Home > Ştiri mondene > Antena 1 vine cu un nou format de emisiune, unic la noi în țară – „Dancing on Ice – Vis în doi”
Ştiri mondene

Antena 1 vine cu un nou format de emisiune, unic la noi în țară – „Dancing on Ice – Vis în doi”

Antena 1 vine cu un nou format de emisiune, unic la noi în țară - „Dancing on Ice - Vis în doi”

Antena 1 revine cu un program foarte interesant și se pare că au în plan chiar și o emisiune unică la noi în țară, așa cum nu a mai fost până acum. Dacă am tot avut competiții de dans, și nu putem să nu amintim despre Dansez pentru tine, nu am putea spune același lucru și despre o competiție de dans pe gheață, așa cum va fi cea mai nouă competiție pe care o propun cei din trustul Antenelor. Primăvara vine cu mai multe surprize decât s-ar fi așteptat fanii postului.

Vedetele vor dansa alături de profesioniști

Emisiunea va aduce pe același ring de dans mai multe vedete, 9 la număr, ce vor fi nevoite să danseze pe patine, ceea ce va fi o provocare cu atât mai mare, astfel că mulți nu știu să patineze. Ei vor avea alături patinatori profesioniști. Formatul de bază al emisiunii – Dancing on Ice – este preluat din străinătate, acolo unde se pare că se bucură de un mare succes.

Conform informațiilor oferite de a1.ro, se pare că emisiunea pe care ei doresc să o aducă în fața publicului larg începând cu primăvara aceasta este deja un format ce a dat lovitura în țări precum Marea Britanie, Italia, Chile și încă alte 6, semn că este atât de bine gândită încât fanii rezonează imediat și se îndrăgostesc automat de un astfel de format.

Cum spuneam și mai sus, vom avea șansa să vedem duelându-se pe patine 9 vedete. Postul de televiziune nu a făcut încă publică lista, deci nu se cunoaște cine vor fi aceste vedete alese pentru cea mai nouă și inedită competiție de pe posturile TV românești.

Miza principală este una de binefacere

Așa cum era de așteptat și la fel ca și emisiunea amintită la începutul articolului, ce rula pe un post TV concurent, Dancing on Ice – Vis în doi are ca miză principală o cauză de binefacere, caritabilă. 9 perechi se vor lupta pe patinoarul emisiunii pentru același scop. Toți banii câștigați vor merge direct către o cauză aleasă de producători, ceea ce atrage și mai mult simpatia și aprecierea publicului larg.

Totul se va face ca la carte, ca în competițiile profesioniste, de la dans, la muzică, energie, costume, dar și dificultatea va fi una destul de mare, astfel că vedetele ce vor fi alese vor fi nevoite să dea tot ce au mai bun, ca niște patinatori de mare clasă. Primăvara la Antena 1 vine cu multe surprize din câte s-ar părea.