
Pentru ce este recunoscătoare Alexia Eram în 2021. Fiica Andreei Esca, mereu cu zâmbetul pe buze
Alexia Eram a vorbit, în cadrul unui interviu acordat pentru revista mamei sale, „A List Magazine”, despre lucrurile pentru care este recunoscătoare…
Pasiunea mea pentru scris a început încă de când eram copil. Mereu mi-am dorit să lucrez în presă, așa că am făcut tot ce mi-a stat în putință, pentru a ajunge acolo unde mi-am dorit. Am studiat Comunicare și Relații Publice în cadrul SNSPA, iar gândul meu după ce m-am mutat în București a fost să îmi îndeplinesc visurile. Am avut noroc, dar am și muncit. În cazul meu, jurnalismul s-a îmbinat foarte bine cu pasiunea pentru fotografie. În toți acești ani, am realizat un lucru extrem de important și anume că pot scrie foarte ușor despre orice și despre oricine, mai puțin despre mine. Merg mereu pe principiul: “Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nicio zi din viaţa ta!”
178 de articole publicate

Alexia Eram a vorbit, în cadrul unui interviu acordat pentru revista mamei sale, „A List Magazine”, despre lucrurile pentru care este recunoscătoare…
FotoAdda va scrie o carte despre viața sa. Nu își va lăsa povestea vieții doar pe contul de Instagram creat special pentru acest proiect. Aceasta se va…

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu și-au propus să petreacă Sărbătorile de iarnă departe de casă și au ales o destinație de vis. Vor să scape de frig…

Larisa Udilă a vorbit sincer despre depresia postanatală cu care s-a confruntat, imediat după ce l-a adus pe lume pe fiul ei și al lui Alexandru…

Irina Deaconescu și soțul ei, Cristi Manea, sunt extrem de feriți împreună, iar de când fiica lor a venit pe lume, viața lor s-a schimbat complet.…

Nicole Cherry este foarte apropiată de fanele sale, iar pentru cele care au născut de curând a avut niște sfaturi demne de luat în seamă. Multe…

Elwira Petre a tras linie și le-a spus tuturor care sunt cele mai importante lucruri pe care le-a învățat în anul care aproape a ajuns la final.…

Sore a mers pentru prima dată la radio cu fiica ei, Erin. Vedeta a împărtășit acele momente emoționante și cu oamenii care o urmăresc pe Instagram…

Andreea Bălan a simțit nevoia să ia o mică pauză de la toată agitația din Capitală și a plecat într-o vacanță de vis alături de cele două fiice ale…

Irina Fodor a făcut o ședință foto de senzație cu fiica ei și a lui Răzvan Fodor, Diana. Acestea s-au distrat de minune, iar prezentatoare de la…

Anca Serea se pregătește intens pentru Sărbătorile de iarnă și deja știe ce își dorește anul acesta, de Crăciun. Vedeta nu și-a păstrat gândurile…

Paul Ipate și Jojo s-au bucurat de o vacanță de neuitat în Kenya. Zile la rând, cei doi actori au postat imagini de poveste în mediul online…

Mario Fresh nu doar că iubește muzica, dar se pare că este pasionat și de actorie. De curând, partenerul de viață al Alexiei Eram a apărut într-un…

Fiul Andreei Esca, Aris Eram, a revenit în țară cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Mama lui este extrem de fericită că va petrece ziua de Crăciun…
VideoInna nu este îndrăgită doar în țara noastră, ci și peste hotare. A reușit să se facă remarcată datorită pieselor sale chiar și în rândul artiștilor…

Jojo și partenerul ei de viață, Paul Ipate, se bucură de vacanță de vis, în doi și foarte departe de casă. Cei doi soți și-au lăsat copiii, grijile…

Amna a acceptat invitația fostei sale colege de la Survivor România, Roxana Nemeș, de a participa la podcast-ul acesteia de pe YouTube, “Roxana te…

Sore își trăiește viața din plin, iar zilele acestea și-a luat câteva zile libere și a plecat departe de toată agitația din Capitală. Unul dintre…

Marisa Paloma a adus-o pe lume pe fiica sa, în urmă cu doar câteva zile. Câștigătoarea"Bravo, ai stil" nu a reușit să se recupereze în totalite, dar…

Nicole Cherry a făcut, în urmă cu puțin timp, un anunț pe contul ei oficial de Instagram. Artista a lansat albumul “Memories”, la doar câteva zile…

Elena Gheorghe și-a început ziua într-o formă de zile mari și le-a dat fanilor o veste care le-a făcut inimile să sară din piept de bucurie.…
VideoElwira și Mihai Petre au acceptat invitația Amaliei Năstase de a lua parte de la podcast-ul pe care aceasta îl moderează pe canalul său de YouTube.…

Nicoleta Nucă a vorbit, în cadrul unui interviu pe care aceasta l-a acordat recent, despre unele dintre cele mai grele momente din cariera sa și…

Speak a organizat recent o sesiune de întrebări și răspunsuri pe contul lui de Instagram, iar fanii acestuia nu s-au temut să îl pună în cele mai…