Monden > Ştiri mondene > Andreea Bălan își pregătește fetele pentru o posibilă mutare a lui Tiberiu Argint în casa lor
Ştiri mondene

Andreea Bălan își pregătește fetele pentru o posibilă mutare a lui Tiberiu Argint în casa lor

Andreea Bălan își pregătește fetele pentru o posibilă mutare a lui Tiberiu Argint în casa lor

Relația dintre Andreea Bălan și Tiberiu Argint pare că se consolidează din ce în ce mai mult. Cei doi petrec foarte mult timp împreună și au ajuns să plece în foarte multe vacanțe singuri sau alături de cele două fetițe ale Andreei. Pentru că Andreea își dorește ca în curând să le poată explica fetițelor sale natura relației dintre ea și Tiberiu, aceasta a încercat să îl introducă pe bărbat cât mai mult în viața celor mici pentru a se putea obișnui.

Un apropiat al artistei a declarat că aceasta își dorește din tot sufletul ca cele două fiice ale sale să îl accepte pe Tiberiu în familia lor, așa că încearcă pe cât posibil să ia lucrurile cât mai treptat. Din acest motiv, de fiecare dată când se întâmplă ca cineva să vină în vizită la Andreea cu ocazia unei aniversări sau a unei petreceri, aceasta îl invită și pe iubitul său. De multe ori cei doi nu se feresc să își arate afecțiunea în fața celor mici, însă nu exagerează, încercând să păstreze și un echilibru.

Pentru că Tiberiu Argint a ajuns să țină la fiicele Andreei atât de mult, în momentul în care a fost petrecerea de ziua Clarei, el s-a întors de la Varșovia cu o mulțime de cadouri. Întoarcerea lui nu era programată în acea zi, însă bărbatul a dorit să fie alături de familia iubitei sale în acea zi importantă.

A venit direct din Varșovia, a fost plecat pentru câteva zile. Le-a adus cadouri fetițelor, Andreea Bălan a și arătat, pe vlogul ei, ce au primit și cele mici de la Tiberiu, și ce a primit ea de la el”, a declarat un apropiat al Andreei.

Un cuplu din ce în ce mai sudat

Andreea Balan și Tiberiu au început să se afișeze mult mai des în public decât o făceau înainte. Bărbatul a fost surprins de mai multe ori când o lua pe aceasta de la diferite locații în care avea filmări sau repetiții pentru spectacole.

Ei vorbesc despre toate subiectele, se sfătuiesc în toate privințele. E adevărat, adeseori discută și în contradictoriu, dar ajung de fiecare dată la un numitor comun. Amândoi sunt încăpățânați, dar Andreei îi place că el este un bărbat puternic și știe să își susțină punctul de vedere.”, a declarat o sursă apropiată celor doi.

Ultima dată cei doi au fost văzuți în parcarea din fața platourilor de la „Te cunosc de undeva”, purtând o discuție destul de aprinsă. Inițial s-a crezut că este vorba despre o ceartă, dar în cele din urmă s-a dovedit a fi o simplă neînțelegere cu privire la modul în care va fi decorată casa artistei.