Literatură

Angela Marcovici, Jurnal scris în a treia parte a zilei

Angela Marcovici, Jurnal scris în a treia parte a zilei

Jurnal scis în a treia parte a zilei. SOLDAT. Umbre ale trecutului pe câmpul de luptă, Editura Fractalia, 2019, este jurnalul Angelei Marinescu, care se semnează aici Marcovici. Această poetă de o intensitate lirică inegalabilă se descoperă pe sine fără menajamente, își etalează mai ales vulnerabilitățile marchează un curaj care ne ajută pe noi toate să ne regăsim în propriile suferințe și eviscere.

Trecutul Angelei Marcovici este unul al clinicilor, al perioadelor de convalescență. O femeie care și-a scris o parte din poeme pe paturile de spital. Interviurile ei sunt despre acele perioade care apar ca niște umbre în memoria ei, la fel de intense oricând. Ei bine, despre acele momente și despre singurătate ne spune Angela, se confesează și în legătură cu devenirea sa, întâlnirile cu diverși scriitori, dragostea sa cu tatăl lui Alexandru, fiul său, pe care îl numește destul de des de la un punct. Manifestă un regret aparte față de soarta acestuia și alienarea sa. Pare un trecut irecuperabil în cuvinte.

Vorbește despre multele sale complexe, sau cum nu ține cont de bunul simț, ci îndrăznește, vorbește pe șleau și despre relația dintre părinții ei „înstrăinați și plini de ură” nu lasă loc de interpretări. Pare să fie un lung process psihanalitic transcris pentru că aici se conferă amănunte cât mai exacte, inclusiv emoțiile din cursul anilor, reacțiile la diverse întâmplări, cam toate cu impact negativ.

Am căutat în toate paginile să ajung la momentele de fericire ale Angelei. Este acel gen de jurnal pe care îl citești și ajungi la sentimental de vinovăție, ca și cum ai lua asupra ta toate stricăciunile și daunele produse scriitoarei jurnalului de către actanții vieții ei, îți vine să sari de la lectură ca să-i fii de ajutor, te apucă un fel de groază, cum poate cineva să trăiască într-o agonie constantă. O imensă neîmplinire și a tânji la familia pierdută, la ceva ce s-a stricat când nu știi de ce, la ceva ce ai avut și nu mai poți avea, pentru că ignoranța celuilalt nu-ți mai poate da de ales. Se adaugă sentimenul culpei și al marginalizării, izolarea ulterioară, din vina și numai vina unei sorți neprielnice, o biografie încărcată de abandon și autoexil asumat în sprijinul supraviețuirii, înstrăinare de propria familie. Pentru că atunci când ești abandonată nu mai crezi că valorezi ceva, este și sentimental din care decurg suferințele acestei femei, suferințe emoționale și psihice care somatizează în cele organice.

O poetă neînțeleasă, controversată și în egală măsură de iubită (zic eu). Mă emoționează enorm pasajele în care scrie despre diversele etape ale copilului ei. Empatizez. Poate pentru că eu și Angela împărțim un destin aproximativ similar, acesta este și motivul pentru care m-au marcat însemnările sale periodice și am găsit în ea o soră de suferință, chiar dacă ea a traversat această suferință cu mai mulți ani în urmă și pare că totul a trecut și acum e acalmie, îmi place Angela când vorbește din rolul său de mama și proiecțiile sale asupra copilului ei, sunt sigură că aceste proiecții l-au ajutat de fapt pe Alexandru în devenirea sa (chiar dacă își are și el angoasele sale). „Copilul meu mic, de o frumusețe pe atunci ireală, se învârtea în jurul meu tot mai neputincios. De fapt, el era preluat de sora mea spre creștere și educație, dar între noi doi exista o punte a sângelui lungă cât să acopere orice distanță ne despărțea. Știind că scriu, mi-a scris el însuși, într-o zi la opt ani și jumătate, că s-a apucat de scris, la rându-i, și că „mama, ești fericită că scriu?” (p.109)

Între Riri Silvia Manor și Jeni Acterian ( ca să pronunț niște borne ale genului ) cred că jurnalul Angelei Marcovici se plasează într-un vârf de confesiune realistă, se dezvăluie pe sine, face dovada unei profunde umanități și își asumă propria vină, nereușitele profesionale, sau cauzele acestora. Chiar și dacă ar vrea să pledeze ca învinsă, nu ar reuși, pentru că memoriile sale fac dovada unei vieți dedicate scrisului. Acestei arte înalte în care ajunge să creadă indiferent de sacrificiile care i se cer. Cred că ea este dintre toate mama supremă în poezia supremă, în viața sa, în literatura întreagă română, pentru că nu mai știu nicio mamă care să-și consemneze atât de frumos fiul în notele sale. Nu poate fi pusă la îndoială viața sa tumultoasă, energia sa creatoare, frenezia cu care a trăit și a iubit, nu poate fi pusă la îndoială lirica sa care descinde din biografia încărcată. Scriu despre acest jurnal cu mari emoții, pentru că nu pot să nu mă identific cu evenimentele din viața sa. Ceea ce e de regretat, este că tiparele masculine toxice fac atât de mult rău femeilor și copiilor, că același tipar masculin toxic se manifestă și se repetă indiferent de context și indiferent de an. O femeie poate fi abandonată indiferent de creierul său, de abilitățile sale, de statutul său, de copiii pe care îi naște. Ce poate să facă o femeie abandonată pentru a-și recupera identitatea furată? Se recompune pe sine scriind despre toate acestea, declarându-le, asta face Angela, de aceea revine la numele său real, se întoarce la familia ei, la propriul sine și propriul adevăr, se îndepărtează de scenă și se scrie pe sine. De la ea am învățat să nu mai cosmetizez adevărul, să nu-l mai falsific.

Jurnal scis în a treia parte a zilei. SOLDAT. Umbre ale trecutului pe câmpul de luptă, se poate achiziționa de aici!