Ştiri mondene

Anisia Gafton vorbește despre relațiile din Ferma! „Mihaelei îi plăcea de Andrei Stoica”

Anisia Gafton a fost prima concurentă eliminată din competiția Ferma 2020. Deși a fost dezamăgită că a stat foarte puțin în show, moldoveanca a vorbit frumos despre coechipierii ei și a făcut dezvăluiri. A vorbit și despre cel mai mare defect a lui Andrei Stoica.

Dezvăluirile au avut loc în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță. Anisia și-a spus părerea referitor la unele situații petrecute în Ferma și a mărturisit că a fost impresionată de Andrei Stoica, kickboxer, pe care îl consideră și câștigător.

”E un bărbat de caracter, puternic și fizic și psihic. Eu cred că el va câștiga”, a mărturisit Anisia Gafton.

Actrița de stand-up comedy îl apreciază pe Stoica și pentru corpul pe care acesta îl are. Conform spuselor Anisiei, toate femeile din competiție au fost impresionate de trupul sculptat al kickboxer-ului.

”Te uiți la el, zici că e sculptat. Când vezi o floare într-un deșert, te uiți la ea…”, a adăugat moldoveanca.

Mihaela Rădulescu, prezentatoarea emisiunii, privea și ea corpul plin de mușchi al sportivului. Anisia Gafton face dezvăluiri și cu privire la defecte. Deși a stat puțin în competiție, se pare că a descoperit cel mai mare defect al lui Andrei Stoica.

”Mihaela Rădulescu este senzațională, este frumoasă și foarte amuzantă. Și Mihaelei îi plăcea de Andrei Stoica. Cel mai mare defect al lui era verigheta”, a povestit Anisia Gafton în stilul caracteristic.

Relația dintre Viviana Sposub și George Burcea

Cătălin Măruță a vrut să afle cât mai multe de la Anisia Gafton așa că întrebările au fost nenumărate. Atunci când a fost întrebată despre Viviana Sposub și George Burcea, actrița de stand-up comedy a mărturisit că ea consideră că cei doi sunt cu adevărat îndrăgostiți unul de altul. Ba mai mult, moldoveanca nu vede nimic rău în legătura creată între cei doi, mai ales că ambii erau singuri încă de la intrarea în competiție. Moldoveanca consideră că este o emisiune unde te poți îndrăgosti dacă asta îți dorești.

”Amândoi erau singuri, frumoși, îi înțeleg. Și eu dacă eram singură ca Viviana mă duceam acolo să îmi fac o relație. De ce nu? Toți bărbații de acolo sunt frumoși”, a spus Anisia Gafton.