Interviu cu Antonio Doda
Gabriela Feceoru : Antonio Doda, ființa concupiscentă-ascetică, hai să ieșim puțin din locul în care te izolezi și să vorbim la o bere, uite eu am să-mi comand un ceai de flori de munte. Urmăresc lucrările tale încă de pe vremea când doar cochetai cu desenul și pictura. Am cumpărat tabloul „fata din gară” imediat după ce îl văzusem pe pagina ta de facebook. Un tablou cu elemente suprarealiste-dark, spune-mi și mie că vorbind cu tine la telefon știu câte ceva, dar acum, te rog să-mi spui în văzul și auzul lumii ce ai făcut? Cum ai sărit din poezie și muzică (tu cânți și la chitară) în pictură și cum funcționează asta la tine? De unde polivalența? Cum ți-o explici, cum s-a produs declicul?
Antonio Doda: Tot ce am încercat să fac până acum a fost să transform imaginile din mintea mea în imagini reale, dar nu știam în ce mod pot să fac asta. Am accesat mai multe ramuri ale artei, orice artist are nevoie de explorare, până la urmă am simțit că poezia și pictura sunt pentru mine, de acolo a plecat totul.
G.F. : De ce nu student la Arte și student la Litere? Totuși mi se pare că nu trădezi poezia, dar ai avantajul imaginației vizuale și textuale. Creezi titluri existențialiste foarte interesante pentru tablourile tale: „ieșirea la suprafață”; „intenții sfârtecate”; „descoperire stranie”; „dispreț față de”; „prieten fragmentat”; „disperare și milă”; „într-o lume…”; „nu o mai poți vedea; „singur fără motiv”; „dorințe moarte”; și multe alte titluri profunde, ești un artist în curs de dezvoltare extrem de prolific. Vezi în pictură o căutare a sinelui?
A.D.: Arta în general e o căutare a sinelui, prin artă un om se exprimă în cel mai pur mod, accesezi părți noi din mintea ta și ajungi să te cunoști mai bine, stările unui artist ating noi orizonturi, ajungi să vezi lucruri pe care nu credeai că o să le vezi vreodată.
G.F.: Cum a început colaborarea ta cu ART? Este prima ta ieșire mai amplă cu pictura într-un spațiu public? Și este prima ta colaborare de tipul-pictură pe pereți?
A.D.: Colaborarea cu ART a fost foarte mișto, am cunoscut oameni noi, fiecare a avut treaba lui, dar ne-am distrat, a fost interesant să particip la modernizarea localului și mă bucur că am fost o parte din acest proiect. Asta a fost prima mea ieșire cu pictura într-un spațiu public, nu am mai pictat un bar, dar am tratat această provocare cu lejeritate și sunt mulțumit de rezultat.
G.F.:Ești un creator sine-qua-non, un deziderat al peisajului albaiulian. Spune-mi mai multe despre ce înseamnă stilul de viață al unui pictor tânăr. Ai spațiul tău? Pe ce materiale pictezi? Ce vopsea preferi? Ce eforturi faci? Ai avut expoziții?
A.D.: Am o viață simplă, chiar repetitivă, în majoritatea timpului sunt acasă, pictez, scriu, mă gândesc, citesc, îmi ascult mintea, interpretez lucruri pe care le văd zilnic, îmi antrenez abilitățile artistice. Intervine o doză de singurătate involuntară pe care sunt nevoit să o controlez. Ies, aud chestii noi, cunosc oameni, scopul meu e să observ și să studiez realitatea celorlalți, apoi să o transform în realitatea mea. De obicei pictez acasă, uneori în natură, spațiul meu e oriunde am liniște. Prefer să pictez pe pânză, dar folosesc des hârtii, sunt mult mai ieftine, lucrez în pastel, creion, cărbune, am folosit vopsele acrilice de multe ori, însă preferatele mele sunt cele în ulei. Fără eforturi nu aș putea să evoluez, eforturile pe care le fac îmi dau de înțeles că dorințele mele încep să se îndeplinească. Încă nu am avut expoziții, nu mă consider suficient de pregătit pentru expoziții, mai am câțiva pași de făcut până acolo, oamenii din branșă văd că îmi dau interesul foarte mult, observă că sunt motivat, trebuie să fiu conștient că nu mi-am format stilul, cred că o să vină și momentul meu, nu încerc să grăbesc lucrurile.
