Home > Ştiri mondene > Augustin Viziru așa cum nu l-am mai văzut! De când este tătic, viața lui s-a schimbat total
Ştiri mondene

Augustin Viziru așa cum nu l-am mai văzut! De când este tătic, viața lui s-a schimbat total

Augustin Viziru așa cum nu l-am mai văzut! De când este tătic, viața lui s-a schimbat total

De când a debutat în televiziune, Augustin Viziru a reușit să își construiască o reputație de “băiat rău”, îndeosebi datorită rolurilor pe care le-a interpretat de-a lungul timpului. Puțini sunt cei care au avut ocazia să îl vadă pe actor așa cum este în viața reală, atunci când nu face parte din distribuția vreunei telenovele sau a unui film.

Augustin și-a păstrat de cele mai multe ori viața privată de parte de presă. A fost căsătorit cu prezentatoarea Oana Mareș, lângă care și-a petrecut 11 ani, însă în cele din urmă cei doi au divorțat în anul 2011. Motivul din spatele acestei despărțiri a fost unul destul de dureros: actorul a fost înșelat de cea care îi promisese iubire veșnică.

Din acel moment, Augustin Viziru a preferat să-și lase rănile să se vindece. Nu este clar dacă a mai avut alte relații sau nu, căci nu s-a afișat niciodată cu o altă femeie, însă în final se pare că și-a găsit sufletul pereche.

Cea care a reușit să-l cucerească și să-i schimbe viața este o femeie foarte frumoasă, care însă nu este persoană publică. Formează un cuplu fericit din anul 2019, iar anul acesta au devenit o familie frumoasă și împlinită.

Vestea că Augustin va deveni tătic a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că bărbatul nu dădea semne că are de gând să se așeze la casa lui. Iubita actorului a născut în luna mai a acestui an o fetiță, iar micuța i-a schimbat pentru totdeauna viața tatălui său.

Cea mai surprinsă persoană dintre apropiații actorului este chiar mama acestuia. Ea a povestit cât de mult se dedică fiul ei familiei și ce tătic minunat este.

”Îmi doream teribil de mult să facă și Augustin un copil. Nu mă așteptam să fie atât de tătos, să zic așa, cu asta mic. E mult schimbat. Nu mai este nebunaticul Augustin, care era înainte. Acum este omul așezat la casa lui, care are o prioritate maximă, fetița.

Schimbă scutece, îi face masaj, îi face băiță. Plus că stau discuții foarte mult. Cum îl vede cea mică, cum începe să râdă.”, a povestit fericită aceasta.