Anne Boleyn a rămas în istorie drept cea de-a doua soție a Regelui Henry al VIII-lea, victimă a unei societăți a bărbaților, în care puterea politică și dorințele acestora erau mai presus de orice. A murit decapitată, executată din dorința propriului soț și a adversarilor săi politici, fără șansa de a-și dovedi nevinovăția.
Istoria a conturat-o pe Anne Boleyn drept un personaj negativ, o umbră a familiei regale britanice și a Dinastiei Tudorilor. Acest lucru s-a datorat, în primul rând, începuturilor relației sale cu Regele Henry al VIII-lea, care în momentul în care s-au îndrăgostit era un bărbat însurat. Sentimentele sale pentru noua sa cunoștință l-au determinat pe conducătorul statului să rupă mariajul cu prima sa soție, Catherine de Aragon, și să înceapă o nouă viață alături de Anne. Astfel, regina sa a fost conturată în imaginea opiniei publice ca o figură manipulatoare, iar gurile rele ale vremii au zvonit chiar că ar practica vrăjitoria, cu ajutorul căruia i-ar fi furat mințile monarhului anglican.
Multe teorii afirmă că singurul scop al lui Anne Boleyn în uniunea sa cu Henry al VIII-lea a fost, de fapt, ascensiunea socială și puterea, ci nicidecum dragostea. În aceeași măsură, regele, care era o fire dură și crudă atunci când era cazul, este portretizat în calitate de martir al dragostei, un bărbat care a renunțat în numele femeii pe care o iubea la prima sa căsnicie și chiar la legăturile religioase cu Roma, de care s-a rupt pentru a putea să divorțeze.
Dintr-o altă perspectivă, Regina Anne a fost văzută de mulți oameni politici ai perioadei respective un dușman de seamă. Deținea mai multă putere în stat decât majoritatea bărbaților din Anglia, iar convingerile sale politice nu au fost mereu pe placul majorității. Nu doar o dată soția regelui a avut curajul să-și facă vocea auzită sau să se opună atunci când a considerat de cuviință, iar acest lucru i-a atras în cele din urmă antipatia celor din jur.
Anne Boleyn, născută să aibă un viitor măreț
Născută într-o familie aristocrată la începutul anilor 1500, Anne Boleyn a fost fiica lui Sir Thomas și a lui Elizabeth Boleyn. A crescut în umbra protectivă a tatălui său, care a avut mare grijă ca fiica sa să primească o educație aleasă și un viitor strălucit.
A trăit în Franța până în anul 1521, moment în care a fost primită cu brațele deschise la curtea Regelui Henry al VIII-lea și a Reginei Catherine de Aragon. A făcut parte din personalul de onoare al suveranei, iar din prisma apropierii sale față de aceasta i-a intrat în grații și soțului său, care își dorea de la ea mai mult decât o simplă aventură amoroasă.
Anne s-a afirmat ca o femeie educată și fermecătoare, capabilă să aducă veselia în jurul său în orice context. Pe lângă îndatoririle sociale care veneau odată cu poziția sa la curte, era însărcinată și cu primirea personalităților politice importante ale vremii, printre acestea numărându-se și capete încoronate străine sau figuri cu poziții deosebit de importante.
Începutul poveștii de dragoste cu Henry al VIII-lea
Datele istorice descoperite recent sunt menite să prezinte o altă latură a Annei Boleyn, căci povestea sa de dragoste cu Regele Henry al VIII-lea nu a fost nici pe departe o aventură extraconjugală, menită să rupă căsnicia acestuia cu Catherine de Aragon. În realitate, monarhul Angliei ar fi început demersurile pentru divorțul de soția sa cu mult înainte ca Anna să devină iubita sa.
Motivul, după cum s-a dovedit mai târziu, a fost faptul că dragostea celor doi soți se consumase, iar Catherine nu mai putea să aducă pe lume copii. Dorința cea mai mare a lui Henry al VIII-lea era să aibă un moștenitor băiat, lucru pe care regina sa de atunci nu a mai putut să i-l ofere.
În secolul al XVI-lea, divorțul era un subiect deosebit de sensibil, mai ales că Biserica Catolică interzicea dezbinarea familiilor. Pentru a evita un conflict între monarhie și Biserică, care erau cele mai importante instituții ale statului, Henry al VIII-lea a încercat inițial o înțelegere cu Papa Clement al VII-lea. Regele a cerut anularea căsniciei sale cu Catherine, însă aceasta s-a opus vehement, iar ulterior și răspunsul din partea Romei a fost unul negativ. Rămas fără opțiuni, ruptura de credințele catolice ale Marii Britanii a fost inevitabilă. Monarhul s-a auto-declarat conducător al Bisericii Anglicane și și-a dus la îndeplinire planurile de divorț în anul 1533, fără să mai aibă nevoie de permisiunea altei autorități.
În ceea ce o privește pe Anne Boleyn, legătura lor amoroasă nu a avut un început de basm, după cum ne-am aștepta. Dimpotrivă, femeia a refuzat în primă instanță avansurile regelui, ba chiar a și părăsit curtea regală a acestuia în anul 1526, în speranța că va fi lăsată în pace. Henry al VIII-lea nu era dispus să accepte un refuz, așa că a continuat să-i trimită scrisori de dragoste și să-și declare iubirea pentru ea. În cele din urmă a cedat, iar nunta lor a avut loc în mare secret la începutul anului 1533, la puțin timp după ce divorțul de Catherine de Aragon a fost oficial.
O căsnicie născută din dragoste, pentru care Regele Henry al VIII-lea a făcut un sacrificiu religios suprem, părea că le va aduce fericirea până la adânci bătrâneți celor doi, dar viitorul avea să le rezerve doar dezamăgiri. Cu toate că a rămas însărcinată de câteva ori, Anne nu i-a adus monarhului niciun moștenitor masculin. Corpul său era mult prea fragil pentru a duce la bun-sfârșit o sarcină, iar singurul său băiat, născut în anul 1536, a murit la scurt timp după ce a venit pe lume.
Anne Boleyn, victimă, soție și mamă, este condamnată la moarte prin decapitare
În timp ce soțul său și-a căutat alinarea în patul altor femei, Anne își ducea propriul război politic cu Thomas Cromwell, secretarul de stat al Regatului Angliei. Suverana era foarte implicată în politica externă a țării sale, precum și în situația financiară a monarhiei. Rivalul său nu a văzut cu ochi buni această atitudine, așa că a făcut tot posibilul să pună capăt domniei sale. Aceste probleme, la care s-au adăugat și dorința lui Henry al VIII-lea de a-și găsi o nouă soție, capabilă să-i nască un fiu sănătos, i-au adus sfârșitul Annei Boleyn.
Thomas Cromwell a început o anchetă împotriva reginei, menită să-i scoată la suprafață aventurile extraconjugale și cele mai urâte vicii. A fost acuzată că a avut relații cu numeroși bărbați apropiați ei, care ulterior au fost torturați să-și mărturisească faptele. Pe lângă acest lucru, s-ar fi descoperit că Anne a întreținut relații intime și cu propriul frate, George Boleyn. Nu este clar dacă totul a fost un plan bine pus la punct sau soția Regelui Henry al VIII-lea chiar a înfăptuit aceste lucruri, dar seria de acuzații nu s-a terminat aici. A fost învinuită că ar fi pus la cale asasinarea monarhului, pe care l-ar fi ademenit la începutul legăturii lor cu ajutorul vrăjitoriei.
Anne Boleyn nu a avut nicio apărare în fața unor asemenea acuzații , iar rezultatul era unul cât de poate de clar. A fost închisă în Turnul Londrei, iar mai apoi judecată în data de 15 mai 1536. A avut parte de un proces scurt, în care juriul a găsit-o vinovată.
Majoritatea istoricilor moderni nu sunt de acord cu evoluția acestor evenimente, căci în urma investigațiilor realizate de-a lungul anilor s-a dovedit că cea de-a doua soție a Regelui Henry al VIII-lea a fost doar victima unui complot. Pe de-o parte, monarhul, care nu-și mai dorea să aibă vreo legătură cu soția sa și spera să se poată recăsători, iar pe de alta, clasa politică, care se temea de puterea și influența pe care aceasta le deținea în stat. În principal, regina era un obstacol major pentru Thomas Cromwell, care o considera o adevărată amenințare pentru planurile sale.
Procesul său a fost mai mult unul formal, căci Anne Boleyn nu a avut nicio șansă să-și demonstreze nevinovăția. În legea Tudorilor, cei judecați erau considerați vinovați până la proba contrarie, iar acuzațiile care i s-au adus, în special cele legate de planul de asasinare al monarhului, erau imposibil de combătut. Regina și George Boleyn au fost condamnați la moarte prin spânzurare, înecare și tăiere, dar Henry al VIII-lea a intervenit și din dragoste pentru partenera sa le-a „ușurat” pedeapsa. Monarhul a hotărât ca Anne și fratele său să fie uciși prin decapitare, iar execuția a avut loc în data de 19 mai 1536. A murit îmbrăcată ca o adevărată regină, iar ultima sa cuvântare a fost demnă de un suveran anglican, care și-a servit țara cu onoare.
„Buni creștini, nu am venit aici să țin o predică; am venit să mor. Din punctul de vedere al legii și conform legii am fost judecată să mor, astfel că nu voi cuvânta împotriva ei. […] mă rog ca Domnul să-l apere pe Rege şi să-i dea o domnie cât mai lungă asupra voastră – căci nu a existat nicicând un prinț mai blând sau mai milos, iar pentru mine el a fost întotdeauna blând și un lord absolut. Și dacă cineva se va interesa de cauza mea le solicit să aibă mintea deschisă. Acestea fiind spuse, îmi iau «Rămas bun!» de la această lume și de la voi, cu o dorință din inimă să vă rugați pentru mine.”
Surse folosite pentru acest material: History, History Extra, Time, The Anne Boleyn Files.
