărut, cunoașterea mea se topește, temerile mi se topesc.” (p.23) Remarc în anul 1935 o emancipare colosală a autoarei, își câștigă singură banii și nu mai trebuie să îi raporteze soțului ei Hugo cheltuielile.

Aflăm, de pildă, că nu poate rămâne însărcinată și când apare miracolul nu poate ține sarcina: „(…) era din nou starea de graviditate, care e fericirea supremă. Cât îi regret sfârșitul de fiecare dată, medicamentul care face să curgă din nou sângele necreator. N-are rost. Nu e posibil să nasc un copil fără cezariană, iar cezariana e periculoasă pentru inima și starea mea generală. Al cui copil?” (p.151), de asemenea aflăm că și Franța și New York-ul oferă la nivelul anilor 1935 femeilor posibilitatea de a decide asupra corpului lor, așa se face că Anaïs avortează medicamentos de mai multe ori și suprinde o scenă pe cât de sfâșietoare, pe atât de copleșitoare, demonstrează gradul de independență la care se afla. Își asumă tot ce face și despre avorturi știe doar ea: „Doctoria care mi-a fost prescrisă pentru menstruația întârziat, toate simptomele unei sarcini trebuia să dea rezultate într-o săptămână, dar după două administrări și-a făcut efectul înainte ca Huck să sosească de la Philadelphia (așa cum avortul a devenit realitate când s-a întors de la Londra).” (p.62)

Dincolo de relațiile simultane și credința ei în fiecare dintre ele, loialitatea și apetitul sexual care alternează în funcție de evenimente și de comportamentul fiecăruia. Anaïs Nin nu este femeia care așteaptă ca lucrurile să se întâmple, ea pregătește spațiu de desfășurare a vieții pentru fiecare bărbat care face parte din viața ei. Închiriază o barcă pentru ea și Gonzalo. Acolo se întâlnesc să facă dragoste și să-și vorbească unul altuia în limba spaniolă. Relația cu Gonzalo pentru Anaïs e mană cerească, pentru că el nu dă numai speranțe, o echilibrează prin puterea lui de a o iubi și de a-i oferi experiențele sexuale de care ea are nevoie.

În 26 ianuarie 1935 consemnează ceea ce îi spune Henry Miller: „Teamă, ce pradă frumoasă am fost pentru teamă. Marea teamă de a te pierde. Teama că nu mă ridicasem la înălțimea imaginii tale despre mine. Asta aproape m-a distrus. Eram atât de aproape de pierzanie încât m-am temut că o să înnebunesc.” (p.23). Hugo este resemnat, îi oferă soției sale toată libertatea pe care o dorește, cunoaște că este înșelat, îi spune atunci când încep să vândă lucruri din casă. Iar Eduardo pare să fie cel care nu acceptă principiile lui Anaïs : „Eduardo spune că el compătimește tare pe oricine încearcă să fie soțul meu.” (p.152)

Cu siguranță că cea mai controversată femeie din istoria literaturii mondiale n-ar fi putut să trăiască diferit și nici n-ar fi putut să nu consemneze totul. Impresionantă este vitalitatea cu care își trăiește viața și faptul de a scrie în amănunt, radiografiază totul. Devine propriul său experiment. O compoziție umană perfectă în amoralitatea sa. Niciodată nu face rabat de la felul în care îi place să își trăiască viața, chiar cu momentele sale de colaps, momente în care rămâne complet singură. Amanta tuturor și a nimănui. Se simte neiubită și dizolvată și nu lasă să i se observe vulnerabilitatea, ea este cea care împarte viața, stăpânește prin seducție și pune foc (pasiune) în viețile bărbaților. Ei trăiesc prin ea. Depind de ea. O lecție despre libertatea de a fi femeie și de a-ți negocia mariajul și aplecarea spre relații poliamoroase. Ea nu cere. Ea revendică. Hugo o cunoște foarte bine și îi susține libertatea și individualitatea fără să o judece și fără să îi ceară detalii intime.

Foc, aici!