Reclamă
Actrița Mirela Oprișor a ajuns rapid în sufletele românilor din momentul în care a apărut la Pro TV în rolul Aspirinei din „Las Fierbinți”. Cu toate acestea, ea este cunoscută și pentru numeroasele interpretări de excepție din lumea teatrului și filmului, fiind recompensată la premiile Gopo cu titlul de cea mai bună actriță pentru rolul Adrianei Hanganu din filmul Marți, după Crăciun, în 2011. Vedeta se bucură de foarte mult succes, însă nu doar pe micile ecrane, ci și pe marile scene ale teatrelor din România și de peste graniță. De curând, Mirela le-a arătat prietenilor săi din mediul online și cu ce se ocupă atunci când nu filmează pentru îndrăgitul serial care ne prezintă realitatea pur românească.
„Aspirina” își dedică timpul liber teatrului
Mirela Oprișor a decis să le arate și fanilor de pe Instagram ce face atunci când nu filmează pentru producția de la Pro TV. Aceasta a publicat mai multe imagini care au fost rapid apreciate de prietenii virtuali. Deși o vedem în serialul de la Pro, vedeta se pare că este plecată în turneu, alături de Diana Roman, Marius Manole și Medeea Marinescu.
Reclamă
Inițial, artiștii au avut un spectacol la Craiova, acolo unde au jucat în piesa „All inclusive”. Vedea s-a fotografiat alături de colegii ei pe aeroport, iar momentul a fost discutat cu fanii de pe Instagram, cei care abia așteaptă de fiecare dată ca unul dintre actorii din Las Fierbinți să mai povestească și ce face în timpul liber, atunci când nu filmează pentru serial. Atunci când nu este la filmări și nici la teatru, Mirela petrece timp de calitate alături de soțul său.
Actrița din „Las Fierbinți” este căsătorită cu celebrul scenarist Mimi Brănescu. Cei doi sunt împreună încă de mici, iar familia lor este în prezent ținută departe de ochii presei, pentru că amândoi își doresc să nu fie implicați în scandaluri mondene. Cu toate acestea, de câte ori are ocazia, Mirela orbește frumos de cel cu care a decis să își împartă viața.
„Mi-au zis: uite, ăștia sunt băieții care dau la facultate anul acesta, alege-ți pe unul și du-te și spune-i o poezie sau monolog ce ai tu, de parcă el ar fi în armată și tu spui…Pe cine crezi că am ales? Pe Mimișor! Apoi m-am întâlnit cu el în gangul facultății și zic: băi, eu ți-am zis ție astăzi o poezie. L-am agățat cum ar veni. Apoi am zis să bem o cafea și așa a început totul”, a declarat Mirela Oprișor într-un podcast realizat de Andi Moisescu.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa