Angela Nache-Mamier este poetă, cronicară, profesoară de limba franceză – trăiește în prezent în Franța. A absolvit liceul nr. 4 din Brașov și Universitatea din București, Facultatea de Filologie, Secția Română-Franceză, 1967-1972. Debutează în revista Luceafărul din 25 iunie 1977, unde este descoperită și publicată de poetul Geo Dumitrescu, publică apoi, relativ frecvent în revistele Viața studențească; România literară; Vatra; Astra; Tribuna; Brașovul literar și artistic.
Chiar dacă pleacă în Franța în 1987 unde predă limba franceză și lasă poezia suspendată între două țări, își reactualizează vocea în spațiul cultural românesc în plină conștiință a utilității poeziei sale imperativ feministe militând pentru libertatea domestică, egalitate și pentru libertatea de a scrie independent de pretențiile aparatului critic. Până la plecarea sa frecventează Cenaclul de Luni și Cenaclul 19. Participă, deci, la viața activă a scenei literaturii române din vremurile ceaușiste.
Angela Nache-Mamier, căci despre ea este vorba, publică o anumită cantitate de poezie în antologia scara b apartament 3 (Vinea, ediția a doua, 2018). Reunește poeme din miraculum și femina, (Dacia, Cluj, 1982; 1985) precum și texte din revistele vremii. Cele două segmente care alcătuiesc antologia: madame bovary/ votre fidèle et savante lectrice și scara b apartament 3 – construiesc o poetică a domesticului, de fapt încercuiește rolul de gospodină nescris în contractul social – pune lupa pe microviața în papuci inconfortabili, cărți de bucate, copii de crescut, haine de călcat, probleme de gestiune a rolurilor mamă-soție-profesoară.
Semnele de revoltă în poezia Angelei Nache-Mamier sunt și semnele de revoltă ale Sylviei Plath, dar destinul și traiectoria celor două poete diferă. Angela a ales viața ca să scrie. De fapt umeri pe care se sprijină umerii feministelor de astăzi. Că au accesat-o sau că nu. Că o cunosc sau încă nu au cunoscut-o, rămâne o figură de la care nu facem rabat, sau nu ar trebui. Cu ironie fină și educată, poeta rafinează discursul și-l ambientează cu stranii voaluri de catifea prin care trec niște câini dresați să facă munca de investigatori, ei scot la iveală obligațiile femeiești, numai câinii specializați aduc la suprafață dorul, iritarea, oboseala, „constrângerile civilizației”, sunt niște probleme unanim cunoscute, tăcute și pronunțate cum cerea tiparul vremii (abscons, a nu deranja!).
Tonul intransigent al Angelei nu se schimbă de la primul poem repetitio și până la ultimul viața. Revendicarea dreptului femeii de a-și urma calea intelectuală se pronunță colocvial, topica se întrevede ca marcă lirică. Spre deosebire de suratele generației sale (generația ’80), Angela nu include în poezia sa concupiscența, dar scoate la lumină planul familiei lăsat pe mâna femeii, de la gospodărie la trezitul de dimineață al copilului mic, fără a-l brusca: „degetele răsfiră ritmuri/salturi gândite miraculos/ pe trambulină crize de timp/ urnind roaba vânjoasă-n care/ bărbatul copilul piureul rufe-n/ clădirea acelorași palme subțiri/ animă carpeta iluziei: <<să trăim să/ plutim cozonacii vin ei cum nu vin>>?/ înc-un ciorap de îmbrăcat/ laptele dă și el în foc/ copilul nu-l trezi prea brutal/ să-i pară de zahăr căminul nr. 53/ghetuțele sacoșa cu cărți bluzița/ șifonată fierul de călcat iar stricat/ ce poticnit mi-e destinul/ mai ales diminețile-n clipe de-asalt/ mestecându-mă precum cai asudați/ din mâna stăpânului fânul” (organizarea, p.39).
Am citit antologia scara b apartament 3 pe scările digului Mureșului și recunosc că m-a învăluit în nonșalanța lirică, în teritorialitate, în fenomenul migrației, în lupta feminină pentru dobândirea unui statut social, a unei validări, dar nu o luptă de aparență, am simțit o poetă ancorată în activism deși numai de una singură și înconjurată de pereții unei camere goale. Un creier care rămâne cu tot ce a trăit stocat, trăiește numai pentru a consemna fatalitățile și un „ce-ar fi fost dacă”. Nu există nicio vacanță reală pentru cea care și-a asumat creșterea unor copii ca și cum acesta ar fi rolul ei dinainte de a se naște, ca celălalt de bucătăreasă și spălătoreasă. Sunt de fapt amendate aceste mentalități de către Angela. Și ni se spune în sfârșit un adevăr. Femeile creatoare ar trebui susținute să creeze, nu ar trebui sacrificate ca femeile banale, uzate și lăsate să se piardă în muncile zilelor de-acasă probabil că acesta este mesajul cu care trebuie să rămânem cu toții. Orice femeie care creează dar este sacrificată în sprijinul facerii de oameni și educării lor, îngrijirii umane în general. Orice femeie-poetă lăsată în urmă, este o pierdere pentru întreaga cultură. Și poate ar trebui să ne gândim la tendința de a crede că pentru o femeie a creea este numai un moft de care se poate lipsi. Nici femeile, pe cât posibil, să nu mai miruiască asemenea mentalitate de „crucificate”.
Cum spuneam, Angela Nache-Mamier este prezentă în revista Vatra cu cronici, cu poeme în antologia scara b apartment 3, o putem găsi cu postări și pe platforma socială facebook, acolo unde postează din creațiile sale. Au scris despre poezia sa nume sonore: Geo Dumitrescu; Mihai Sin; Mircea Iorgulescu; Laurențiu Ulici; Victor Felea; Cornel Moraru; Adrian Lesenciuc; Emil Manu; M.N.Rusu; A.I.Brumaru; Ioana Bogdan; Pierre Mamier, așadar se simte în aer că revine cu forțe proaspete în anii maturității. Eu sunt curioasă ce ne pregătește. Pentru că revendicările-angelismele abia acum se vor fi lansat cu adevărat. Sunt de purtat pe brațe.
