Home > Diverse > Lifestyle > Apa cu lămâie este secretul unei siluete de invidiat! Iată ce beneficii miraculoase are asupra sănătății
Lifestyle Sănătate

Apa cu lămâie este secretul unei siluete de invidiat! Iată ce beneficii miraculoase are asupra sănătății

Apa cu lămâie este secretul unei siluete de invidiat! Iată ce beneficii miraculoase are asupra sănătății

Multe dintre cele mai cunoscute vedete își încep dimineața cu un pahar generos de apă cu lămâie, dar oare cât de benefică este această băutură pentru noi? Să fie oare doar un mod simplu de a-ți aromatiza apa, sau zeama de lămâie chiar are efecte benefice asupra sănătății noastre? Dacă și tu te-ai întrebat mereu aceste lucruri, iată că acum ți-ai găsit răspunsurile.

Ei bine, cercetătorii în alimentație au dat verdictul: da, apa cu lămâie chiar este un aliat împotriva kilogramelor în plus și a unei imunități foarte bune. Se pare că conținutul ridicat de vitamina C ajută corpul în moduri nebănuite, pe care le vor prezenta în cele ce urmează:

1.Ajută la accelerarea metabolismului

Secretul unui corp de invidiat nu stă neapărat în diete stricte sau în antrenamente interminabile la sala de fitness, ci mai degrabă în modul în care corpul nostru procesează alimentele pe care le consumăm. Dacă vrei să scapi de câteva kilograme, este necesar să ai grijă la modul în care te hrănești și să îți ajuți corpul să-și absoarbă mai ușor nutrienții și caloriile.

Un mod simplu prin care poți face asta este apa cu lămâie, care consumată pe stomacul gol îți oferă startul de care ai nevoie. Astfel, corpul tău va arde mai multe calorii și va apela la resursele de grăsime atunci când are nevoie de mai multă energie.

2. Te scapă de imperfecțiunile tenului

Dacă credeai că ten perfect se obține doar prin tratamente și creme costisitoare, se pare că te-ai înșelat. Starea pielii noastre reflectă de multe ori anumite probleme ale sistemului nostru digestiv sau dezechilibre hormonale, pe care apa cu lămâie le poate rezolva imediat.

Nu doar că te vei hidrata mai ușor, dar vei scăpa și de toxinele din corp. Pentru rezultate maxime este însă nevoie să consumi această băutură regulat și să renunți la băuturile acidulate și pline de zahăr, cum ar fi sucurile din comerț. Lămâia are efecte benefice asupra ficatului nostru, care este responsabil cu toxinele din corp.

3. Te apără de răceli și probleme de sănătate

O vitamină esențială pentru sistemul nostru imunitar este vitamina C, care se găsește din plin în lămâi! Zeama unei singure lămâi poate să aibă până la 40 de mg de vitamina C, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din cantitatea necesară pentru corpul nostru.

Dacă te simți slăbit, fără energie, sau pur și simplu ești una dintre persoanele care mai mereu sunt răcite, atunci încearcă să consumi regulat apă cu lămâie. În cel mai scurt timp vei rămâne uimit de efectele sale.

Moduri diferite în care poți prepara apa cu lămâie

Poate că să consumi apă simplă cu lămâie nu sună chiar apetisant pentru toată lumea, în special pentru cei care nu sunt iubitori ai gustului acru, dar nu vă faceți griji! Pe lângă paharul de apă călduță cu zeama unei jumătăți de lămâi, există și alte ingrediente pe care le puteți adăuga pentru un gust mai plăcut.

Pentru acest lucru, puteți încerca să adăugați mentă, miere, castravete, ghimbir sau chiar fructe de pădure! Orice ați face însă, stați departe de zahăr!

Notă redacție: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc sfaturile unui medic și nici alte tratamente recomandate de specialiști!