Anaxagoras este unul dintre filosofii presocratici, din grupul celor numiți filosofi ai naturii. Acesta a fost contemporan cu Zenon și Leucip, originar din Clazomenai. Filosoful are o viziune materialistă asupra fundamentelor lumii. Pornește în expunerea schemei sale filosofice de la elementele regăsite în natură, este la nivelul cel mai mic de abstractizare. În ideea că semnificația cuvântului abstract este, în acest context, acea de cuprindere a multor semnificații. De exemplu: când spunem „telefon” ne gândim la un obiect, la ceva foarte ușor de identificat, pe când atunci când spunem Univers este mai complicat de explicat fiind și mai greu de numit (sau efectiv de arătat cu degetul).
Despre viața lui Anaxagoras informația este puțină și destul de incertă, dar cele mai multe biografii sau referire la el îi plasează opera sa în jurul anilor 500-428 î.e.n. Unii au susținut că ar fi trăit și creat de c. 534-467 î.e.n., dar perioada de 500-428 este cea mai des acceptată în rândul cărturarilor. Anaxagoras s-a născut în Ionia, în orașul Clazomenae, un oraș portuar plin de viață de pe coasta Turciei actuale. Ca atare, el este considerat atât succesorul geografic, cât și cel teoretic al primilor filosofi ionieni, în special Anaximenes. În cele din urmă, Anaxagoras și-a făcut drum spre Atena și de multe ori i se atribuie faptul că el a transformat-o în lăcașul plăcut al dezbaterilor filosofice și metafizice occidentale. Anaxagoras a rămas la Atena timp de aproximativ treizeci de ani, conform celor mai multe relatări, până când a fost pus sub acuzare de impietate și apoi condamnat la moarte. În loc să suporte această pedeapsă, Anaxagoras, cu ajutorul prietenului său apropiat și student, Pericles, a mers la Lampsacus, în Asia Mică, unde a trăit până la moartea sa.
Teoria lui Anaxagoras
Teoria lui Anaxagoras legată de originile lumii trimite către cosmogonie, cea care i-a parvenit prin tradiție. La baza filosofiei sale stă mitologia care explică originile lumii. Acesta se inspiră din teoriile ioniene, în mode special de la Anaximene și Anaximandru. Anaximene considera că apeiron-ul, adică principiul creator originar al lumii, este aerul. Dar ce ne interesează mai exact la tradiția ioniană este faptul că pornește de la ideea unui tot unitar care începe să se dividă apoi în mai multe contrarii. Anaxagoras a păstrat o parte dintre elementele cheie ale acestor teorii, cu toate acestea a prelucrat în manieră proprie, contemporană, și aceste cosmogonii, în mod special prin introducerea unui agent cauzal (rațiunea sau nous) care este cel care induce procesului de inițiere.
„La început, înainte de apariţia fenomenelor, toate homeomeriile formau Împreună îngrămădeli confuze. Survine atunci Intelectul cosmic care separă şi discriminează graţie capacităţii sale de a cunoaşte şi de a gândi, dar nu creând corpuri pure, ci entităţi amestecate care iau forma aparentă a homeomeriilor predominante. Este ceea ce imităm la rândul nostru atunci când, servindu-ne de intelectul uman , percepem şi distingem lucrurile”. Jacqueline Russ, Istoria filosofiei, vol. I
Totul conține totul
Dacă, potrivit lui Anaxagoras, totul conține o parte din tot, atunci ce face ca un lucru anume (orez, de exemplu) să fie ceea ce este? Anaxagoras nu oferă un răspuns clar la această întrebare, dar un răspuns este menționat în afirmația sa că fiecare lucru este și a fost cel mai sigur acele lucruri pe care le conține cel mai mult. Se poate presupune că acest lucru înseamnă că fiecare component al materiei are și o parte a materiei care este predominantă în ea.
O substanță precum orezul, deși conține totul, conține o proporție mai mare de alb, duritate etc. decât o substanță precum lemnul. Simplu spus, orezul conține mai multe lucruri care îl fac orez decât lemnul sau orice altă substanță. Probabil, orezul conține, de asemenea, proporții mai mari de carne și păr decât lemnul. Acest lucru ar explica de ce, din perspectiva lui Anaxagoras, un animal poate fi hrănit cu orez nu cu lemn.
