Home > Actualitate > Economie > Apartamentele s-au scumpit cu aproape 15 procente, la nivel național. Orașul Brașov, cap de listă. Ce urmează în 2022
Economie

Apartamentele s-au scumpit cu aproape 15 procente, la nivel național. Orașul Brașov, cap de listă. Ce urmează în 2022

Apartamentele s-au scumpit cu aproape 15 procente, la nivel național. Orașul Brașov, cap de listă. Ce urmează în 2022
Sursa Foto: Pixabay

România este țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din Uniunea Europeană, de aceea nu este nici o surpriză că lucrurile s-au mișcat pe piața imobiliară care a înregistrat creșteri semnificative și în 2021. După cum notează Digi24, în anul ce tocmai s-a încheiat, prețul locuințelor la nivel național a înregistrat o creștere de aproape 15 procente.

În Brașov prețurile au crescut cu 214 euro, comparativ cu 2020

Orașul care a fost fruntaș la capitolul scumpiri a fost orașul Brașov. De partea cealaltă, Timișoara poate fi desemnat orașul cu cele mai puține majorări de preț. Cu toate acestea, potrivit dezvoltatorilor imobiliari, aceste tendințe de creștere se vor menține și în 2022.

După cum mai notează sursa citată, în anul ce tocmai s-a încheiat, la nivelul întregii țări, prețul pe metru pătrat al unui apartament a înregistrat o creștere de aproape 15 procente. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în orașul Brașov, unde metrul pătrat s-a scumpit cu 214 euro, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, și a ajuns la 1.445 de euro.

Și la Cluj, recunoscut pentru prețurile uriașe când vine vorba de cumpărarea unui imobil sau de închiriere, prețul pe metru pătrat al apartamentelor a înregistrat o majorare considerabilă. Aici comparativ cu anul 2020, prețul a crescut cu mai bine de 200 de euro. Deci cine intenționează să achiziționeze o locuință în Cluj, trebuie să aibă în vedere că cele mai scumpe locuințe sunt cele situate mai ales în zona centrală.

Prețurile au crescut cu doar 6 procente în Timișoara

Există un oraș în care prețul pe metru pătrat a înregistrat o creștere de doar 6 procente, în comparație cu 2020, și este vorba de Timișoara. Acesta este orașul din România cu cele mai mici majorări de preț.

Potrivit explicațiilor oferite de dezvoltatori, aceste creșteri apărute pe piață imobiliară au legătură în special cu scumpirea materialelor de construcție. Această creștere s-a menținut pe tot parcursul lui 2021 și s-a datorat cererii ridicate pentru locuințele noi.

„Pe tot parcursul anului 2021 am asistat la o creștere semnificativă pe segmentul nou, iar creșterea de pe segmentul nou a atras după sine toată piața. Apartamentele vechi s-au scumpit și ele, dar nu în același ritm ca apartamentele noi, pentru că cererea se îndreaptă spre segmentul nou”, a spus Daniel Crainic, analist imobiliar, pentru Digi24.

Mai mult decât atât, această cerere pentru locuințe noi se va menține și în 2022. Potrivit estimărilor făcute de dezvoltatori, până la finalul acestui an, prețurile ar putea să fie cu 25% mai mari.