G.F.: Antonio Doda nu vinde simple tablouri, el vinde o trăire cu totul. Când o trăire a ta pleacă de la tine, cum te simți? Cum vinde Antonio Doda? Unde îl găsim?
A.D.: Uneori când o lucrare pleacă de la mine sunt trist, mă atașez de unele tablouri, acel moment când împachetez o pânză și o văd pentru ultima dată la mine acasă, parcă mă despart de o persoană dragă, dar scopul lucrărilor mele e să vadă mai multe locuri decât am văzut eu. Din păcate nu știu să mă promovez atât bine, am o galerie online pe www.onlinearts.ro, postez lucrări pe rețelele de socializare, urmează să învăț lucruri noi legate de vânzare, e un aspect important, majoritatea banilor pe care îi fac din artă ajung tot în artă, vreau să ajung în punctul în care să vând constant pentru că inspirația nu așteaptă până reușesc să fac rost de bani pentru materiale.
G.F. :Te atașezi de picturile și desenele pe care le creezi? Ți s-a întâmplat să nu poți vinde vreunul din motive de atașament? Ai simțit vreodată că ai pictat pentru tine?
A.D. Singurul tablou pe care nu pot să îl vând e primul pe care l-am făcut, în rest nu-mi permit să am moftul de a mă atașa atât de mult de un tablou încât să-l țin pentru mine, încerc să-mi văd viitorul artistic, lucrările pe care le-am făcut țin de trecut. Întotdeauna pictez pentru mine și întotdeauna îmi place să împărtășesc cu alții ce pictez pentru mine.
G.F.: Vindecă arta ta?
A.D.: Arta mă vindecă pentru că mă transportă într-o lume în care negativitățile există doar pentru a fi puse pe pânză sau în versuri.
G.F.: În cât timp creezi un desen, dar o pictură? Cât timp ți-a luat la ART?
A.D.: Sunt desene pe care le fac în 10 minute sau în 5 ore, tablouri pe care le fac în 2 ore sau în 2 săptămâni, nu mă interesează timpul, doar rezultatul, ce am făcut la ART a durat în jur de 60 de ore, acest număr probabil sună ca o povară, dar au fost 60 de ore în care m-am simțit eu.
G.F.: De ce ART? Ce este ART pentru tine? Știu că ești un artist care nu se compromite și care face alegerile emoțional.
A.D.: Pentru mine ART e un loc special, primitor, acolo am purtat multe discuții cu mulți oameni, am stat mult timp în acel loc, am scris multe versuri în acel loc, au fost petreceri pe care n-am cum să le uit. Alegerile emoționale sunt importante, însă am tendința de a lăsa emoțiile să vorbească pentru mine.
G.F.: Iubești? Ești monogam, sau preferi voyeurismul? Artiștilor le place libertatea în toate sensurile, avem modelul Picasso și Dora Maar. Este felul tău de a fi acela? Ai nevoie de solitudine, sau de clocotul vieții? Ce preferi?
A.D.: Nu aș putea să scriu și să pictez fără să iubesc. Cred că sunt prea ancorat în imaginație pentru a lăsa o persoană să mă iubească, dar cu toate astea iubesc. Iubirea e ceva real, îmi e teamă de realitate uneori, iubesc de la distanță pentru că o iubire care nu se materializează duce la o iubire mai mare. Consider că la un moment dat o să îmi împărtășesc dragostea cu cineva, dar în prezent sunt ca o pisică ținută în apartament timp de 10 ani pe care o lași singură în fața blocului și nu știe ce să facă.
G.F.: Antonio, merci, pentru dialog! Ai evoluat direct proporțional cu talentul pe care îl ai. Te văd pe marile scene ale picturii abstracte-suprarealiste, în muzee și în galerii stradale, rebranduiești arta stradală. Trebuie să-ți vedem lucrările la Art Cafe Downtown! Alba Iulia mi se pare că are toate resursele să devină un paradis al pictorilor și al poeților. Era un oraș prin care unii dintre noi, doar staționau cu trenul. De acum cred că va deveni o destinație.
Lucrările lui Antonio Doda pot fi vizitate în galeria online, aici!
