Home > Ştiri mondene > Andreea Antonescu de la „Survivor” s-a confruntat cu probleme severe de sănătate. Mama sa a povestit totul
Ştiri mondene

Andreea Antonescu de la „Survivor” s-a confruntat cu probleme severe de sănătate. Mama sa a povestit totul

Andreea Antonescu de la „Survivor” s-a confruntat cu probleme severe se sănătate. Mama sa a povestit totul

Andreea Antonescu este o femeie puternică și determinată să arate acest lucru unei țări întregi, așa că face tot posibilul să dea tot ce are mai bun în cadrul competiției „Survivor”. Vedeta este cea mai nouă membră a echipei Faimoșilor, care au primit-o cu brațele deschise în Republica Dominicană, mai ales că aveau atât de mare nevoie de forțe proaspete. Cum a intrat din nou în atenția publicului, fanii săi au aflat recent că artista s-a confruntat cu anumite probleme de sănătate, de care nimeni nu a știut până acum.

Andreea Antonescu s-a făcut cunoscută în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, moment în care era membră trupa Andre. Ea și Andreea Bălan au fost o adevărată senzanție a anilor 2000, încântând pe toată lumea cu melodiile lor pline de energie. Anii au trecut însă, viața a mers mai departe, iar cântăreața s-a concentrat mai mult pe familie decât pe carieră. A fost căsătorită și are o fiică minunată, iar acum vrea să arate că e cea mai bună concurentă a concursului „Survivor”.

Cum vedeta este plecată în Republica Dominicană, mama sa a dezvăluit câteva detalii neștiute până în acest moment. Cea care i-a dat viață este foarte mândră de evoluția ei în competiție, mai ales că atunci când era mică a suferit de o afecțiune destul de gravă, care nu i-a permis să se joace și să fie foarte activă.

 „Pe mine Andreea mă surprinde pozitiv cu felul în care se comportă. Ea nu este sportivă și nu a făcut sport niciodată pentru că nu a avut voie, a avut probleme de sănătate destul de grave și a fost un copil traumatizat de boala pe care a avut-o. Ea nu a putut să se joace, să se miște, la fel ca ceilalți copii.Ea a avut sindrom nefritoc, la vârsta de un an și opt luni a fost diagnosticată. Am fost internată cu ea foarte mult timp în spital.”, a povestit emoționată femeia.

Andreea Antonescu, la un pas de eliminare la „Survivor”

Nici bine nu a intrat în competiție, că Andreea Antonescu s-a și lovit de prima încercare la „Survivor”. Vedeta a fost propusă spre eliminare, însă nici nu a vrut să audă de acest lucru. Simte că mai are multe de demonstrat în concurs și nu vrea să se întoarcă acasă, chiar dacă mama sa își face griji în ceea ce privește sănătatea sa.

„Poate o privesc cu ochii de mamă grijulie, că mereu am fost așa când a fost vorba de sănătatea ei, dar mi s-a părut în ultimele emisiuni că e puțin umflată la față și puțin încercănată.”, a mai adăugat mama Andreei.