Home > Ştiri mondene > Artista Tily Niculae vorbește despre căsnicie și divorț. Soțul ei este cu 10 ani mai mare
Ştiri mondene

Artista Tily Niculae vorbește despre căsnicie și divorț. Soțul ei este cu 10 ani mai mare

Artista Tily Niculae vorbește despre căsnicie și divorț. Soțul ei este cu 10 ani mai mare

Tily Niculae, cunoscută pentru rolul său din serialul „La bloc” face destăinuiri din viața sa personală. Actrița s-a deschis în fața publicului său și a discutat deschis despre căsnicia ei și problemele pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor. Chiar dacă este o femeie fericită și a fost binecuvântată cu doi copii, a luat în calcul la un moment dat posibilitatea divorțului.

Toți ne-o amintim pe Tily Niculae de pe vremea când dădea viața personajului Roxana din „La bloc”. Pe atunci era o tânără la început de drum, care reușea să aducă negreșit zâmbetul pe buze spectatorilor săi. La 7 ani de la terminarea serialului, actrița este acum o femeie în toată firea, căsătorită de mai bine de 15 ani și o mamă devotată.

Tily și Dragoș Popescu și-au început relația pe când vedeta era doar o adolescentă. Avea doar 18 ani, iar iubitul său era cu 10 ani mai în vârstă decât ea. Anii care îi despărțeau nu au fost însă un impediment, iar cei doi s-au căsătorit doi ani mai târziu. Actrița s-a maturizat mai repede decât ar fi trebuit, iar de-a lungul anilor petrecuți alături de soțul său au trecut și prin momente dificile.

Problemele în mariaj au făcut-o pe Tily să se gândeasă la posibilitatea divorțului. Ea și Dragoș nu se mai înțelegeau, mai ales că simțea că nu se bucură de aceeași implicare din partea lui. În timp ce partenerul său se bucura de viață și era fericit, vedeta acumulase diferite frustrări.

După o perioadă în care s-a gândit serios la această posibilitate, vedeta a decis însă să mai dea o șansă căsătoriei. A apelat la serviciile unui terapeut de cuplu, iar în timp discuțiile dintre ea și soțul său și-au găsit rezolvarea. Au învățat să comunice și să se înțeleagă, iar de atunci relația dintre ei s-a schimbat în bine. La 35 de ani împliniți recent, Tily vede diferit toate aceste situații, pe care acum le tratează cu mai multă maturitate.

„Totul a durat o săptămână, timp în care m-am interesat ce înseamnă și ce presupune un divorț. (…) Este diferența asta de vârstă [de 10 ani], în care el ia totul cu relaxare. Ne-am cunoscut când eu aveam 18 ani. M-am căsătorit la 20 și ceva de ani. Ce Dumnezeu să știu? (…) Și aveam senzația că tot timpul pompez doar pentru celălalt și că mie nu mi se reîntoarce nimic. După care au urmat câteva ședințe de terapie în care am înțeles că nu trebuie să-i ceri celuilalt ceva ca să fii fericit.”, a povestit actrița.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: