Literatură

Anna Karenina, personajul feminin scindat între două iubiri cu destin tragic

Anna Karenina” de Lev Tolstoi este o operă complexă, amplă, cu foarte multe personaje. Aceasta are o construcție circulară, deoarece la început este prezentată tragedia morții sub șinele de tren a unui muncitor la care este prezentă si Anna, iar in final ea ajunge să sfârșeasca în același fel.  Romanul se bazează pe viața de familie, iar de acest lucru ne putem da seama încă din primele rânduri ale romanului  “Toate familiile fericite se aseamana între ele. Fiecare familie nefericită, însa, este nefericită în felul ei”.

Întreg Romanul se desfăsoara în societatea înaltă din Rusia, care trece printr-un proces de modernizare, încercând să se adapeze la tendințele europene.  În societatea surprinsă de Lev Tolstoi, iubirea este încă un subiect sensibil. Majoritatea căsătoriilor sunt decise și aranjate de părinți, iar tinerii căsătoriți ajung să iubească din vanitate, pentru a-și păstra propria onoare și a familiei lor. Pasiunea, pe de altă parte, este văzută ca o slăbiciune, iar dacă această iubire pasională se consumă în afara mariajului, societatea o va condamna și o va critica. 

Diferența dintre pasiune și vanitate se poate observa cel mai bine în cazul celor două povești de iubire trăite de protagonista Anna Karenina. Existența ei se rezumă la cele două figuri masculine din viața ei : Alexei Alexandrovici Karenin și  Contele Alexei Kirilovici Vronski. Legăturile Annei cu acești bărbați îi determină și destinul. 

Anna este una dintre cele mai frumoase și apreciate femei din Petersburg, oraș unde nobilimea rusă își duce viața în cel mai extravagant mod și unde relațiile dintre persoane sunt cheia succesului. Datorită poziției înalte pe care o ocupă soțul Annei, Alexei Karenin, ea este adorată de oamenii din jurul său. Căsătorită de tânără cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea, Anna nu a cunoscut niciodată iubirea. Relațiile dintre ea și soțul său sunt reci, însă bazate pe un deosebit respect, atât de specific lui Karenin. Când îl descrie, Anna se referă la el ca la un om cumsecade, sincer, bun, de valoare în domeniul său. 

Totul la Karenin se rezumă la onoare și la modul în care este văzut și primit de societate. Deoarece cariera este principala sa preocupare, viața de familie reprezintă doar o îndatorire creștinească pe care o are în fața lumii și a lui Dumnezeu: să fie un soț bun și să își îndeplinească îndatoririle de cap al familiei. Sentimentele, iubirea, nu prezintă o preocupare pentru el. 

Această mentalitate a lui Alexei este dezvăluită în momentul în care bănuiește pentru prima dată legăturile soției sale cu Vronski. El consideră sentimentul de gelozie o jignire, tocmai de aceea alege să discute cu soția sa și să rezolve situația neplăcută în care a fost pus : „Ce sentimente are ea, ce s-a întîmplat și ce se poate întîmpla în sufletul ei, toate astea nu mã privesc, se aflã pe conștiința ei și țin de religie“, „Deci, își spuse Aleksei Aleksandrovici, problemele legate de sentimentele ei și așa mai departe sînt aspecte ce țin de conștiința ei, care pe mine nu mã privesc în nici un fel. Iar obligația mea se contureazã clar. În calitatea mea de cap al familiei, sînt persoana obligatã s-o îndrum, fiind deci în parte și o persoanã responsabilã : trebuie sã-i indic primejdia pe care o vãd, s-o previn și chiar sã-mi întrebuințez autoritatea. „

Chiar și în momentul în care Anna alege să-și mărturisească legătura cu Vronski, Alexei rămâne la fel de rece. Deși este deranjat inițial de această relație a soției sale, alege să fie rațional. Este de acord să treacă cu vederea infidelitatea soției, doar dacă ea acceptă să fie în continuare o soție cuviincioasă și să păstreze aparențele în fața societății. 

Singurul moment în care Alexei Karenin simte iubire pentru Anna este momentul în care aceasta este pe patul de moarte, răpusă de nașterea fiicei lui Vronski. Atunci simte milă, compătimire, iubire. Este dispus chiar și să iubească copilul altui bărbat, numai să o păstreze în viața lui. Toată ura pe care o simțea pentru ea, dorința lui de a o compromite, deoarece nu i-a respectat dorința de a nu-l mai vedea pe Vronski, totul se năruie în acel moment și Karenin este dispus să îi ofere aceeași viață plină de vanitate.  

