Home > Cultură > Istorie > Ataraxia – idealul ascezei filosofilor greci și romani
Diverse Istorie Premium

Ataraxia – idealul ascezei filosofilor greci și romani

Ataraxia – idealul ascezei filosofilor greci și romani

Ataraxia este un concept straniu, greu de tradus pentru a fi relevant atât pentru lumea greacă veche cât și pentru omul contemporan. Stranietatea acestuia se naște tocmai din contextul necesar perceperii sau înțelegerii importanței sale. În greaca veche ataraxia ad litteram ar avea semnificația de „netulburat”. Dar pentru a putea asimila acest concept cu modul de raportare al omului contemporan la propria sa existență, ar trebui să ne gândim că este un anumit ideal al trăirii. Este un anumit mod de a ne păstra pacea interioară, indiferent de aspectele vieții noastre.

Ataraxia este acea capacitate de a putea rămâne calm în fața fricii, furiei, stresului sau tristeții. Pentru că puterea omului constă în ataraxia, în capacitatea de a se transpune deasupra vieții trupești care comportă o limitare, anumite dificultăți care împiedică omul să fie conform justei sale valori. Omul care dobândește „starea” de ataraxie se poate ridica deasupra dificultăților cotidiene în fața cărora toți suntem supuși, este forma suprema de păstrare a unei aure luminoase.

Cuvântul atraxia mai este tradus uneori și prin cuvântul fericire, dar este o traducere care trădează adevărata semnificație (și importanță) a termenului pentru că prin fericire de cele mai multe ori facem referire la o stare trecătoare de bucurie sau resimțirea unei stări de plăcere. Iar prin ataraxie nu se înțelege plăcerea.

Ataraxia diferită de eudamonia

Cuvântul eudaimonia este tradus și el precum ataraxia cu fericire. Doar că și în acest caz se face o greșeală pentru că semnificația cuvântului eudaimonia este mult mai profundă, fiind vorba despre o stare a eului omului, despre o stare a sufletului din om, tradus mai corect ar fi echivalentul pentru sintagma „suflet bun” sau „minte bună”. Iar prin eudaimonie se face referire tot la scopul final al vieții umane. Este vorba despre o stare care poate fi obținută printr-o anume conduită, necesită efort susținut. Aproape un fel de asceză despre care ni se spune că este specifică vieții trăirii pentru (sau întru) Dumnezeu.

Pentru filosofi greci conceptul eudaimoniei  numea trăirea unei vieți excepționale, marca o limită între ei și restul cetățenilor din cetatea greacă. Era un efort depus cu scopul de a obține eficiența pentru orice sarcină pe care o aveam. Trebuia să ai pentru orice tip de activitate scopul de-a fi cel mai bun, sau de a da tot ce poți, un ideal care putea să se preteze în orice context al cetății, chiar și în agricultură trebuia să ai o asemenea miză. O viață bună pentru greci însemna un antrenament potrivit, o pregătire care să te ajute în obținerea performanței. Era asumarea oboselii care te face în cele din urmă să fii satisfăcut.

Ataraxia- idealul ascezei filosofilor greci și romani

Ataraxia a mai fost percepută ca pe una din stările eudaimoniei. Era liniștea primită ca recompensă pentru o viață trăită așa cum trebuie. Dar mai era înțeleasă și în ipostaza de cale a trăirii unei vieți bune. Grecii credeau în autodisciplină, iar ataraxia putea fi obținută doar prin efort, printr-o practică neobosită. Așa cum sfințenia necesită dedicare și asceză. Disciplina care să te facă să îți înfrângi pornirile egoiste sau exacerbarea anumitor plăceri mici ale vieții. Pe scurt grecii credeau că doar o practică bună te putea duce în punctul în care eudaimonia să fie o a doua ta natură.

Importanța istorică a ataraxiei

Ideea de ataraxie este asociată cu filosoful grec Pyrrho, care erau unul dintre oamenii apropiați ai lui Alexandru cel Mare, acesta fiind însoțitorul său în cuceririle din întreaga lume din Persia și India. Se spune că, aflat în India, filosoful ar fi întâlnit mai multe filosofii care îi părea stranii, motiv pentru care a încercat să le deslușească. Acesta a interacționat cu hinduismul, budismul și jainismul și a observat că toate aveau anumite elemente similare sau comune, în special faptul că toate trimiteau către o anumită stare de seninătate și pace interioară.

Și cel mai important aspect este cel legat de faptul că toate aveau credința că aceste obiective ar putea fi atinse printr-o intensă autodisciplină, meditație și acceptarea sorții. Pyrrho a preluat aceste idei și s-a întors cu ele mai apoi în Grecia, unde s-au răspândit rapid. Mai multe școli filosofice importante au fost influențate de aceste idei, în special scepticismul, cinismul și stoicismul.

Stoicii au ajuns să formeze o școală de gândire foarte puternică în lumile grecești târzii și cele romane timpurii. Stoicismul a dominat elita romană timp de peste un secol, personalități importante precum Cato și împăratul Marcus Aurelius erau stoici devotați. Scrierile lor s-au axat pe idei stoice de acceptare, liniște interioară și stăpânirea emoțiilor, iar rezonanțele cu budismul sunt peste tot.

Ataraxia și omul contemporan

Odată cu venirea Creștinismului, stoicismul a intrat în declin și ideea de ataraxie a devenit din ce în ce mai puțin populară. Creștinii au crezut în păcatul originar, ceea ce a adus o nouă relație cu suferința. Pyrrho, urmărind budiștii și hindușii care l-au inspirat, considera suferința o problemă de rezolvat, iar ataraxia era soluția sa. Însă pentru creștini, suferința a fost o pedeapsă divină pentru păcatul originar și, prin urmare, a fost considerată o blasfemie să încerce să se ridice deasupra ei, așa cum făcuseră stoicii și budiștii.

Oamenii se gândesc în prezent prea puțin la ataraxie . Dar acordă din ce în ce mai multă atenție filosofiilor orientale. Interesul crescut pentru această categorie de explicare a trăirii în plinătate sau în asumare și liniște sufletească, mulți sunt preocupați de atingerea unui punct culminant de-a lungul vieții lor. Mulți vor să atingă nirvana sau pacea interioară care sunt inerente în hinduism sau budism. Conceptul de ataraxie deplină reprezintă o stare profundă de liniște prin care poți trece peste orice durere sau greutate.

Recomandări autor