Home > Ştiri mondene > Așa arăta Oana Lis în tinerețe! L-a cunoscut pe Viorel când avea doar 18 ani
Ştiri mondene

Așa arăta Oana Lis în tinerețe! L-a cunoscut pe Viorel când avea doar 18 ani

Așa arăta Oana Lis în tinerețe! La cunoscut pe Viorel când avea doar 18 ani

Oana Lis a deschis recent cutia cu amintiri! La vârsta de 41 de ani este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi, însă frumoasa blondă nu a arătat mereu la fel. Iată cum arăta la vârsta de 20 de ani, pe când abia își începuse relația amoroasă cu Viorel Lis.

Spre deosebire de multe dintre vedetele de la noi, Oana Lis s-a remarcat încă de la început prin simplitatea și modestia sa. Copilăria și adolescența ei modestă, precum și problemele pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor, au făcut-o să rămână o femeie sinceră și foarte deschisă. Nu și-a negat niciodată trecutul, iar viața la București, plină de apariții la televizor și evenimente mondene, nu au schimbat-o prea mult.

În momentul în care a debutat în lumea mondenă, Oana era o tânără timidă, care nici nu bănuia ce-i pregătește soarta. Și-a urmat sufletul și a plecat din localitatea ei natală, Stoenești, din județul Olt, la București. S-a îndrăgostit nebunește de Viorel Lis, cu care a început o relație la vârsta de doar 18 ani, cu toate că edilul era mai mare decât ea cu 36 de ani.

Opinia publică nu a privit cu ochi buni legătura amoroasă a celor doi, însă timpul le-a demonstrat tuturor că s-au înșelat. Oana și Viorel sunt împreună încă de atunci, iar în anul 2o11 au făcut oficial nunta. Au trecut împreună atât prin experiențe pozitive cât și negative, iubirea care-i leagă fiind mai presus de orice.

„Viorel nu este un miliardar, iar și dacă ar fi fost, atunci nu ar fi meritat să stai 30 de ani doar pentru asta. Alte femei care sunt mult mai urâte decât mine, pot, iar eu nu? Sunt o femeie frumoasă cu simțul umorului și ce te face să crezi că nu am avut alte oportunități”, a povestit Oana despre relația ei.

Anii au trecut, iar Oana s-a transformat într-o doamnă respectabilă. Își va sărbători în câteva luni cea de-a 42-a aniversare, iar anul ce abia a început s-ar putea să-i aducă și un moștenitor. Ea și Viorel vor să adopte un copil, după mult timp în care ideea unui moștenitor era doar un vis frumos.

După cum spuneam și anterior, Oana Lis nu s-a ferit niciodată de publicul său. Este mândră de trecutul său și din când în când alege să împărtășească cu urmăritorii săi fotografii de când era încă o domnișoară visătoare. Recent, soția fostului edil a postat pe Instagram o poză de când avea doar 20 de ani, iar fanii au rămas uimiți de frumusețea sa. Chiar dacă nu mai este la prima tinerețe, vedeta arată le fel de bine și acum.