La polul opus acestei legături, se află dragostea nebunească care se înfiripă între Alexei Vronski și Anna. Cei doi se cunosc la Moscova, iar el decide să o urmărească la Petersburg. Admirația lui se naște din pasiune, iar iubirea lor este una dintre cele mai intense trăiri ale Annei.  

Vronski este primul care își mărturisește iubirea: „ -De ce am plecat? Repetă el, privind-o drept în ochi. Știi de ce-am plecat. Am plecat ca să fiu acolo unde ești dumneata. Nu pot altfel.” Ulterior, autorul explică această atitudine a lui Vronski: „Lucrul acesta îl făcea fericit. Știa că-I spusese adevărul, că plecase după dânsa, că toată fericirea, singurul rost al vieții lui, era acum s-o vadă și s-o iubească pe ea.”

Din momentul în care și-au mărturisit reciproc dragostea, protagonista și-a rezumat întreaga existență la această relație. Iubirea, de care se temea atât de mult la început, i-a cuprins toată ființa și i-a dat un nou scop în viață: „Ceea ce timp de aproape un an fusese pentru Vronski singura dorință, care îi înlocuise toate dorințele de altădată ; ceea ce pentru Anna fusese un vis de fericire, imposibil, îngrozitor ți totuși seducător, – aceastã dorință se împlini.”

Pe măsură ce relația lor evoluează, iubirea crește și sentimentele devin obsedante. Vronski se concetrează doar pe relația cu Anna, nu se mai axează pe carieră, pierde susținerea mamei sale și începe să se gândească la soluții care să-i scoată din această situație neplăcută : „N-am nevoie de nimic, de nimic, în afarã de fericirea asta, își spunea el. Și pe mãsurã ce și-o amintea mai bine, o iubea și mai mult.”

Schimbarea Annei nu este văzută cu ochi buni de societatea din Petersburg. Deși atât de iubită și de bine primită de ea în timpul mariajului cu Karenin, ulterior ea este compromisă și judecată pentru legătura sa pasională cu Vronski:

„ Se purta o discuție foarte plăcută: erau bârfiți soții Karenin. 

-Anna s-a schimbat foarte mult de la călătoria la Moscova, spunea o prietenă a ei. E cam ciudată acum. 

-Schimbarea de seamă constră în faptul că  Anna a adus după dânsa umbra lui Alexei Vronski, zise soția ambasadorului. 

[…] 

-Da, însă femeile care au câte-o umbră sfârșesc de obicei prost.”

Acest moment marchează și scindarea personalității Annei, care decide să trăiască doar prin și pentru amantul său. Legătura cu soțul ei deja nu mai este importantă pentru ea. Vronski îi propune să fugă împreună cu el, Anna refuză, însă a rămas însărcinată. Îi mărturisește soțului faptul că i-a fost infidelă, el acceptă să o ierte din vanitate. Cu toate acestea, iubirea dintre Anna și Vronski nu încetează, ci se aprofundează. Anna naște și este răpusă de boală. Vronski, pe de altă parte, încearcă să se sinucidă. După aceste incidente, Alexei Karenin este convins de cumnatul său, Stepan Arkadici Oblonski, să o lase pe Karenina să plece, dacă vrea să îi salveze viața. 

Anna și Vronski încep o viață nouă, însă ea este o femeie compromisă în ochii societății. Femeile o evită, deoarece se simt rușinate să fie în preajma ei, însă el se poate prezenta singur în public. Frumusețea Kareninei sporește, fericirea o face mai plină de viață și mai pasională. Cu toate acestea, amantul său nu o mai vede la fel ca înainte. 

Dragostea lor devine sufocantă, ea este geloasă. Poziția ei de femeie respinsă de societate, care își dedică viața unui bărbat care nu o mai iubește ajunge să o înnebunească: „Bine, primesc divorțul și voi fi soția lui Vronski. Și ce, Kitty va înceta să se mai uite la mine așa cum s-a uitat astăzi ? Nu. Iar Serioja va înceta să întrebe sau să se gîndească la cei doi soi ai mei ? Și ce sentiment nou am să născocesc între mine și Vronski ?Mai este posibil oare ceva care sã nu fie chiar fericire, dar nici chin ? Nu și nu!”.

Tocmai această iubire îi aduce și sfârșitul: Anna se sinucide, abandonându-și iubirea, viața, copiii. Alege să se arunce în fața trenului, exact ca bărbatul găsit mort în gară în ziua în care l-a cunoscut pe Alexei Vronski.: „Și deodată, amintindu-și de omul strivit de tren în ziua cînd se întîlnise pentru prima datã cu Vronski, înțelese ce are de fãcut.“ . Moartea ei îl înnebunește pe Vronski, însă acum orice regret este inutil.