Home > Actualitate > Externe > Au reînceput crimele în Afganistan! Mai mulți oameni au fost uciși în Asadabad
Actualitate Externe

Au reînceput crimele în Afganistan! Mai mulți oameni au fost uciși în Asadabad

Au reînceput crimele în Afganistan! Mai mulți oameni au fost uciși în Asadabad

Mai mulți oameni au murit astăzi în orașul afgan Asadabad! Aceștia au fost uciși în apropierea frontierei cu Pakistan. Aceștia au fost împușcați de talibanii care au deschis focul în fața unor persoane care fluturau drapelul național la un miting. Evenimentul fusese organizat cu ocazia Zilei Independenței, potrivit Reuters.

Miercuri, alți trei oameni au fost uciși într-o demonstrație similară la Jalalabad. Talibanii ucid în calea lor orice persoană care are de gând să se opună situației actuale.

Sute de oameni au ieșit pe străzi în încercarea de a schimba ceva

Prima dată mi-a fost teamă și nu am vrut să merg, dar când l-am văzut pe unul dintre vecinii mei am luat drapelul pe care îl am acasă. Câteva persoane au fost ucise sau rănite în busculadă și în timpul tirurilor trase de talibani”, a declarat un martor, Mohammed Salim.

Proteste au fost semnalate astăzi și în orașul Jalalabad, dar și în Paktia, din estul țării. Nu au fost înregistrate violențe. Miercuri, luptătorii talibani s-au ciocnit cu protestatarii din orașul Jalalabad. Din păcate însă, protestul a fost întâmpinat cu mari violențe din partea talibanilor. Aceștia au început să targă cu armele în mulțime și au luat la pumni și picioare protestatarii. Cel puțin trei persoane au murit și la Jalalabad.

Situația din Afganistan devine astfel din ce în ce mai gravă. În încercările de a conduce întreaga țară, talibanii au ucis peste 250 de persoane. De zile întregi, pe aeroportul din Kabul sunt clipe de-a dreptul tragice. Mii de femei și copii vor să urce în avioane și să plece din țară, însă nu sunt lăsate. Din disperare, acestea își aruncă copiii peste gardul aeroportului și roagă pe oricine să îi ia și să îi ducă în avion. Mai mulți talibani au fost uciși de forțele armate, din cauza violențelor comise pe aeroport.

Și România a organizat astăzi o misiune de repatriere a unor români. Un avion Hercules a aterizat pe aeroportul din Kabul, însă nu a putut prelua decât un român – angajat al ONU. Ceilalți români nu au reușit să ajungă în siguranță pe aeroport și au fost nevoiți să se adăpostească pentru încă o perioadă.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor