Home > Actualitate > Au apărut primele informații legate de lista restricțiilor decise de CNSU. Acestea vor fi valabile începând de luni
Actualitate

Au apărut primele informații legate de lista restricțiilor decise de CNSU. Acestea vor fi valabile începând de luni

Au apărut primele informații legate de lista restricțiilor decise de CNSU. Acestea vor fi valabile începând de luni

Comitetul Național pentru Situații de Urgență trebuie să se întrunească în regim de urgență cu privire la restricțiile care se vor impune în contextul situației create de valul patru al pandemiei. Așa cum a confirmat și președintele Iohannis încă de ieri, România trebuie să intre din nou sub restricții drastice, deoarece virusul se extinde mult prea rapid.

Românii vor avea parte de noi restricții

Vor fi analizate mai multe propuneri, menite să reducă numărul mare de infectări cu coronavirus, multe dintre acestea fiind extrem de nefavorabile pentru persoanele care nu s-au vaccinat până acum. Există situații în care se impun restricții de circulație, însă persoanele vaccinate fac excepție de la regulă.

Una dintre ele ar fi carantina în fiecare noapte, de la ora 21:00, pe tot teritoriul țării. Decizia este luată pentru a limita întrunirile, petrecerile și alte evenimente care aduc la un loc persoane care pot avea coronavirus. Singurele excepții de la regulă ar fi persoanele vaccinate.

O altă propunere ar fi ca accesul în instituțiile publice să se facă doar cu certificat verde. Aici trebuie găsite mai multe soluții alternative, deoarece toți românii au nevoie să intre în astfel de instituții, fie că este vorba despre persoane fizice, cât și despre persoane juridice.

Și în situația persoanelor de la stat, cât și la privat, angajații ar putea lucra alternativ la fel ca anul trecut. În instituțiile în care sunt mulți angajați, aceștia vor putea lucra în mai multe schimburi, pentru a nu se forma aglomerări la intrarea și la ieșirea din tură.

O altă propunere este ca de luni, toate evenimentele private din întreaga țară să fie interzise, fără nicio excepție. Momentan, acest lucru nu a fost confirmat oficial, informațiile fiind doar pe surse, anunță Digi24.

Potrivit lui Iohannis, masca de protecție va fi obligatorie începând de luni, în toate spațiile publice și private. De altfel, ce știe foarte clar deja este faptul că elevii vor intra în vacanță, începând de luni, 25 octombrie.

Guvernul va hotărî concret ce restricţii intră în vigoare, după ce experţii în materie vor stabili aceste norme şi le vor transpune juridic.

Începând cu luni, masca va deveni obligatorie peste tot, şi în interior şi în exterior, şi în târguri şi la cinema, şi dacă vă plimbaţi pe stradă, este obligatoriu să aveţi mască.

Va fi restricționată circulația noaptea, excepție făcând ce vaccinați și cei care, cu legitimație de serviciu, au o treabă legitimă de rezolvat. În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis numai cu certificatul verde, iar cei nevaccinați, din păcate, vor avea o sumedenie de restricții”, a declarat Iohannis.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.110 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, după zile întregi cu zeci de mii de cazuri. De altfel, până astăzi, potrivit ultimului bilanț, 43.487 de persoane diagnosticate cu infecție cu coronavirus au pierdut lupta cu viața. Doar în ultimele 24 de ore, peste 400 de oameni au murit din cauza acestui virus, fapt ce a dus România pe locul I atunci când vine vorba despre statele cu cel mai mare număr de cazuri de deces.

Recomandări autor